Ferdinand al Bulgariei, o figură tragică

Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry s-a născut pe 26 februarie 1861 la Viena și a fost fiul prințului August de Saxa-Coburg-Gotha și al soției sale, Clémentine de Orléans. Pentru că primul Knyaz (prințul regent) al celui de-al treilea Stat bulgar, Alexandru de Battenberg, abdicase în 1886 după numai șase ani de domnie, Ferdinand a fost desemnat de Marea Adunare Națională a Bulgariei să preia tronul vacant în iulie 1887, după ce, în încercarea de a împiedica ocupația rusă a țării, funcția fusese oferită mai multor prinți din Danemarca și chiar regelui României, Carol I, care refuzaseră oferta.

Ascensiunea lui a fost primită cu neîncredere de multe case regale din Europa, iar regina Victoria, care era verișoara primară a tatălui său, chiar i-a declarat primului ei ministru: “Este total nepotrivit, delicat, excentric și efeminat. Trebuie oprit imediat.”

Spre uimirea tuturor, Ferdinand a avut o domnie considerată prolifică în primii ani de domnie. Prințul a făcut un mariaj de conveniență cu Prințesa Marie Louise de Bourbon-Parma, fiica lui Roberto I de Parma și a Prințesei Maria Pia de Bourbon-Două Sicilii. Cuplul s-a căsătorit pe 20 aprilie 1893 la Villa Pianore din Lucca, Italia, cei doi având patru copii: Boris al III-lea, Kiril, Eudoxia și Nadejda. Soția sa, prințesa Marie Louise, a murit pe 31 ianuarie 1899, după ce a adus-o pe lume pe fiica lor cea mică, iar Ferdinand nu s-a mai gândit la căsătorie până la moartea mamei sale, Prințesa Clémentine, în 1907, apoi, pentru a-și îndeplini obligațiile dinastice și a le oferi copiilor săi o figură maternă, ​​Ferdinand s-a căsătorit cu Eleonore Caroline Gasparine Louise, prințesă Reuss-Köstritz, pe 28 februarie 1908.

 

Se pare că Ferdinand a fost bisexual de-a lungul întregii sale vieți, zvonurile apărând mai ales pentru că țarul Bulgariei își petrecea frecvent vacanțele la Capri, pe atunci o stațiune faimoasă, care era considerată locul de întâlnire al homosexualilor bogați din Europa. Totuși, se știe că a avut relații cu o serie de femei de poziție umilă și un număr necunoscut de copii nelegitimi pe care apoi i-a susținut financiar.

În februarie 1896 prințul Ferdinand a decis să-l convertească pe primul său născut, Boris, la religia ortodoxă, dar renunțarea a catolicism i-a creat multe probleme din partea rudelor austriece, iar împăratul Franz Joseph I al Austriei, care îi era unchi, a fost foarte supărat.

Pe 5 octombrie 1908 Ferdinand a proclamat independența Bulgariei față de Imperiul Otoman, a ridicat statutul țării la rang de regat și s-a autoproclamat rege, declarația de independență fiind citită chiar de el la biserica Sfinții Patru Martiri din Târnovo.

În 1912, Ferdinand s-a alăturat statelor balcanice în războiul împotriva Imperiului Otoman pentru a elibera teritoriile ocupate, văzând acest război ca pe o nouă cruciadă și declarând că este “o luptă dreaptă, mare și sfântă a Crucii împotriva Semilunii”.

Marile puteri au insistat însă pentru crearea unei Albanii independente și curând Bulgaria și-a atacat foștii aliați, Serbia și Grecia, fiind, la rândul ei, atacată de România și de Imperiul Otoman. Învinsă în al Doilea Război Balcanic, țara a obținut totuși unele câștiguri teritoriale după negocierile care s-au soldat cu încheierea Tratatului de la București din 1913, inclusiv o zonă care i-a permis accesul la Marea Egee.

Pe 11 octombrie 1915, armata bulgară a atacat Serbia, intrând în Primul Război Mondial de partea Austro-Ungariei și Germaniei, deși țarul nu era un admirator declarat al împăratului german Wilhelm al II-lea sau al împăratului austriac Franz Joseph, însă își dorea să obțină teritoriile pierdute după cel de-Al Doilea Război Balcanic, iar această mișcare a însemnat și alianța cu fostul său dușman, Imperiul Otoman.

În faza inițială a Primului Război Mondial, Bulgaria a obținut mai multe victorii și a revendicat teritoriile pe care și le dorea, dar în următorii doi ani, armata a suferit mai multe înfrângeri.

Pentru a salva monarhia după seria rușinoasă de eșecuri militare, în 1918 țarul Ferdinand a abdicat în favoarea fiului său cel mare, care a devenit țarul Boris al III-lea pe 3 octombrie 1918. Sub conducerea celui din urmă, Bulgaria s-a predat Antantei și a pierdut nu numai teritoriile suplimentare pentru care intrase în luptă, ci și cele pe care le obținuse după Războaiele Balcanice.

După renunțarea la tron, Ferdinand s-a stabilit la Coburg, reușind să-și salveze o mare parte din avere, ceea ce i-a oferit posiblitatatea să trăiască o viață luxoasă, fiind mulțumit, în același timp, că tronul trecuse la fiul său și petrecându-și timpul cu pasiunile sale, grădinăritul, călătoriile și studierea istoriei naturale.

Regele exilat a trăit suficient de mult ca să vadă prăbușirea a tot ceea ce considerase a fi prețios în viață. Fiul cel mare și succesorul său, Boris al III-lea, a murit în circumstanțe misterioase după ce s-a întors dintr-o vizită pe care i-o făcuse lui Hitler în Germania, în 1943. Fiul lui Boris, Simeon al II-lea, a fost detronat doi ani mai târziu, în 1946, punându-se astfel capăt monarhiei bulgare. Regatul a devenit Republica Populară Bulgaria și a intrat în sfera de influență a Uniunii Sovietice. Cel de-al treilea fiu al său, Kiril, a fost executat de comuniști, iar când a primit această cumplită veste bătrânul rege avea să spună: „Totul se prăbușește în jurul meu”.

În 1947, Ferdinand, care avea la acel moment 86 de ani, s-a căsătorit în secret cu asistenta sa de doar 26 de ani, Alžbeta Brezáková, la Bamberg, în Germania, spre nemulțumirea tuturor membrilor familiei. Bătrânul suveran a murit la Bürglass-Schlösschen din Coburg pe 10 septembrie 1948, ultima sa dorință fiind să fie înmormântat în fostul regat, dar autoritățile comuniste din Bulgaria nu au permis acest lucru, așa că a fost depus în cripta familiei din Biserica Catolică Sf. Augustin din Coburg.

După moartea lui, tânăra soție s-a întors în țara ei natală, Cehoslovacia, unde s-a recăsătorit și a avut o fiică. Temându-se că ar putea avea de suferit din cauza regimului comunist, i-a spus fiicei sale despre căsătoria cu fostul rege al Bulgariei cu doar doi ani înainte de a înceta din viață. Alžbeta i-a supraviețuit soțului ei 67 de ani și a murit la Bratislava, în Slovacia, pe 24 aprilie 2015.