Henrietta Maria a Franței s-a născut pe 25 noiembrie 1609 la Palatul Luvru din Paris și a fost fiica cea mai mică a regelui Henric al IV-lea al Franței și a celei de-a doua lui soții, Maria de Medici, și sora viitorului rege Ludovic al XIII-lea al Franței. Tatăl ei a fost asasinat pe 14 mai 1610, înainte ca Henrietta să împlinească un an, iar după ce sora sa mai mare, Christine Marie, s-a căsătorit cu Victor Amadeus I, Duce de Savoia, în 1619, fetița a preluat titlul de Madame Royale.
Henrietta a fost instruită, la fel ca surorile sale, de cei mai buni profesori din imperiu, luând lecții de călărie, dans și muzică. Și-a întâlnit viitorul ei soț, pe Carol I al Angliei, la Paris, în 1623, în timp ce acesta călătorea spre Spania cu Ducele de Buckingham, pentru a discuta despre posibila sa căsătorie cu Arhiducesa Maria Anna de Austria.
Călătoria lui Carol în Spania a fost însă un eșec pentru că regele Filip al III-lea îi ceruse, prin contractul de căsătorie, să se convertească la catolicism și să trăiască în Spania încă un an după nuntă. Căutând o altă mireasă, Carol și-a trimis diplomații la Paris, termenii mariajului urmând să fie negociați în cele mai mici amănunte.
Henrietta, cea care a fost aleasă mireasă, a sosit în Anglia cu o cantitate uriașă de bunuri scumpe, inclusiv diamante, perle, inele, rochii de satin și catifea, pelerine brodate, candelabre, picturi, cărți, veșminte și seturi de dormitor pentru ea și pentru doamnele de onoare, fiind însoțită de doisprezece preoți.
Tânăra s-a căsătorit cu Carol prin procură pe 1 mai 1625, la scurtă vreme după ascensiunea lui la tron, iar căsătoria în persoană a avut loc la Biserica St Augustine din Canterbury pe 13 iunie 1625, dar, pentru că Henrietta refuzase să renunțe la credința ei catolică, nu a fost încoronată.
Din cauza religiei, regina nu era agreată de anturajul regal. În iulie 1626 s-a rugat pentru catolicii executați la Tyburn, provocând un conflict major, care a culminat cu încercarea ei de a-l converti la catolicism pe nepotul său, Prințul Rupert al Rinului, la sosirea acestuia în Anglia.
Prințesa venise din Franța cu un număr însemnat de insoțitori a căror întreținere împovăra financiar curtea regală, așa că, la un an după nuntă, soțul ei a decis să-i trimită pe toți înapoi la Paris, dar unii dintre aceștia, printre care episcopul Mende, au refuzat să o părăsească, așa că regele a recurs la gărzile înarmate ale palatului pentru a-i alunga.
În acele zile Carol a găsit-o pe soția sa la o fereastră a palatului, uitându-se cu tristețe la curtenii care plecau, a târât-o cu forța de la geam, iar din acel moment relația soților a încput să se deterioreze. Încă de la începutul vieții sale la curtea britanică regina a cheltuit sume uriașe și a acumulat datorii consistente și nici după plecarea curtenilor cheltuielile ei nu s-au diminuat. Henrietta a împrumutat bani pe ascuns în 1627 și a cheltuit sume incredibile pentru a-și cumpăra haine costisitoare. Ca o curiozitate, regina avea în anturaj numeroși pitici, cel mai faimos fiind Jeffrey Hudson, care a fost pictat de Van Dyck, și o adevărată menajerie formată din căței, păsări exotice și maimuțe.
Carol și Henrietta se certau frecvent și încercau să nu se vadă prea des, regina intrând în conflict și cu George Villiers, Duce de Buckingham, favoritul suveranului. În schimb s-a împrietenit cu Lucy Percy, contesa de Carlisle, care era o femeie strălucitoare, frumoasă și cu o personalitate puternică.
După câțiva ani relațiile în cuplul regal s-au îmbunătățit, Henrietta a devenit cea mai bună prietenă și consilieră a lui Carol și a rămas însărcinată pentru prima dată în 1628. Anul următor, după o naștere dificilă, a adus pe lume un copil care a murit imediat, iar în 1630 a născut un alt băiat, viitorul Carol al II-lea. Cuplul regal a avut nouă copii, dar doar patru au supraviețuit până la maturitate: Carol al II-lea, care îl va succeda pe tatăl său, Maria, Prințesă de Orange, Iacob al II-lea, care va deveni și el rege al Angliei, și Henrietta Anne, Prințesă a Angliei.
Regina era pasionată de artă și l-a susținut financiar pe pictorul Orazio Gentileschi și pe fiica acestuia, Artemisa, care au fost principalii decoratori a tavanelor de la Queen’s House și Greenwich.
La izbucnirea războiului civil englez, regina a început să se implice în politică, a căutat sprijin financiar pentru soțul său apelând la Franța și la papa Urban al VIII-lea, iar acest lucru a iritat opinia publică din Anglia. Întâmplarea a făcut să fie descoperite câteva scrisori ale Henriettei Maria din care se înțelegea că pune la cale o posibilă alianță cu țările catolice ale Europei, motiv pentru care Parlamentul britanic a decis acuzarea și arestarea ei.
Soțul ei, Carol, a aflat ce plănuiau politicienii și pe 4 ianuarie 1642, însoțit de câțiva soldați, a descins în parlament cu intenția de a-i aresta pe complotiști, dar lorzii au refuzat să-și retragă decizia. Regele a fost nevoit să părăsească Londra plecând în nordul țării pentru a încerca să adune o armată care să-l sprijine în restabilirea ordinii, iar regina a fugit la Paris.
În 1642, la izbucnirea războiului civil, Henrietta era încă în Europa, la Haga, unde se străduia să adune bani pentru cauza regalistă, a încercat să-și vândă bijuteriile, dar nu a avut succes pentru că podoabele ei erau foarte scumpe, iar mulți potențiali cumpărători se temeau că Parlamentul britanic va revendica bijuteriile, considerând că Henrietta le-a vândut illegal. Gestul său a fost prost văzut mai ales în presa engleză, care a numit-o “vânzătoarea bijuteriilor coroanei la străini, pentru a cumpăra arme pentru un război religios”.
La începutul lui 1643 Henrietta a încercat să revină în Anglia, dar nu a putut să-și finalizeze călătoria din cauza condițiilor meteorologice. La sfârșitul lunii februarie 1643, a reușit să debarce la Bridlingtone, împreună cu trupele înarmate pe care le adusese, s-a oprit inițial la York, dar în acest timp a aflat că Parlamentul votase distrugerea capelei sale private și arestarea călugărilor ei capucini, apoi că armata a distrus altarul realizat de Rubens precum și numeroase statui și că a dat foc picturilor religioase, cărților și veșmintelor catolice.
În aceste condiții, regina s-a îndreptat spre sud, în timpul verii s-a întâlnit cu Carol la Kineton, mergând împreună spre Oxford cu întăriri și provizii, apoi cei doi s-au refugiat la castelul Merton College. La începutul anului 1644 situația devenise din nou tensionată, așa că Henrietta, care era însărcinată cu ultimul său copil, viitoarea prințesă Anne Henrietta, a fost trimisă la Bath pentru a naște în siguranță. Carol a însoțit-o până la Abingdon, aceasta fiind ultima oară când cei doi s-au văzut.
Suverana a ajuns la Exeter, unde a fost nevoită să se oprească din cauza nașterii iminente, dar a aflat că urmează să fie capturată, așa că, după ce a adus-o pe lume cu mari chinuri pe fetiță, a decis să fugă din nou în Franța. A lăsat-o pe micuța Anne Henrietta la Exeter și pe 14 iulie s-a îmbarcat pe o navă franceză, reușind să ajungă la Brest, fiind pusă sub protecția familiei regale franceze.
Poziția soțului ei devenise tot mai disperată, trupele regale fiind efectiv distruse, iar după o serie de conspirații și încercări de negocieri, Carol a fost capturat de forțele parlamentare. Regele a fost judecat și condamnat la moarte prin decapitare, la fel ca bunica lui, Maria Stuart. Carol a fost executat pe 30 ianuarie 1649, iar la aflarea veștii Henrietta a intrat în stare de șoc.
Regina s-a stabilit la Paris, l-a numit cancelar pe excentricul sir Kenelm Digby și și-a format o mică curte la superbul castel Saint-Germain-en-Laye. În octombrie 1660, după Restaurație, s-a întors la Londra împreună cu fiica sa cea mică, pentru a asista la căsătoria fiului mijlociu, Iacob, cu Anne Hyde, fiica ducelui de Clarendon.
Henrietta nu-l agrea pe viitorul ei cuscru și se opusese inițial acestui mariaj, dar Iacob, era sprijinit de fratele său mai mare, devenit regele Carol al II-lea, iar regina-mamă nu a mai avut niciun cuvânt de spus. A trăit în continuare la Somerset House din Londra, primind onorurile cuvenite rangului și problemele sale financiare s-au rezolvat după ce a primit o pensie generoasă.
În 1661 bătrâna regină s-a întors la Paris pentru a organiza nunta fiicei sale, Henrietta Anne, cu Filip I, Duce de Orléans, fratele mai mic a lui Ludovic al XIV-lea, iar după mariaj s-a întors la Londra, intenționând să rămână aici până la sfârșitul zilelor, însă 1665 a fost afectată de o bronșită gravă cauzată de clima din Anglia și a decis să se întoarcă în Franța, stabilindu-se la Hôtel de la Bazinière, actualul Hôtel de Chimay.
Pe 10 septembrie 1669, Henrietta Maria a murit la castelul Colombes după ce, pentru a-și calma tusea persisentă, luase o doză prea mare de opiacee, urmând sfatul medicului lui Ludovic al XIV-lea. A fost înmormântată la Basilica Saint-Denis, necropola regilor Franței, inima sa fiind depusă într-o urnă de argint la mănăstirea Chatillot. Astăzi osemintele ei se află în osuarul comun al abației care a fost construit în timpul Restarației, alături de rămășițele altor regi ai Franței ale căror morminte au fost profanate în timpul Revoluției franceze.
