Domnița Bălașa Brâncoveanu, martoră la decapitarea tatălui său

Intrat în dizgrația sultanului Ahmed al III-lea, Brâncoveanu a pierdut în anul 1714 tronul Țării Românești. Capugiul Mustafa-aga, unul dintre vechii săi prieteni, a fost trimis la București, fiind primit în marea sală de audiență. Scena a fost descrisă de Anton Maria Del Chiaro, care era secretar domnesc și care a povestit că trimisul sultanului i-a spus că regretă că îi aduce o știre proastă, dar trebuie să se supună voinței Înaltei Porți. Mustafa-aga a scos apoi o năframă de mătasă neagră și a pus-o pe umărul domnitorului spunându-i: „mazil”.

Brâncoveanu a fost închis sub pază, iar Mustafa-aga le-a citit boierilor firmanul prin care domnul și întreaga sa familie erau declarați haini, apoi au fost sigilate tezaurul public și cel privat, a doua zi toți membrii familiei fiind duși la Constantinopol.

Domnița Bălaşa nu ştia în acel moment nimic din ceea ce se întâmpla la București, pentru că se afla împreună cu Manolache Lambrino în capitala Imperiului Otoman, pentru a aranja nunta fratelui mai mic, Radu, cu Anna, fiica lui Antioh Cantemir. Când vestea mazilirii s-a răspândit la Constantinopole, aceasta se afla la biserica Patriarhiei pentru a asista la Sfânta Liturghie, iar la ora prânzului, când s-a întors acasă, și-a găsit odăile pline de ieniceri care i-au confiscat toată averea. Femeia a fost dusă apoi la închisoarea femeilor, Ceauş Emini, unde a fost torturată zile în şir pentru a dezvălui unde sunt ascunse bogățiile tatălui. În acest timp, soțul ei a fost încarcerat la Bașbachi Culi, închisoarea „debitorilor” sultanului.

Bălaşa și-a reîntâlnit mama, pe Marica Brâncoveanu, în spatele gratiilor. După câteva luni de detenție, cele două femei au fost obligate să asiste, în ziua de 15 august 1714, la cumplita ucidere a lui Brâncoveanu şi a celor patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După moartea tatălui şi a fraţilor, Bălaşa a rămas în continuare sub robie, ajungând în cele din urmă la închisoarea Bostangi Başa, unde a rămas timp de şapte luni.

Fiica domnitorului a fost eliberată după ce a fost plătită răscumpărarea pe care o ceruseră oamenii sultanului, a trăit apoi pentru un timp în exil la Kutias, în Caucaz, și de-abia în noiembrie 1716 a reuşit să se întoarcă în Țara Româneacă, împreună cu doamna Marica.

Noua clădire nu a rezistat decât 40 de ani, pentru că fusese construită pe un teren inundabil, astfel că, între anii 1881 și 1885, a fost zidită actuala biserică „Domniţa Bălaşa” în interiorul căreia, între pronaos și naos, în partea dreaptă, se află mormântul Bălașei.

În ziua în care au început lucrările de construcție, de față au fost chiar Regele Carol I și Regina Elisabeta și, cu acea ocazie, sub „piatra fundamentală” s-a zidit un cilindru în care au fost puse câte o monedă din fiecare emisie a vremii și ziarele tipărite în acea zi.

În memoria fiicei domnitorului martir a fost ridicat în anul 1884 un monument funerar din marmură albă, „Întristarea”, operă a sculptorului Ion Georgescu. Tot aici se află și mormântul domniței Zoe Brâncoveanu, soția domnitorului Gheorghe Bibescu, al cărei monument funerar a fost realizat de sculptorul francez Jules Roulleau. În parcul bisericii se află monumentul Domniței Bălașa, una dintre cele mai frumoase lucrări ale lui Karl Storck, pe soclul căreia sunt înscrise numele moșiilor care au format zestrea acordată bisericii de către fiica lui Brâncoveanu.