Prințesa Martha Bibescu, ultima orhidee

Martha Bibescu s-a născut pe 28 ianuarie 1886 la București și a făcut parte din una dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești. Mama ei, Smaranda (Emma) Mavrocordat, aparținea ramurii moldovene a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl, Ion N. Lahovari, a fost ambasador al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Fetița si-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței la Paris, dar după primii ani de școală bunicul matern, prințul Mavrocordat, a descoperit că nepoata doar copia literele când scria în caiete, dar nu știa să citească.

Martha a învățat să scrie în limba română abia după vârsta de 11 ani, însă vorbea și scria excelent în franceză, engleză și germană. Moartea fratelui George i-a marcat copilăria, iar dragostea maternă i-a lipsit, pentru că Emma nu și-a revenit niciodată după suferința provocată de dispariția băiatului,

La vârsta de 14 ani și jumătate, Martha a fost logodită cu prințul George Valentin Bibescu, un tânăr pasionat de călătorii și motoare, dar foarte puțin preocupat de literatură, artă și istorie, domeniile de interes ale tinerei soții.

Logodna celor doi a avut loc în iunie 1901, ceremonia de căsătorie fiind oficiată la Biserica Domnița Bălașa. În 1903, Martha Bibescu, care avea doar 17 ani, a adus pe lume unicul său copil, dar evenimentul i-a produs puternice traume fizice si psihice. Valentina s-a născut la Posada, în casa imensă a familiei Bibescu aflată în apropiere de Comarnic, și a fost lăsată în îngrijirea doicilor și a guvernantelor.

 

În perioada Primului Război Mondial, începând cu anul 1916, Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a decis să rămână după intrarea României în război, deși capitala era sub ocupație germană. Zoe Bengescu, fiica uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota pe 1 noiembrie 1918: “La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediană. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări”.

Principesa Bibescu l-a întâlnit pentru prima dată pe Principele Ferdinand pe vremea când era doar o fetiță. Și-a amintit, însă, toată viața acel moment. Avea 4 ani și l-a văzut pe prinț plimbându-se prin parcul regal de la Sinaia, împreună cu unchiul lui, regele Carol, și mătușa, regina Elisabeta.

Îl descria mai târziu ca fiind un tânăr foarte chipeș, dar își amintea că, în urma unei boli grave, avea să-și piardă, din pricini necunoscute, frumusețea, chiar înainte de a-și pierde tinerețea. Martha Bibescu și principele, devenit regele Ferdinand, au fost prieteni apropiați și s-a spus chiar că au fost amanți, pentru că suveranul ar fi suferit din cauza presupuselor infidelități ale Reginei Maria, iar Martha era înșelată frecvent de soțul ei, mondenul George Valentin Bibescu.

Relația principesei de la Mogoșoaia cu Ferdinand, chiar dacă nu există indicii că au existat și intimități între cei doi, a fost una de prietenie apropiată și admirație. Când regele a luat decizia de a-l alunga pe Principele Carol din pricina relației acestuia cu Elena Lupescu, Martha a fost una dintre puținele voci care au contestat public hotărârea.

L-a apreciat, l-a respectat și, foarte probabil, l-a iubit într-un fel aparte pe Ferdinand, iar portretul postum pe care i l-a făcut în anii ’30 este o mărturie neîndoielnică a admirației pe care i-a purtat-o:

“România mare, unitatea națională s-au înfăptuit, dar principiul eredității a dat faliment. Într-o zi tristă de decembrie, Consiliul de Coroană, întrunit în același castel din Sinaia în care Principele Carol s-a născut, în care unchiul său, Regele Carol, a murit, se va pronunța privind decăderea moștenitorului prezumtiv, la cererea regelui, tatăl său.

Ce înseamnă pentru Ferdinand acest act solemn pe care l-a semnat și pe care Parlamentul îl va înregistra în ziua de 4 ianuarie? Înseamnă despărțirea neînduplecată, exilul unui fiu pe care îl iubește și pe care nu va înceta niciodată să-l iubească. Pentru Carol este condamnarea, pierderea tuturor drepturilor, dar este și chinul moștenit de la părintele său – care începe acum -, i se răpește singura patrie care are preț, aceea a copilăriei. După cum Sigmaringen a fost pierdut pentru regele Ferdinand, tot astfel Sinaia va fi pierdută pentru Principele Carol.

Am petrecut iarna aceea călătorind prin Grecia, Egipt, Palestina. Eram tocmai la Ierusalim când mi se aduse vestea actului de la 4 ianuarie care alunga pe fiu de la cămin, din porunca tatălui său. De pe muntele Sionului îi scrisei regelui Ferdinand. Îi povesteam vizita pe care o făcusem în după-amiaza aceea la moscheea lui Omar, clădită pe locul unde a fost Templul lui Solomon. În ziua în care Regele Ferdinand sui munții din Sinaia ca să-și jertfească fiul, nici îngerul, nici berbecul nu se arătară. Dar orice ființă din regatul României, pentru mântuirea căruia el se jertfise, ar fi putut să spuie: Știu acum că te temi de Dumnezeu, căci nu ți-ai cruțat singurul fiu pentru mine.”

În 1945, Martha Bibescu a fost informată de prietenii de la ambasada Franței că s-ar putea să fie arestată și a decis să părăsească România la bordul unui avion britanic cu destinația Napoli, de unde a plecat la Paris și apoi în Anglia, revenind în Franța, care a devenit a doua sa patrie.

Fiica, Valentina, și soțul acesteia, Dimitrie Ghyka, au rămas captivi în România comunistă, iar Martha Bibescu s-a chinuit timp de aproape opt ani să-i scoată din ţară, ajungând, în cele din urmă, să-și vândă o parte dintre bijuterii și tablouri pentru a reuși să obțină bani cu care să plătească influențe la cel mai înalt nivel. Fiica și ginerele se aflau în arest la domiciliu, dar, în cele din urmă, în 1956 Martha a reuşit să-i vadă alături de ea.

 

Prințesa Martha Bibescu s-a stins din viață pe 28 noiembrie 1973 la Paris și a fost înmormântată la Castelul Ménars de pe Valea Loarei, o proprietate a familiei. După 1990, au apărut în limba română multe dintre cărțile scriitoarei la care cititorii români nu au avut acces în perioada comunistă: “Cele opt raiuri” (1908), “Izvor, țara sălciilor” (1923), “Papagalul verde” (1923), “Destinul lordului Thomson” (1927), “La bal cu M. Proust” (1928), “Corespondența cu Paul Claudel” (1972), “Ferdinand al României. Un sacrificiu regal”.

 

Galerie foto: