AcasăOameni care au intrat în istorieCreatori de modăPrințesa Martha Bibescu, ultima orhidee

Prințesa Martha Bibescu, ultima orhidee

Martha Bibescu s-a născut pe 28 ianuarie 1886 la București și a făcut parte din una dintre cele mai vechi și mai ilustre familii românești. Mama ei, Smaranda (Emma) Mavrocordat, aparținea ramurii moldovene a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovari, a fost ambasador al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Martha Bibescu si-a petrecut cea mai mare parte din copilărie și adolescență la Paris. După primii ani de școală, bunicul ei, prințul Mavrocordat, a descoperit că nepoata doar copia literele când scria în caiete, dar nu știa să citească.

Martha a învățat să scrie în limba română abia după vârsta de 11 ani, dar vorbea și scria excelent în franceză, engleză și germană. Moartea fratelui George i-a marcat copilăria fetiței, iar dragostea maternă i-a lipsit, mama ei, Emma, fiind captivă în suferința pentru copilul dispărut.

La vârsta de 14 ani și jumătate, Martha a fost logodită cu prințul George Valentin Bibescu, un tânăr pasionat de călătorii și motoare, dar foarte puțin preocupat de literatură, artă și istorie, domeniile de interes ale tinerei lui soții.

Logodna celor doi prinți are loc în iunie 1901 si este sărbătorită la Biserica Domnița Bălașa. Căsătoria nu este urmată de o recepție. În 1903 Martha Bibescu, o adolescentă de 17 ani, dă naștere unicului său copil, dar evenimentul îi va produce puternice traume fizice si psihice. Copila s-a născut la Posada, în casa imensă a familiei Bibescu aflată în apropiere de Comănești, unde se afla fabrica de ciment a familiei. Fiica ei, Valentina, va fi lăsată pe mâna doicilor și a guvernantelor și se va apropia sufletește de mama sa abia după mulți ani.

Prin căsătoria cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, Martha devine prințesă și intră într-o familie princiară din care mai făceau parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a decis să rămână deși capitala era sub ocupație germană. Zoe Bengescu, fiica uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota pe 1 noiembrie 1918: „La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări.”

Principesa Bibescu l-a întâlnit pentru prima data pe Principele Ferdinand pe vremea când era doar o fetiță. Și-a amintit, însă, toată viața acel moment. Avea 4 ani și l-a văzut pe prinț plimbându-se prin parcul regal de la Sinaia, împreună cu unchiul său, Regele Carol, și mătușa sa, Regina Elisabeta.

Îl descrie ca fiind un tânăr foarte frumos. Despre înfățișarea lui Ferdinand își amintește, mai târziu, că, în urma unei boli grele, avea să-și piardă, din pricini necunoscute, frumusețea, chiar înainte de a-și pierde tinerețea. Martha Bibescu și Principele, apoi Regele Ferdinand, au fost prieteni apropiați. S-a spus că au fost chiar amanți, pentru că regele suferea din cauza presupuselor infidelități ale Reginei Maria, iar Martha era înșelată de soțul ei, mondenul George Valentin Bibescu.

Relația principesei de la Mogoșoaia cu Ferdinand, chiar dacă nu există indicii că ar fi existat și intimități între cei doi, a fost una de prietenie solidă și de sinceritate persistentă. Când Regele Ferdinand a luat decizia de a-l alunga pe Principele Carol, din pricina relației acestuia cu Elena Lupescu, Martha a fost una dintre puținele voci care au contestat public și direct hotărârea.

L-a apreciat, l-a respectat și, foarte probabil, l-a iubit într-un fel aparte pe Ferdinand. Iar portretul postum pe care i l-a făcut, publicat de Editura Cultura Națională în 1930, este o mărturie neîndoielnică a admirației pe care i-a purtat-o:

„România mare, unitatea națională s-au înfăptuit, dar principiul eredității a dat faliment. Într-o zi tristă de decembrie, Consiliul de Coroană, întrunit în același castel din Sinaia în care Principele Carol s-a născut, în care unchiul său, Regele Carol, a murit, se va pronunța privind decăderea moștenitorului prezumtiv, la cererea regelui, tatăl său.

Ce înseamnă pentru Ferdinand acest act solemn pe care l-a semnat și pe care Parlamentul îl va înregistra în ziua de 4 ianuarie? Înseamnă despărțirea neînduplecată, exilul unui fiu pe care îl iubește și pe care nu va înceta niciodată să-l iubească.

Pentru Carol este condamnarea, pierderea tuturor drepturilor, dar este și chinul moștenit de la părintele său – care începe acum -, i se răpește singura patrie care are preț, aceea a copilăriei. După cum Sigmaringen a fost pierdut pentru Regele Ferdinand, tot astfel Sinaia va fi pierdută pentru Principele Carol.

Am petrecut iarna aceea călătorind prin Grecia, Egipt, Palestina. Eram tocmai la Ierusalim când mi se aduse vestea actului de la 4 ianuarie care alunga pe fiu de la cămin, din porunca tatălui său.

De pe muntele Sionului îi scrisei Regelui Ferdinand. Îi povesteam vizita pe care o făcusem în după-amiaza aceea la moscheea lui Omar, clădită pe locul unde a fost Templul lui Solomon. În ziua în care Regele Ferdinand sui munții din Sinaia ca să-și jertfească fiul, nici îngerul, nici berbecul nu se arătară. Dar orice ființă din regatul României, pentru mântuirea căruia el se jertfise, ar fi putut să spuie: 《Știu acum că te temi de Dumnezeu, căci nu ți-ai cruțat singurul fiu pentru mine.”

În 1945, fiind anunțată de ambasada Franței că s-ar putea să fie arestată, Martha Bibescu părăsește România la bordul unui avion britanic cu destinația Napoli, de unde pleacă la Paris și apoi în Anglia.

Fiica ei, Valentina, și soțul acesteia, Dimitrie Ghyka, au rămas însă captivi în România comunistă. Martha Bibescu s-a chinuit aproape 8 ani să-i scoată din ţară, ajungând, în cele din urmă, să-și vândă o parte dintre bijuterii și tablouri pentru a reuși să obțină bani cu care să facă influențe la cel mai înalt nivel. Fiica și ginerele ei erau în arest la domiciliu, dar, în cele din urmă, în 1956 Martha a reuşit să-i vadă alături de ea.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles.

Prințesa Martha Bibescu se stinge din viață pe 28 noiembrie 1973, la Paris și este înmormântată la Castelul Ménars de pe Valea Loarei, fosta proprietate a soacrei ei.

După 1990 au apărut în limba română multe dintre cărțile Martei Bibescu la care cititorii români nu au avut acces în perioada comunistă: Cele opt raiuri (1908), Izvor, țara sălciilor (1923), Papagalul verde (1923), Destinul lordului Thomson (1927), La bal cu M. Proust (1928), Corespondența cu Paul Claudel (1972), Ferdinand al României. Un sacrificiu regal.

 

Camera foto:

Niciun comentariu

Lasă un comentariu