Trio Grigoriu, format din frații Angel, George și Cezar, s-a născut din întâmplare, a crescut din pasiunea pentru muzică și a ajuns celebru în cea mai cumplită perioadă a dictaturii. Destinul a făcut ca cel mai mic dintre frați să trăiască o poveste de dragoste cu Tanți Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Idila a provocat un mare scandal la vârful Partidului Comunist și a mobilizat toate forțele aparatului de represiune pentru a fi stopată.
Reprezentațiile artiștilor au fost puse la index, ei nu au mai putut pleca în străinătate, colaborările cu teatrele de revistă și cu Radiodifuziunea au fost oprite, singurele spectacole în care mai puteau apărea fiind cele de circ. În ciuda strădaniilor securiștilor, Tanți și Cezar s-au căsătorit, dar mariajul nu a rezistat prea mult timp. Ulterior, cei doi și-au refăcut viețile. După moartea lui Dej, cei trei frați și-au continuat carierele artistice, dar o tragedie rutieră petrecută pe 14 octombrie 1978 a dus la moartea prematură a lui Cezar.
Povestea de alcov a fost documentată în mai – iunie 1968 de Consiliul Securității Statului, iar dosarul se află în arhiva CNSAS.
Originea trio-ului Grigoriu datează din anii 1943–1944, pe vremea când fratele cel mare, Angel (născut în 1925), cânta într-un grup vocal al Liceului Comercial Petre Bancotescu din Brăila. Când unul dintre colegii de formație s-a mutat la altă școală, profesorul de muzică a refuzat să lase trupa să se destrame, așa că Angel a venit cu o propunere: să încerce fratele său, George (născut în 1927). A fost o alegere inspirată, dar nu a trecut mult și a apărut o nouă piedică: cel de-al treilea membru al grupului, Ursulescu, s-a îmbolnăvit. Soluția? Angel a venit din nou cu ideea salvatoare: „Hai să-l punem pe ăsta micu’…” Și așa a urcat Cezar (născut în 1929) pentru prima oară pe scenă, la o serbare de sfârșit de an. De atunci, muzica nu a mai lipsit din viața lor.
Angel și George au urmat cursuri la Conservator, la clasa de operă, alături de nume mari precum Zenaida Pally sau Iolanda Mărculescu, dar erau atrași mai degrabă de estradă. Cezar, mezinul, l-a avut ca profesor de tobe pe celebrul Sergiu Malagamba.
Un moment-cheie în cariera celor trei frați a fost când Cezar a aflat că muzicologul și compozitorul Edmond Deda caută un trio vocal. L-au convins să-i asculte, cei trei s-au prezentat cu melodia „Un po’ di luna”, armonizată „după ureche” și, impresionat, Deda le-a dat vestea neașteptată: „Sâmbătă cântați la Radio.” Emoția era uriașă – aveau să-i asculte prietenii din Brăila, familia și… toată țara.
Primul pas ca artiști profesioniști a venit în aprilie 1946. Un gazetar scria la vremea aceea că erau „candidați la gloria scenei”. De atunci, au cântat pe scenele teatrelor, în spectacole de estradă, dar și în operete ca „Sybille” și „Două inimi într-un vals”, alături de actori celebri precum Marcel Anghelescu sau Geo Barton.
Într-un interviu, George Grigoriu menționa că potpuriul de muzică sovietică prezentat în spectacolul „Din muzica popoarelor”, distins cu o diplomă la Festivalul Tineretului desfășurat la București în 1953, a fost punctul culminant al carierei lor. Printre alte piese celebre în acea epocă s-au aflat „Gigel”, „La cabana trei brazi”, „Marșul fotbaliștilor”, „Zburăm voioși”, „Broscuța îndrăgostită” și, bineînțeles, „Macarale”.
Pasiunea fraților Grigoriu pentru muzică a mers mână în mână cu cea pentru sport. George a fost atlet și fotbalist, ajungând în finala națională la 400 m. Cezar a făcut box la C.C.A., antrenându-se alături de marii pugiliști ai vremii – până când un sparring cu Tiță Vasile l-a convins să abandoneze mănușile, iar Angel, mai liniștit, prefera tenisul de masă.
Pe lângă activitatea comună pe scenă, fiecare dintre ei a avut și o direcție creativă proprie: George a compus muzică ușoară – multe dintre melodiile grupului fiind ale lui: „Start”, „Jocul păsărelelor”, „A nins atunci întâia oară”, „Sub stelele Sofiei”, Angel a scris versuri în colaborare cu Romeo Iorgulescu, iar Cezar a creat scenarii pentru film și televiziune.
Regizor al filmelor artistice „Dragoste la zero grade” (realizat în 1964, avându-i în rolurile principale pe Iurie Darie, Florentina Mosora, Dem Rădulescu și Coca Andronescu) și „Împuşcături pe portativ” (producție a anului 1968, cu Margareta Pâslaru, Cornel Fugaru și Puiu Călinescu), Cezar Grigoriu a trecut printr-o experiență traumatizantă în anii ‘50.
Artistul o cunoscuse pe Tanți Gheorghiu (Constanța, născută în 1931, fiica cea mică a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej) în primăvara anului 1953, în ajunul Festivalului Internațional al Tineretului organizat la București. Angel, George și Cezar participau la spectacolul „Concertul popoarelor”, conceput de compozitorul Henry Mălineanu.
În sală se afla o parte din elita politică, inclusiv Tanți și Lica, cele două fiice ale lui Gheorghiu-Dej, președintele Consiliului de Miniștri al RPR. După spectacol, câțiva „tovarăși” au venit la culise cu o invitație discretă: frații Grigoriu erau invitați la o petrecere privată, „în cercul unor oameni tineri”. „Ne-a trecut un fior”, își aminteau Angel și George mai târziu. „Știam cât de păziți erau ‘stăpânii’ țării.”
Petrecerea a avut loc într-o casă elegantă din Piața Rosetti, iar atmosfera a fost una neobișnuită: muzică, dans, conversații relaxate și un aer de libertate rar pentru acei ani. Tanți i-a impresionat pe toți: era frumoasă, veselă, caldă,
Cezar a fost cucerit pe loc și, se pare, sentimentele au fost reciproce.
După acea seară, Tanți a început să îl caute pe Cezar. Îi telefona, îl invita la plimbări „la șosea” și mergea personal să-l ia cu mașina de la locuința familiei, pe strada Doctor Burghelea. Relația s-a înfiripat repede, iar artistul nu s-a lăsat intimidat de statutul fetei.
Când fratele său, George, l-a avertizat: „Cezare, ai grijă, știi cine e fata asta!”, el a răspuns simplu: „Măi, nu știu ce-o fi, dar mie îmi place…”
Legătura s-a transformat curând într-o iubire reală. Tanți și Cezar s-au logodit în taină, dar, când a aflat, Gheorghiu-Dej i-a cerut lui Alexandru Drăghici, sinistrul ministru al Securității Statului să-l urmărească pe artist pas cu pas.
Isidor Hollingher, fostul șef al Direcției de Contraspionaj din Securitate, declara: „Prin anul 1955-1956, am fost chemat de Pintilie Gheorghe, care mi-a spus că Tanți Gheorghiu este îndrăgostită de cântărețul Cezar Grigoriu. (…) Că tov. Gheorghiu-Dej este foarte necăjit și că trebuie împiedicată această căsătorie. Mi-a dat dispoziție să mă ocup de acest caz și să-l pun în lucru pe Cezar Grigoriu, adică să-l țin periodic în supraveghere și să-i interceptez telefonul. (…) Mi-a spus că despre aceasta știe și Alexandru Drăghici.
Am executat această sarcină, însă atât din filaj, cât și din interceptare nu a rezultat nimic compromițător. Au rezultat relațiile cu Tanți Gheorghiu, care-l vizita des la domiciliu, date pe care eu le raportam lui Pintilie și uneori eram chemat și la Drăghici Alexandru pentru a-l pune la curent cu lucrarea…
Acesta (Cezar Grigoriu) a plecat la Arad, în teren. Direcția a II-a (structura Securității care se ocupa la acea vreme cu problemele de contraspionaj) avea ca agent pe cântărețul Vili Donea, care a plecat și el în teren. Acesta din urmă a fost însoțit de o altă agentă (femeie de moravuri ușoare), care i-a fost prezentată lui Grigoriu.
Agenta, după spectacol, l-a invitat pe Grigoriu la ea acasă, în realitate o casă conspirativă, pregătită dinainte cu aparatură pentru executarea de fotografii și interceptarea discuțiilor. Ce a urmat nu e greu de intuit. Fotografiile și banda de magnetofon au fost predate lui Pintilie Gh., care, la rândul lui, le-a trimis lui Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Drăghici. Gheorghiu-Dej a arătat fotografiile și banda înregistrată lui Tanți, dar acțiunea n-a avut succesul scontat“.
În ciuda opoziției lui Gheorghiu-Dej, Tanți și Cezar s-au căsătorit, dar pentru șeful guvernului comunist legătura fiicei sale cu un artist de estradă era de neconceput. Tanți i-a mărturisit unuia dintre cumnați că tatăl ei îi spusese direct: „Nu te poți mărita cu un… saltimbanc!”
Fiica liderului suprem a fost repudiată de familie, pierzându-și toate privilegiile care veneau prin apartenența la nomenclatură. Cuplul a locuit inițial într-o cameră improvizată și, mai târziu, datorită relațiilor pe care Tanți încă le avea, a obținut un mic apartament pe strada Dumbrava Roșie.
Hărțuirea și presiunile au devenit curând din ce în ce mai greu de suportat. Securitatea a intervenit chiar și în viața lor privată. Se pare că Tanți ar fi fost obligată să facă două avorturi, pentru că „nu trebuia să aibă copii cu un saltimbanc”, conform spuselor unor martori ai vremii.
Căsnicia s-a destrămat treptat. Dragostea lor, începută cu entuziasm, s-a frânt sub povara interdicțiilor și a fricii. „Cezar s-a săturat de toate. Îi reproșa lui Tanți că viața lor nu mai are nimic normal din cauza Securității”, își aminteau Angel și George Grigoriu într-un interviu.
După despărțirea de Cezar, Tanți s-a recăsătorit cu actorul Stamate Popescu, a devenit profesor universitar la Facultatea de Tehnologie Chimică de la Institutul Politehnic din București și s-a stins din viață în martie 1983.
Cezar Grigoriu a încetat din viață în mod tragic, în urma unui accident rutier, pe 14 octombrie 1978, pe autostrada București-Pitești. Șase persoane (alături de Grigoriu au fost operatorul Gore Ionescu, tehnicienii Aurel Iancu, Gheorghe Maroșan, Traian Busuioc și inginerul Mircea Enache) care se întorceau de la realizarea unui film de promovare turistică, de la Herculane, au murit pe loc, din cauza coliziunii puternice a microbuzului în care se aflau cu un camion, au informat ziarele vremii.
Compozitorul George Grigoriu s-a stins din viață în februarie 1999, la vârsta de 72 de ani, iar textierul Angel Grigoriu a murit în septembrie 2001.
Surse:
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Revista Minimum, 1995
