AcasăMonarhia în RomâniaAdevărul despre ziua abdicarii: Povestea Regelui Mihai (video)

Adevărul despre ziua abdicarii: Povestea Regelui Mihai (video)

Adevărul

Regele Mihai și regina-mamă Elena a României au revenit de la Londra ajungând cu trenul în Gara Regală Băneasa pe 21 decembrie 1947 la ora 13.00 și au fost întâmpinați foarte rece de reprezentanții guvernului comunist condus de Petru Groza. La primirea oficială, Lucrețiu Pătrășcanu, care era ministru al Justiției, a refuzat să dea mâna cu suveranul, iar acest gest a fost considerat un prim semnal de alarmă.

Tânărul rege, care se logodise cu principesa Ana de Bourbon-Parma, avea nevoie de acceptul guvernului pentru a se căsători, dar cererea pe care a formulat-o după revenirea în țară nu a primit niciun răspuns.

Adevărul

În seara zilei de 29 decembrie 1947 familia regală se afla la Sinaia, la Castelul Foișor, unde regele a primit două telefoane succesive de la Dimitrie Negel, mareșalul Palatului, prin care îl anunța că premierul Petru Groza dorește neapărat o audiență a doua zi dimineața, la ora 10, la Palatul Elisabeta, „pentru a discuta o chestiune de familie”.

Crezând că este vorba despre proiectul căsătoriei sale, regele a acceptat și a doua zi dimineața a plecat însoțit de regina-mamă și aghiotantul regal Jacques Vergotti spre București. La sosirea la Palatul Elisabeta, aghiotantul Vergotti a observat că Garda Regală, care asigura de regulă paza reședinței, fusese înlocuită cu militari din Divizia Tudor Vladimirescu, instruți în Rusia și fideli comuniștilor.

La ora 10.00 Mihai a coborât de la etaj pentru a-i deschide ușa premierului Groza, care venise însoțit de ministrul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Discuția a început-o Petru Groza care a spus că „a sosit momentul unui divorț amiabil între țară și monarhie”, apoi a scos dintr-o mapă un act de abdicare gata scris și i-a solicitat Regelui să-l semneze.

Suveranul a protestat, explicând că schimbarea formei de guvernământ nu se poate face decât la dorința expresă a națiunii române și cu respectarea procedurilor democratice prevăzute de Constituție, care ar fi trebuit, apoi, validate printr-un referendum. Răspunsul delegației comuniste a fost că „nu e timp pentru astfel de proceduri”, Mihai a cerut un răgaz pentru a citi cu atenție documentul și s-a retras în biroul său, moment în care a aflat că Palatul Elisabeta este complet izolat, legăturile telefonice fiind tăiate.

Revenit în salon, regele a anunțat că refuză să semneze actul de abdicare, clipă în care delegația comunistă a amenințat cu împușcarea a 1.100 de tineri, în majoritate studenți, ce se aflau în închisoare încă de la manifestația din 8 noiembrie 1945. Regele a spus doar atât: „Nu va curge sânge din cauza mea!”

Familia Regală a plecat imediat la Castelul Peleș pentru a-și face bagajele. În același timp, o „comisie de inventariere” numită de guvernul comunist a luat în primire toate proprietățile regale.

Adevărul

Pe 3 ianuarie 1948, Regele Mihai și regina-mamă au plecat din Gara Regală de la Sinaia cu trenul regal. Singurele bunuri de valoare care au fost încărcate în tren, într-un vagon special, au fost patru automobile, proprietatea personală a regelui. Pe peron, familia regală și însoțitorii ei au mers spre tren printre două șiruri de militari care fuseseră instruiți să stea cu spatele la rege, ușile și ferestrele trenului au fost închise cu obloane, iar ei s-au aflat în permanență sub pază militară. Trenul a oprit la Săvârșin, apoi a părăsit România pe la Curtici, îndreptându-se către secțiunea Vienei ocupată de armata americană. La una dintre opriri, un ofițer american a intrat în vagon, i-a salutat pe rege și pe regina-mamă, le-a confirmat că sunt liberi, apoi călătoria a continuat către Lausanne.

Regele Mihai a povestit într-un interviu difuzat în cadrul documentarului „Via Regis”, regizat de Radu Igazsag şi Alexandru Solomon și produs de Fundația Arte Vizuale/ Vivi Drăgan Vasile, momentul abdicării:

„În ziua de 29 decembrie, spre seară, m-a chemat la telefon domnul Negel, care era mareşalul Curţii, spunând că Petru Groza vrea neapărat să venim a doua zi, pe 30 decembrie, la Bucureşti, fiindcă are o chestiune de familie să discute cu noi. Ori de aceea am spus chestiunea de la Londra cum ne-am logodit în Elveţia, fiindcă noi ne-am gândit că era vorba despre viitoarea mea căsătorie, ei se lăsau cam greu pe chestiunea asta. Aşa că ne-am dus la Bucureşti şi, în loc să vină Groza singur, a venit cu Gheorghiu Dej. Şi toată chestiunea cu acest document la plecare cred că o ştie destul de multă lume. Am povestit-o de mai multe ori.

În fine, pe scurt, ne-au înconjurat casa cu, probabil, elemente din Divizia Tudor Vladimirescu, ne-au tăiat telefoanele, garda noastră a fost arestată şi aşa mai departe. Şi, în plus, era şantajul pe care eu n-am putut să-l accept, pentru lichidarea a peste 1.000 de studenţi care fuseseră deja arestaţi. Aşa că n-am avut încotro, a trebuit să semnez această hârtie.

Or, iarăşi am declarat, că tot acest lucru este nul şi neavenit fiindcă, în ţările civilizate, şi accentuez pe civilizate, când se ia o semnătură sau o decizie sub şantaj şi cu forţă, acest lucru nu contează. Trecând peste asta, în aceeaşi după-amiază ne-am întors la Sinaia.

Şi, odată ajunşi acolo, poarta care urca înspre Peleş şi Foişor era deja închisă, ceea ce nu exista înainte. Şi, iarăşi, să încerc să scurtez, a trebuit să ne facem bagajele personale timp de trei zile. Pe mine, cel puţin, m-au lăsat să-mi iau lucrurile, dar pe mama mea au urmărit-o în toate odăile în care mergea. N-a putut să ia nimic, nici de pe masă, nici măcar o scrumieră. Şi, în plus, după ce ne-am făcut bagajele şi au fost puse în maşină ca să mergem jos, la gară, au scotocit şi acolo toate bagajele. Şi am ajuns direct la Lausanne”.

Lasă un comentariu