La sfârșitul secolului al XIX-lea, un intelectual polonez pe nume Chaborski, refugiat în Moldova după ce se răsculase împotriva țarismului, își găsea liniștea la Bârlad. Exilul i-a fost luminat de nașterea fiicei sale, Gabriela. Observând în copila care a venit pe lume în octombrie 1891 aptitudini ieșite din comun, tatăl a făcut eforturi considerabile pentru a-i oferi cea mai bună educație posibilă.
După ce a absolvit liceul la Ploiești și Facultatea de Fizico-Chimice la București, Gabriela a plecat la studii în Elveția, beneficiind de o bursă obținută datorită recomandărilor primite de la profesorii săi.
La Geneva, unde își pregătea doctoratul și unde a lucrat cu savanți de renume, pasiunea ei pentru cercetare s-a adâncit, dar anii războiului i-au făcut viața extrem de grea.
Bursa din România întârzia adesea și, conform unor relatări, tânăra supraviețuia uneori cu câteva fructe pe zi, cumpărate de la un băcan care avea o prăvălie lângă laboratorul în care studia. Într-o zi, negustorul de la care își făcea de obicei târguielile, văzând că nu are suficienți bani, i-a oferit o banană care începuse să se deprecieze. Fructul aflat în fermentație i-a trezit instantaneu curiozitatea științifică.
Confirmând regula că întâmplarea îi ajută doar pe cei pregătiţi, Gabriela a descoperit în banana respectivă o nouă formă de levură (ciupercă unicelulară) pe care profesorul ei, Robert Chodat, a denumit-o Asperomyces gen. nov. Chaborski. Ulterior a devenit cunoscută sub denumirea Cultura Chaborski, iar descoperirea s-a materializat în identificarea unui gen și a trei specii noi de levuri.
Practic, tânăra a recoltat materiale organice din fructe aflate în fermentație (banane, smochine, curmale) sau seve vegetale (sevă de palmier și de mesteacăn), alegerea ei nefiind deloc întâmplătoare, pentru că astfel de medii sunt bogate în drojdii, iar în stadiul de fermentație spontană se pot dezvolta specii rare, greu de detectat în culturi obișnuite.
Pentru a identifica fiecare tip de ferment responsabil de procesul biochimic, cercetătoarea a folosit culturi pe mediile nutritive selectate atât în condiții de temperaturi foarte scăzute (aproape de punctul de îngheț), cât și la temperaturi ridicate (în jurul a 40–50°C, uneori mai mult), pentru a separa speciile termofile de cele criophile. Scopul era să identifice capacitatea de supraviețuire, ritmul de înmugurire, viteza de fermentație și eventualele modificări ale morfologiei celulare. Aceste teste au permis delimitarea clară a grupurilor termofile și criophile, precum și evidențierea unor adaptări unice la condiții extreme.
La acea vreme, izolarea și menținerea unei culturi pure erau tehnici dificile, care necesitau îndemânare, răbdare și multă experiență practică, iar aceste calități au fost foarte apreciate de profesorii ei.
Gabriela și-a susținut teza de doctorat în 1918, la Universitatea din Geneva, sub coordonarea botanistului elvețian Chodat. Lucrarea „Recherches sur les levures thermophiles et cryophiles” („Cercetări asupra levurilor termofile și criophile”) a fost tipărită ca teză a Facultății de Științe (Imprimerie Jent, Genève, 1918) și a fost înregistrată în Bibliografia românească modernă drept teza nr. 627 a Universității din Geneva, în seria Institutului de Botanică condus de Chodat.
În 1920, descoperirile româncei au fost preluate în buletine științifice internaționale precum Botanical Abstracts, care i-a sintetizat astfel contribuția: „Chaborski a obținut drojdii din smochine, banane, sevă de palmier și de mesteacăn și a descris noi specii, printre care Zygosaccharomyces ficicola”.
Numele ei a apărut frecvent în literatura de microbiologie și micologie din anii ’20 ca referință standard pentru levurile termofile și criophile, de exemplu în tratatele germane de microbiologie a microorganismelor care citează explicit „CHABORSKI, Rech. sur les levures thermophiles et cryophiles, Thèse Genève 1918”.
Revenită în țară în 1919, Gabriela a fost numită asistentă la Facultatea de Științe din București, apoi șef de lucrări, iar în 1930, a primit conducerea catedrei de chimie anorganică, sprijinindu-l pe profesorul G. G. Longinescu, care era aproape orb, să-şi continue activitatea de cercetare.
“Mărunțică de statură, cu trăsături fine și gesturi expresive, Gabriela Chaborski impresiona prin entuziasmul ei copilăros, prin simplitate și prin neastâmpărul creativ care o caracteriza. Avea o cultură generală rar întâlnită, iar lecțiile ei, predate cu o eleganță clasică, erau ascultate cu mare respect de studenți…”, notau ziarele epocii.
Împovărată în ultimii ani de o boală necruțătoare, visa la o casă mică, țărănească, sub un nuc bătrân, unde să-și găsească tihna pe care munca neobosită nu i-o oferise niciodată. N-a apucat să-și împlinească acest vis. A murit la doar 45 de ani, din cauza unui atac de cord, pe 25 noiembrie 1936, lăsând în urmă imaginea unui om îndrăgostit de știință în cel mai pur sens.
