Răscoala de la Bobâlna a fost una dintre cele mai importante mișcări sociale din Transilvania medievală, fiind generată de tensiunile acumulate în cadrul sistemului de putere aflat în plin proces de consolidare.
În prima jumătate a secolului al XV-lea, țăranii erau supuși unor obligații tot mai apăsătoare, iar libertățile juridice au fost treptat restrânse. În plus, Biserica romano-catolică a extins în acea perioadă perceperea dijmei inclusiv asupra populației ortodoxe, iar acest lucru a amplificat tensiunile sociale și religioase.
Factorul declanșator a fost descris de istoricul Ștefan Pascu în volumul „Bobâlna” (Editura Tineretului, 1957): ”Episcopul Gheorghe Lepeș a neglijat în mod deliberat adunarea dijmelor bisericești timp de trei ani, știind că moneda se va schimba și că era mai mare avantajul bisericii să le strângă odată, în noua monedă.
Și nu erau ușoare aceste obligații față de biserica catolică, care au fost extinse și asupra țăranilor de confesiune ortodoxă pentru ca veniturile bisericii să fie cît mai mari, deoarece țărănimea ortodoxă, românească, forma, cum se știe, marea majoritate a populației. Unii nu au voit, din cei datori cu dijma bisericească, alții nu au putut satisface pretențiile episcopului și împreună îndârjirea și indignarea s-au asociat pentru a crea o solidaritate între toți cei nedreptățiți.
Răspunsul episcopului, în aceeași vreme unul din cei mai mari proprietari feudali, a fost afurisenia. Acestor răutăți și nedreptăți li se adăugau altele, practicate de stăpânii de pămînt: sporirea dijmei feudale de la a zecea la noua parte din produsele țărănești (nona), darurile se transformă în obligații feudale propriu-zise, împiedicarea strămutării libere a țăranilor de pe moșiile mai răilor stăpâni pe ale celor mai puțin răi, sporirea obligațiilor de muncă gratuită pentru bărbați la lucrările agricole, iar pentru femei – în gospodăria stăpânului feudal, închiderea, în pivnițele castelelor feudale, pentru cea mai mică vină sau chiar fără nicio vină și schingiuirea oamenilor, chemarea la oaste fără niciun motiv real și încartiruirea oastei în satele sleite de puteri. Paharul se umpluse și de aceea, în primăvara anului 1437, s-a revărsat cu putere…”
O scriere a lui Ion Budai-Deleanu indică, de asemenea, faptul că „asuprirea poporului de către aristocrați și mai ales de către clerici crescuse foarte mult”, iar „stoarcerile nesățioase” au adus țărănimea „la o asemenea disperare, încât s-a ridicat la o răscoală deschisă”.
Momentul începutului revoluției este considerat 31 martie 1437, când țăranii români și maghiari s-au organizat pe Dealul Bobâlna, aflat în apropiere de Dej, unde și-au ridicat o tabără fortificată, folosind probabil rămășițele unei fortificații mai vechi.
Bobâlna a devenit rapid un centru de coordonare al mișcării, loc de adunare și deliberare pentru comunitățile țărănești, iar organizarea răsculaților a avut o structură coerentă, cu conducători aleși, printre aceștia fiind menționați de arhive Anton cel Mare din satul Deuș de lângă Cluj, Ioan din Cluj sau Pavel cel Mare.
În faza inițială, răsculații au obținut câteva succese militare, reușind să înfrângă forțele nobililor și să impună negocieri. În urma acestor confruntări, au fost încheiate două înțelegeri scrise între țărani și aristocrați, documente care au fost păstrate în arhiva Conventului de la Cluj-Mănăștur. Printre prevederile consemnate se afla dreptul țăranilor de a se întruni anual pe Dealul Bobâlna pentru a verifica respectarea acordurilor.
Mișcarea s-a extins în cursul verii anului 1437 spre alte regiuni, inclusiv spre Câmpia Transilvaniei și zona Bistriței. Răsculații au început o serie de acțiuni împotriva unor nobililor din Dej, Cluj-Mănăștur și Aiud, iar ocuparea orașului Cluj a reprezentat unul dintre momentele cele mai importante ale revoltei.
În acea perioadă, au colaborat cu orășenii săraci, dar reacția aristocraților nu a întârziat prea mult. Confruntați cu amploarea mișcării, în septembrie 1437 aceștia s-au întrunit la Căpâlna, unde au încheiat o alianță cunoscută sub numele de „Unio trium nationum” (sau „Fraterna Unio”), semnată de marea nobilime maghiară, clerul catolic și orășenii sași și secui, care avea ca scop reprimarea răscoalei.
Potrivit interpretărilor istoricilor, această înțelegere a avut consecințe de lungă durată asupra organizării politice a Transilvaniei, contribuind la excluderea unei mari părți a populației din viața politică.
Răscoala de la Bobâlna a fost înfrântă la începutul anului 1438, la scurt timp după moartea regelui Sigismund al Ungariei. Represiunea a fost severă, iar consecințele au inclus restrângerea suplimentară a drepturilor țăranilor.
