HomeUncategorizedIon Budai Deleanu, povestea autorului “Țiganiadei”

Ion Budai Deleanu, povestea autorului “Țiganiadei”

Ion Budai Deleanu s-a născut în satul Cigmău din ținutul Hunedoarei, în apropiere de Orăștie, probabil în anul 1760, fiind primul din cei zece copii ai preotului Solomon Budai, un adept al unirii cu biserica romano-catolică. Dintre frații scriitorului, este remarcabilă activitatea lui Aron Budai, secretar la Tezauriatului și al Consistoriului ardelean din Sibiu, care a jucat un rol important în viața social-politică a Transilvaniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ceilalți frați au fost: Anton, Petru, Nicolae, Iosif, Solomon, Maria, Sofia și Dina.

Solomon Budai s-a confruntat cu multe greutăți pentru a putea asigura educația atâtor copii, abia în anul 1819 frații Ion, Aron și Anton Budai cerând, prin cancelaria aulică, “ridicarea cu scutire de taxă în rangul nobilimii transilvănene și scutirea locului de casă părintesc rămas neîmpărțit”. Conferirea înnobilării s-a acordat în cele din urmă primilor doi frați, dar trecerea în rândurile micii nobilimi a fost un act pur formal.

Viitorul scriitor și-a petrecut copilăria la Cigmău, unde a urmat școala primară, apoi, începând cu anul 1772, și-a continuat studiile la seminarul de la Blaj. În această perioadă a cunoscut în amănunt viața de la țară, necazurile țăranilor, datinile, legendele și bogăția folclorului din ținuturile natale.

Începând cu toamna anului 1777 și până în ianuarie 1787, Ion Budai Deleanu s-a aflat la Viena, pentru a-și continua studiile superioare. După ce a urmat doi ani Facultatea de Filosofie, tânărul a trecut la Facultatea Catolică de Teologie pe care, în calitate de bursier la Colegiului Sfânta Barbara, a frecventat-o timp de patru ani, până în 1783, ca “student extraordinar”, luându-și doctoratul în Teologie la Erlau.

În capitala imperiului Budai-Deleanu i-a cunoscut pe Samuil Micu, pe Șincai, pe Maior și pe Samuil Vulcan, a intrat în contact cu literatura universală și cu marile curente de idei ale epocii. Din această periodă datează strângerea materialului pentru Lexiconul românesc-nemțesc și nemțesc-românesc ce va fi tipărit la Liov în 1818. În plus, a tradus în limba română mai multe culegeri de ordonanțe și legi, a studiat latina, a învățat italiana, franceza și germana.

Tânărul a funcționat apoi ca psalt, ajutor de cantor și – între 1 februarie 1785 și sfârșitul lui 1786 – ca sacristan al Bisericii Colegiului Sfânta Barbara, lucrând, în paralel, în funcția de copist la Ministerul de Război.

Reîntors la Blaj, Ion Budai-Deleanu, a fost o vreme profesor și, se pare, “prefect de studii” la seminarul unde fusese elev. Din cauza ostilității episcopului Ion Bob, viitorul scriitor nu a primit hirotonirea și a fost nevoit să părăsească Blajul și să se stabilească pentru totdeauna la Liov, în Galiția.

Ion Budai Deleanu

În 1787 a reușit, în urma unui concurs, să ocupe postul de secretar al tribunalului provincial din oraș, dar din iunie 1790 până în februarie 1791 (după alte surse până la sfârșitul anului) a plecat din Liov, prelungindu-și fără încuviințare un concediu de cinci luni. Nu se știe exact unde a fost și ce a făcut în această perioadă, posibil să se fi dus la Budapesta și Viena pentru continuarea studiilor. O altă variantă ar fi că a făcut o călătorie în Transilvania unde, împreună cu fratele său, Aron Budai, cu Petru Maior și cu alți fruntași ardeleni, ar fi luat parte la pregătirea cunoscutului Supplex libellus valachorum Transylvaniae.

Reîntors la Liov, Ion Budai Deleanu s-a căsătorit, în 1793, cu Mariana de Mikolaiewicze, care făcea parte dintr-o familie înstărită de armeni galițieni. Cuplul a avut trei copii: Suzana (născută în 1794, căsătorită apoi cu Ludovic Lewandowski), Eufrosina (născută în 1795) și un fiu despre care nu există informații.

În anul 1796 scriitorul a fost avansat ca “sfetnic chesaro-crăiesc” (consilier) la Curtea de Apel, funcție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții, ținând deseori locul președintelui, deoarece era cel mai vârstnic dintre consilieri.

În 1806 a fost numit și asesor de tribunal pentru judecarea cauzelor din sectorul minier, iar în 1809 se pare că a avut relații cu armatele de ocupație, un document menționând că “a refuzat statornic promisiuni ademenitoare în timpul invaziei dușmane”. În toți anii petrecuți la Liov scriitorul nu a fost deloc izolat de realitățile din țara natală. Fiind capitala unei provincii căreia împăratul Iosif al II-lea îi alipise Bucovina, Liovul avea școală românească, iar la tribunal exista și o secție în limba română. În acea perioadă în oraș se aflau mulți conaționali, printre care ardeleanul Petru Aaron din Bistra, funcționar la același tribunal, și bucovineanul Theodor Racoce, tălmaci gubernial pentru limba română. Încă din perioada vieneză Ion Budai Deleanu intenționa să elaboreze un dicționar monumental în douăzeci de volume și în cel puțin șase limbi, iar autoritățile aveau cunoștintă de acest plan. Guvernul austriac se oferise chiar să-i pună la dispoziție banii necesari, cu condiția ca în dicționarul său latin-român să introducă și cuvinte nemțești, dar scriitorul, care va fi întreaga viață un luptător pentru latinism, a refuzat

categoric, renunțând la tipărirea în aceste condiții, ceea ce i-a atras calificativul de îndărătnic de la unul dintre scriitori austrieci.

Cea mai cunoscută opera a sa, “Țiganiada”, elaborată în două versiuni, prima în 1800 (manuscrisul A) și cea de-a doua în 1812 (manuscrisul B), a fost tipărită pentru prima dată de-abia în 1875 în revista “Buciumul român” de la Iași, nereușind însă să capteze atenția publicului. Volumul a avut mai multe reeditări, 12 ani mai târziu Aron Densușianu i-a dedicat un studiu amănunțit, în 1900 a apărut la Brașov într-o nouă ediție tipărită de Virgil Oniț și în 1906 într-o alta datorată lui Gh. Adamescu, ambele fiind însă trunchiate și pline de greșeli. În 1925, datorită strădaniei istoricului literar Gheorghe Cardaș, funcționar la acel moment la Biblioteca Academiei, a apărut în sfârșit “Țiganiada” într-o formă unitară, apropiată de cea pe care o cunoaștem astăzi, un volum de 500 de pagini, cu numeroase note care însoțesc textul, după manuscrisul B ce fusese găsit la Academia Română.

Ion Budai Deleanu a murit pe 24 august 1820 în capitala Galiției, Liov, unde trăise mai bine de trei decenii din viață.

Ion Budai Deleanu

Sursa:

Istoria literaturii române. Volumul 2: De la Şcoala Ardeleană la Junimea

No comments

leave a comment