HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseLouise d’Orléans a Belgiei, o regină blândă și generoasă

Louise d’Orléans a Belgiei, o regină blândă și generoasă

DS TW

Louise Marie Thérèse Charlotte Isabelle d’Orléans s-a născut pe 3 aprilie 1812 la Palermo, în Sicilia, și a fost fiica cea mare a viitorului rege Ludovic-Filip al Franței și a Mariei Amalia a Celor Două Sicilii. În copilărie, fetița a primit o educație religioasă solidă datorită rolului jucat de mama și de mătușa ei, Prințesa Adélaïde d’Orléans, de care era foarte apropiată.

În august 1832, Louise, ajunsă la vârstă de douăzeci de ani, s-a căsătorit cu regele Leopold I al Belgiei, care era cu 22 de ani mai mare decât ea și devenise văduv după ce prințesa Charlotte de Wales murise în timpul unei nașteri.

Mariajul a fost aranjat împotriva voinței ei încă de când Leopold fusese luat în considerare pentru tronul Greciei și s-a desăvârșit atunci când a fost ales rege al belgienilor. Mama Louisei nu a fost de acord cu aranjamentele, pentru că Leopold era protestant, dar uniunea a fost considerată favorabilă pentru familia Orleans și a fost văzută ca un mijloc prin care frații tinerei puteau spera să facă, la rândul lor, căsătorii avantajoase.

Leopold a fost foarte atent să o trateze cu considerație și respect pe mireasă la începutul relației, astfel că în curând mariajul a ajuns să fie descris ca unul armonios. Suverana a fost o soție devotată și o mamă iubitoare, și-a dedicat viața creșterii copiilor și îl relaxa pe Leopold citindu-i din Stendhal, Chateaubriand, Byron și Shakespeare.

Cuplul a avut patru copii: prințul Louis Philippe, care a murit la doar un an, viitorul rege Leopold al II-lea al Belgiei, care a rămas în istorie din cauza tragicului masacru a peste 10 milioane de africani din Congo, Philippe, conte de Flandra, și Charlotte, care a devenit soția împăratului Maximilian I al Mexicului.

După nașterea ultimului copil, în 1840, relația dintre Leopold și Louise s-a răcit, își petreceau timpul liber separat, iar din 1844, regele a avut o relație cu o anume Arcadie Claret, căreia i-a oferit o casă chiar lângă Palatul Regal din Bruxelles. Sănătatea reginei, slăbită după nașterea fetiței, dar mai ales caracterul ei demn au făcut ca simpatia publicului să se îndrepte spre ea. Leopold a început să fie detestat, mai ales după ce și-a instalat amanta atât de aproape de familie, Mprturiile epocii arată că oamenii aruncau în Arcadie cu gunoaie ori de câte ori o vedeau pe stradă.

Regina Louise a fost descrisă ca fiind timidă și introvertită, mai ales pentru că Leopold nu a creat niciun rol important pentru ea la curte. A fost rar văzută în public și viața ei s-a concentrat în jurul misiunii de supraveghere și educație a copiilor, corespondenței cu familia din Franța și rugăciunilor.

În fiecare dimineață, regina Louise primea rapoarte de la doamna ei de onoare, contesa de Merode, despre cei care îi cereau ajutor financiar, apoi vizita personal casele acestora pentru a le aduce mângâiere și a vedea ce nevoi mai au. Uneori, suverana nu avea suficienți bani pentru operele de caritate și se împrumuta de la doamnele de onoare fără să-i spună soțului său.

Regele Leopold nu i-a oferit prea multă independență și s-a opus ca Louise să facă singură călătorii în străinătate, preferând să o țină izolată la Bruxelles. A refuzat să o ia cu el în 1841 la Londra, la botezul prințesei Victoria, în ciuda dorinței ei de a-l însoți, dar a dus-o la Paris pentru a-și vizita părinții, și la Brühl, în 1843, unde a întâlnit-o pe regina Victoria a Marii Britanii. În 1844, blânda Louise și-a sărbătorit ziua de naștere alături de suverana Angliei la Palatul Buckingham și a fost prezentă și la vizita de stat la Londra din 1847.

În ciuda faptului că nu deținea niciun rol public, a avut o voință puternică și își susținea cu tărie opiniile. Leopold i-a cerut, mai târziu, opinia cu privire afacerile de stat și, în cele din urmă, încrederea în capacitatea ei de decizie a crescut atât de mult încât chiar el a sugerat guvernului să fie numită regentă oficială atunci când el era absent din țară.

Regina a murit de tuberculoză pe 11 octombrie 1850, la vârsta de 38 de ani. Trupul ei a fost înmormântată în Cripta Regală a Bisericii Maicii Domnului din Laeken, unde a fost depus ulterior și soțul ei, care i-a supraviețuit încă 15 ani.

Regele a regretat-o profund, descoperind după moartea ei prematură cât de mult îi lipseau blândețea și înțelepciunea Louisei. S-a gândit chiar să se retragă din viața publică, dar l-a oprit faptul că succesorul său era încă un copil. Léopold avea 15 ani, Philippe avea 13 ani și Charlotte avea 10 ani, iar aceștia au fost lipsiți nu doar de mama lor, ci și de educatorul principal. Copiii au fost lăsați adesea doar în grija guvernantelor și a profesorilor care nu reușeau să-i disciplineze, iar lipsa afecțiunii materne le-a provocat mai târziu mari probleme în adaptarea la viața de adult.

DS TW
Niciun comentariu

Lasă un comentariu