Cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume”, Malot a devenit o figură emblematică a literaturii pentru copii și adolescenți, pentru că, prin stilul accesibil și sensibil, a transformat dramele individuale în reflecții profunde despre umanitate.
Hector Malot s-a născut pe 20 mai 1830 în La Bouille, nu departe de Rouen, părinții lui fiind Marie-Anne-Victoire Lebourgeois și Jean Baptiste Malot. Cei doi s-au căsătorit pe 30 septembrie 1826, ambii fiind la al doilea mariaj. Mama avea doi copii din prima căsătorie, iar tatăl, Jean Baptiste Malot, care era notar și primar al orășelului, rămăsese văduv și avea și el două fiice.
Imediat după căsătorie s-a născut un băiat, Victor, care a murit după câteva zile, apoi în casa familiei de pe malul Senei a venit pe lume Hector. La câteva ore după nașterea lui, o barcă cu pânze acostată în fața casei a spart fereastra dormitorului bebelușului. Auzind zgomotul, mama a alergat speriată, dar, intrând în camera copilului, l-a găsit pe micuțul Hector dormind liniștit, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și toți au căzut de acord că acest copil va avea un destin ieșit din comun.
Micul Hector și-a petrecut primii ani ai copilăriei în La Bouille, fascinat de navele care își încarcau și descarcau mărfurile și de corăbiile care plecau spre destinații îndepărtate. În octombrie 1835, familia s-a stabilit în satul Bosc-Bénard-Commin, în Normandia.
La vârsta de 9 ani, Hector a fost trimis de către tatăl său, în ciuda împotrivirilor mamei, la Rouen, fiind înscris la pensionul Heudron și Lamardeley, frecventat mai ales de fiii țăranilor cu stare și notabilităților zonei, dar nu s-a adaptat la viața școlară. În adolescență a ajuns la Paris și și-a continut studiile la liceul Henri-IV, unde a obținut bacalaureatul.
Tânărul a respectat dorința tatălui și a început să studieze Dreptul, dar după trei ani a renunțat la cursuri și s-a orientat spre o carieră literară. Pentru a-și asigura existența, a scris câteva articole pentru „Journal pour tous”, a devenit apoi jurnalist cu normă întreagă, dar a realizat că îndatoririle meseriei nu îi permiteau să se concentreze asupra adevăratei sale pasiuni, literatura.
Considerând că viața de jurnalist îl distrage de la vocația sa, a decis să se retragă în casa părinților, care părăsiseră Normandia și se stabiliseră la Moisselles, lângă Écouen, și s-a dedicat în totalitate scrisului. În acei ani Hector Malot a publicat primul său roman, „Les Amants”. În octombrie 1862, Marie-Anne-Victoire, mama lui, a murit și, profund afectat, Malot a scris romanul „Romain Kalbris”, despre o mamă muribundă care așteaptă întoarcerea fiului ei de pe mare.
În 1864, scriitorul și-a construit o cabană din lemn în Fontenay-sous-Bois, iar trei ani mai târziu s-a căsătorit cu Anna Dariès, cu care a avut o fiică, Lucie. La 13 ani după moartea soției, scriitorul s-a recăsătorit cu Marthe Oudinot de La Faverie, o tânără cu 20 de ani mai mică decât el.
În 1878, Hector Malot a publicat cea mai cunoscută carte a sa, „Sans famille”, tradusă în românește „Singur pe lume”, povestea unui copil abandonat, Rémi, care este vândut de părinții vitregi unui bătrân circar ambulant.
La cinci ani după publicarea romanului, s-a născut nepoata sa, Perrine, pe care scriitorul a iubit-o nespus de mult. În 1894, Hector Malot a publicat ultima sa carte, „Amours de vieux”, apoi a decis să-și încheie cariera literară și să se retragă definitv la Fontenay-sous-Bois.
Hector Malot a suferit un accident vascular în urma căruia a rămas paralizat, nu și-a mai revenit niciodată complet și a încetat din viață pe 18 iulie 1907, fiind înmormântat în cimitirul din sat, unde se odihnește alături de prima sa soție, Anna.
Prima ecranizare a volumului “Sans famille” a fost lansată în 1914, a fost regizată de Georges Monca pentru compania Société cinématographique des auteurs et gens de lettres (S.C.A.G.L.) și a fost distribuită de Pathé Frères. Filmul mut are o durată impresionantă pentru acea epocă, aproximativ 105 minute (7 bobine), iar rolurile principale sunt interpretate de Léon Lérand (Vitalis) și Maria Fromet (Rémi), alături de Max Charlier, Lola Noyr, Georges Tréville și André Simon.
Publicul a fost profund impresionat de fidelitatea adaptării și de impactul emoțional al narațiunii, care părea cu adevărat inovatoare pentru începutul secolului XX. Le Journal, într-o rubrică dedicată, a remarcat calitatea producției și capacitatea de a reproduce fidel atmosfera romanului lui Malot.
