Anne Boleyn a fost fiica lui Thomas Boleyn, un favorit al regelui Henric al VII-lea, mai târziu Conte de Wiltshire și Conte de Ormonde, și a soției lui, Lady Elizabeth Howard. Fetița s-a născut la Blickling Hall, în Norfolk, între anii 1501 și 1505, data exactă nu a fost clar identificată, însă se știe că a fost crescută pe continenteul european.
Tânăra a fost doamna de onoare a reginei Maria Tudor, sora lui Henric al VIII-lea, care se căsătorise cu Ludovic al XII-lea al Franței, apoi a tinerei regine Claude a Franței, în slujba căreia a rămas timp de șapte ani.
La curtea reginei și-a îmbunătățit limba franceză, a devenit interesată de modă și de religie, a căpătat cunoștințe aprofundate de istorie și cultură a Franței și noțiuni serioase de etichetă.
Anne a fost rechemată în Anglia în 1522 pentru a se mărita cu vărul ei, irlandezul James Butler, un tânăr cu câțiva ani mai mare, care locuia la curtea britanică. Și sora mai mare a viitoarei regine, Mary Boleyn, fusese rechemată în Anglia la sfârșitul anului 1519, dar dintr-un cu totul alt motiv, pentru că avusese o aventură cu suveranului Franței. Mary a fost căsătorită cu William Carey, un mic nobil, dar, la puțin timp după nuntă a devenit metresa regelui Henric al VIII-lea.
Pe 4 martie 1522, Anne și-a făcut debutul la Chateau Vert, jucând un rol într-o piesă organizată în onoarea ambasadorilor imperiali și a rămas de atunci în anturajul curții regale. Trei ani mai târziu, în 1525, Henric al VIII-lea s-a îndrăgostit de delicata contesă, însă Anne a refuzat să-i devină metresă, așa cum făcuse sora ei, Mary Boleyn.
Solicitarea ei a fost ca regele Henric să anuleze căsătoria cu Caterina de Aragon pentru a fi liber să se căsătorească cu ea, însă a intervenit un impediment radical. Papa Clement al VII-lea a refuzat să anuleze mariajul, cardinalul Thomas Wolsey a fost demis din funcția de arhiepiscop de York pentru că nu a trecut peste decizia papală, iar capelanul familiei Boleyn, Thomas Cranmer, a fost numit arhiepiscop de Canterbury.
Pe 1 septembrie 1532, regele i-a acordat Annei titlul de marchiză de Pembroke, astfel că ea a devenit cea mai importantă femeie din țară care nu făcea parte din familia regală, iar familia tinerei a profitat imediat de pasiunea lui Henric. Tatăl ei a fost numit viconte Rochford și Conte Wiltshire și la marele banchet care s-a organizat pentru a sărbători noul titlu, Anne a avut prioritate în fața Ducesei de Suffolk și Norfolk, sora regelui, ocupând locul de onoare lângă suveran, poziție deținută de obicei de regină.
Datorită intervenției Annei, sora ei, Mary, devenită văduvă, a primit o pensie anuală de 100 de lire, iar fiul acesteia, Henry Carey, a fost educat la o prestigioasă mănăstire cisterciană.
Henric și Anne s-au căsătorit în secret pe 25 ianuarie 1533. Cinci luni mai târziu, Cranmer, devenit arhiepiscop de Canterbury, a declarat nulă căsătoria lui Henric cu Caterina de Aragon, apoi tot el a declarat valid mariajul regelui. La scurt timp, Papa a semnat sentința de excomunicare a suveranului Angliei.
Anne Boleyn a fost încoronată pe 1 iunie 1533, printr-o ceremonie impresionantă care s-a desfășurat la Westminster Abbey, fiind ultima soție a unui monarh al Angliei încoronată separat de soțul ei.
După fastuoasul eveniment, regina, care era însărcinată, s-a stabilit în reședința favorită a regelui, Palatul Greenwich, pentru a se pregăti de naștere, dar copilul s-a născut prematur, pe 7 septembrie 1533. Spre dezamăgirea lui Henric, Anne nu a adus pe lume un băiat, ci o fetiță care a fost botezată Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta I a Angliei, în onoarea mamei regelui, Elisabeta de York.
Anne Boleyn a fost foarte activă politic, primea petiții, se întâlnea cu diplomați, prezida întâlniri, dar relația cu regele a început să se deterioreze în scurt timp. După un avort pe care l-a suferit în perioada Crăciunului din 1534, Henric a discutat cu episcopul Cranmer despre posibilitatea de a o părăsi. Totuși, cuplul regal s-a împăcat, iar în octombrie Anne era din nou însărcinată.
Suverana cheltuia sume mari pe rochii, bijuterii, pălării, echipamente de călărie, mobilier și tapiserie, menținând luxul cerut de statutul său, dar nu era iubită de popor, fiind implicit acuzată din cauza tiraniei guvernării și frecvent oamenii se refereau la ea spunându-i “târfa regelui” sau “prostituată obraznică”.
După ce, în ianuarie 1536, Anne a pierdut o nouă sarcină, Henric a declarat că a fost păcălit să se căsătorească cu ea și că își dorește să o înlocuiască. În martie 1536, regele o curta deja pe Jane Seymour, iar la 2 mai 1536 a acuzat-o pe regină de înaltă trădare, a arestat-o și a închis-o în Turnul Londrei.
„Crima” de care a fost acuzată se referea la presupuse legături amoroase cu cinci bărbați, dintre care unul era chiar fratele ei, George. Deși nu au existat dovezi, toți cei șase au fost găsiți vinovați atât pentru adulter, cât și pentru că ar fi complotat pentru a-l ucide pe Henric al VIII-lea.
Anne Boleyn a fost executată pe 19 mai 1536 și, cu toate că în timpul vieții nu a fost o regină populară, după arestare, dar mai ales după procesul-mascaradă și execuția ei nedreaptă, opinia publică a început să o simpatizeze. După numai 11 zile de la execuția ei, Henric al VIII-lea s-a căsătorit, pe 30 mai 1536, cu Jane Seymour, cea de-a treia din cele șase soții ale sale.
