HomeVizionariiScriitoriAlexandru Kirițescu, părintele “Gaițelor”

Alexandru Kirițescu, părintele “Gaițelor”

Alexandru Kirițescu
DS TW

Alexandru Kirițescu s-a născut pe 28 martie 1888 la Piteşti, a urmat Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, iar în 1915 a absolvit Facultatea de Drept. Cu un an înainte, pe 18 ianuarie 1914, debutase ca dramaturg cu piesa de teatru “Învinșii”. La acel moment avea 26 de ani și era deja inspector la Teatrul Național, datorită profesorului său de franceză de la Universitate, academicianul Pompiliu Eliade, care fusese directorul instituției între 1908 și 1911.

“Eram atât de legat de teatru, încât locuiam chiar în incinta Naţionalului, într-o cămăruţă modestă. Spectacolul s-a jucat numai de patru ori, deşi avea în distribuţie pe Al. Demetriade, Tony Bulandra, I. Livescu, I. Iancovescu, Al. Mihalesco, Lucia Sturdza Bulandra, Mărioara Zimniceanu. Explicaţia eşecului poate fi găsită în atmosfera zilei în care a avut loc premiera: erau alegerile pentru Colegiul I la Cameră. Bucureştiul avea aerul unui oraş părăsit, cu bătăuşi circulând gălăgioşi pe străzi, cu casele zăvorîte şi storurile trase, cu localurile goale şi, bineînţeles, şi cu sala Teatrului Național… goală”, va povesti într-un interviu din 1958 scriitorul.

Eşecul l-a făcut să renunţe la teatru pentru aproape patru ani, perioadă în care s-a îndreptat spre gazetărie. A publicat periodic în revista “Rampa”, unde a semnat cu pseudonimul “Negustorul de figurine”, apoi a început să colaboreze cu ziarul Adevărul, urmărind cu mare atenție viața artistică bucureșteană.

În 1928, Kirițescu s-a întors la literatură, a scris “Marcel & Marcel sau Anișoara şi ispita”, piesă care a fost pusă în scenă la Teatrul Național, iar în 1930 a scris “Gaițele”, cea mai cunoscută operă a sa, în perioada în care se afla la Craiova: “Eroii i-am cunoscut bine, prea bine, mi-au fost poate chiar prea… familiari… Piesa am scris-o pe nerăsuflate, în trei săptămâni. S-a jucat, apoi, imediat la teatrul condus de soţii Bulandra, în regia lui Soare Z. Soare, cu Lucia Sturdza Bulandra, Tony Bulandra şi Mania Antonova în rolurile principale. Piesa s-a jucat cu titlul “Cuib de viespi” şi, în locul actualului act III, avea doar un tablou final: plecarea lui Mircea la parastasul soţiei sale. Apoi, piesa s-a reluat la Teatrul Național în anul 1933, în regia inspirată a lui V. Enescu.

Critica a fost defavorabilă piesei, adesea insultătoare. Se ridicase un adevărat cor, care mă acuza că am dramatizat „monstruos”, că n-am putut stăpâni “pamfletarul” din mine, că am calomniat marea boierime craioveană. Şi totuşi, piesa s-a jucat de 70 de ori”, își va aminti dramaturgul.

A urmat, după aceea, comedia “Florentina”, care a fost pusă în scenă tot la Național și i-a avut în distribuție pe Maria Filotti, Ion Sîrbu, George Demetru și Elvira Godeanu, dar nu a avut succes la public. Nici următoarea piesă, “Lăcustele” (jucată de Sonia Cluceru, N. Soreanu, Elvira Godeanu, Pop Marţian, Marietta Sadova), nu s-a bucurat de prea multe aplauze, dar Kirițescu nu s-a lăsat învins, deși aceeași soartă a avut-o și “Borgia”, piesă care a apărut în 1936 și în care Maria Ventura a jucat în travesti, în rolul lui Cesare Borgia.

Alexandru Kirițescu

Derpre “Marcel & Marcel”, piesă astăzi aproape necunoscută, a vorbit în 1929 într-un interviu acordat ziarului Rampa:

“Alexandru Kiriţescu nu este un debutant al scenei. Înainte de război împărţea, copios, belşugul succeselor faimoasei trinităţi Durstoykir. Teatrul Naţional i-a mai jucat drama în 3 acte “Învinşii”.

Mai apoi, publicul a întâlnit pe Alexandru Kiriţescu în coloanele marilor cotidiane unde se ascundea sub pseudonimul Cadet Rousel şi în care împrăştia, cu o vervă neobosită, cele mai sclipitoare șarje umoristice din vălmăşagul scenei şi al politicii. “Rampa” l-a numărat multă vreme printre colaboratorii săi.

De doi ani de zile se anunţă în ziare „Marcel & Marcel”. Nu numai la un teatru, ci la toate companiile bucureştene. Fapt sigur, comedia domnului Kiriţescu va vedea lumina rampei la 31 ianuarie la Teatrul Naţional Am căutat pe d. Kiriţescu la teatru.

— Chiar acum a plecat la „Cuvântul”.

Urc scările redacţiei. Dl. Kiriţescu îşi scria tocmai unul dintre acele editoriale care agită zile de-a rândul personagiile puse în cauză. Fruntaş al tinerei generaţii de gazetari, a răspuns amical solicitării noastre de a ne vorbi despre „Marcel & Marcel”.

— Socotesc râsul ca o binefacere a zeilor. Mai ales în zilele acestea posomorâte prin care trecem, cel ce face pe semenii lui să râdă e egal cu nemuritorii. „Marcel & Marcel” e o comedie simplă, sinceră, netedă ca podul palmei — şi atât. După cum vezi, mă urc singur în Olimp — înainte ca publicul şi confraţii să mă dea jos în seara premierei.

— Suntem curioşi să ştim cum v-a venit ideea să scriţi „Marcel & Marcel”.

— Casele de confecţiuni pentru dame! Mediul acesta special, uzinele acestea de frivolitate, sanctuarele acestea ale eleganțelor majore şi minore feminine m-au interesat întotdeauna… Am întovărăşit atâtea persoane elegante! Apoi ziaristului care-şi merită numele nu se cuvine să-i scape nici un aspect al vieţii noastre moderne — curiozitatea sa trebuie să nu neglijeze nici o formă de manifestare socială. Am ajuns să cunosc cum nu se poate mai bine aceste case de confecţiuni, cu atmosfera, mecanismul, vocabularul lor particular. Azi fac exasperarea furnizoarelor de frivolităţi ale soţiei mele şi „Mme Beatrice” încremeneşte cu peleta de ace în mână când decretez: „cuta pliurilor la spate dezavantajează silueta”, iar M-lle Blanche face o mutră distinsă şi indignată când afirm că „godeul n-are nici un cachet”. Am descris un salon de încercat cu tot adevărul, comicul şi neprevăzutul său. Spectatorii vor avea de ce râde împărăteşte.

— Bine, dar la noi nu prea sunt asemenea case de confecţiuni şi mai ales cu asemenea personagii…

— Iată o obiecţiune pe care o aştept. „Monsieur” Marcel, se va spune, e un tip inexistent în fauna bucureşteană.

E un personaj fabricat de mine piesă cu piesă, artificial şi artificios. Și totuşi, nu e cu totul exact așa. Toate casele mari din Bucureşti au câte un croitor pentru mantale şi tailleururi.

Prietenul Gică Hristescu are o impozantă clientelă de femei, asta nu însemnează că „Monsieur” Marcel e Gică Hristescu. Dar e un negustor de crepe de Chine-uri şi de diademe de cilic, un artist al culorii şi al assortajului, un amator de drapaje inedite şi de… aventuri galante. E un seducător ca oricare altul, un profesionist al inimilor de femei.

L-am drapat şi eu într-un vestmânt brodat cu toată fantezia de care sunt în stare. Dar în ce ţară şi pe ce scenă fantezia a fost socotită drept o crimă?

Apoi, „Marcel & Marcel” nu e o comedie de caractere, cel mult una de moravuri, intenţionat deformată şi caricaturizată. La Paris sunt atâţia Marceli: Redfem, Poiret, Jean Pateu. De multe ori m-a bătut gândul să fiu şi eu unul din aceştia la Bucureşti. Ce zici? „Cadet Roussel, rochii şi mantouri”. Pe câţi politiciani aş lăsa să doarmă liniştiţi! Dar cum aş câştiga bani mulţi, aş scoate un ziar, “Odiseea lui Marcel”.

— De doi ani se anunţă mereu „Marcel & Marcel”. Ce s-a petrecut?

— Ar trebui să scriu într-o zi odiseea lui „Marcel”. Toate teatrele din București mi-au respins-o. Dacă nu venea dl. Liviu Rebreanu în fruntea Teatrului Naţional, n-ar fi văzut niciodată lumina rampei… Sub auspiciile sale, literatura dramatică originală va învinge până la urmă. Și fiindcă vorbim de Rebreanu, ţi-a dat mâna vreodată? Chiar dacă nu-l cunoşti, chiar dacă n-ai de prezentat nicio piesă şi nicio artistă de înaintat, pătrunde în cabinetul său sau opreşte-l pe stradă şi roagă-l să-ţi dea mâna. Strângerea sa de mână este ceva aşa de masiv, de bărbătesc, de sincer… este reconfortantă ca o acoladă, tonică şi salubră ca un legământ inimă pe inimă.

— Sunteţi mulţumit de interpretare şi montare?

— Patroana radioasă a lui „Marcel” este doamna Agepsina Macri. Domnia sa împreună cu Ion Sârbul au purtat în triumf, de-a lungul atâtor seri, comedia „Un erou’’ a fratelui meu, N. Kiriţescu. Alcătuiesc de rândul acesta o pereche de provinciali debarcată în Bucureşti cu o vervă, o fantezie… Bălţăţeanu sunt sigur că va face senzaţie. Este singurul amorez de compoziţie pe care-l are teatrul românesc… Apoi Tantzi Bogdan, somptuosul meu prieten O. Stăncescu, Nataşa Alexandra, Nelly Cutava, Elena Almajan şi C. Danielescu.

Victor Teodorov a broşat două decoruri de-o fantezie şi un gust… Şi peste toţi, şi peste toate, trepidaţia, ardoarea, entuziasmul, priceperea şi diabolicul instinct inventiv al lui Soare Z. Soare… Acest Soare Z. Soare, acest nebun, acest agitat şi avântat în toate vânturile şi în toate freneziile!”

*** Rampa, ianuarie 1929

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, piesa “Intermezzo” i-a provocat mari probleme dramaturgului, a fost suspendată după a treia reprezentaţie la cererea ambasadei Spaniei, pentru „insulte și profanarea războiului sfânt”, iar Alexandru Kirițescu a fost trimis în afara Bucureștiului. Refugiat la Predeal, în ultimele luni ale războiului a scris “Dictatorul”, o satiră la adresa regimului Antonescu, piesa fiind jucată după 23 august 1944 pe scena Operei Române.

În anii următori, Kirițescu a realizat o serie de traduceri din Maxim Gorki, Lev Tolstoi, Nikolai Gogol, Alexei Tolstoi, a scris “Marseilleza”, ale cărei personaje centrale erau Jean-Paul Marat şi Maximilien Robespierre, o nouă versiune dramatică a “Damei cu camelii”, “Nunta din Perugia” şi “Michelangelo”, dar și poemul istoric în versuri “Ruxandra și Timotei”.

Cuibul cu viespi (1986)

Alexandru Kiriţescu a murit pe 7 aprilie 1961 la Bucureşti și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Filmul “Cuibul de viespi”, cea mai cunoscută versiune cinematografică a “Gaițelor” lui Al. Kirițescu, a fost realizat în 1986 de regizorul Horea Popescu și îi are în distribuție pe Alexandru Repan, Raluca Zamfirescu, Maria Ploae, Gheorghe Dinică, Camelia Zorlescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Tora Vasilescu, Ileana Stana Ionescu, Tamara Buciuceanu, Coca Andronescu, Mircea Albulescu, Constantin Diplan, Marin Moraru, George Constantin și Aimée Iacobescu.

Gaițele (1993)
Gaițele (1993)

Șase ani mai târziu Televiziunea Română a realizat o adaptare tv coordonată de regizorul Nae Cosmescu care îi are în rolurile principale pe Draga Olteanu, Adriana Șchiopu, Laura Jianu, Cezara Dafinescu, Olga Tudorache, Margareta Pogonat, Leopoldina Bălănuță, Coca Bloos, Mitică Popescu, Dem Rădulescu și Zoltan Butuc.

DS TW
Latest comments
  • Piesa „Gaițele” – râsu’-plânsu’ vieții unor personaje înfrânte și ostoite cu mult haz de necaz – este o reușită de prim rang a dramaturgiei românești. Filmul, însă, m-a dezamăgit, ca un spectacol de varietăți, cu numere personale, plus tributul, parcă obligatoriu, plătit moralei comuniste.

leave a comment