HomeVizionariiScriitoriCharles Dickens nu și-a iertat niciodată mama

Charles Dickens nu și-a iertat niciodată mama

DS TW

S-a născut pe 7 februarie 1812, în Portsmouth, Hampshire, și a fost fiul lui John și al Elizabethei Dickens. În 1817, familia s-a mutat la Chatham, în Kent, iar în 1822, la Londra. Primii ani ai copilului au fost foarte fericiți, pentru că părinții, care făceau parte din clasa de mijloc, au reușit să îi ofere o viață confortabilă și chiar educație la o școală privată.

Totul s-a prăbușit după ce tatăl lui a pierdut o sumă mare de bani în investiții proaste, apoi, străduindu-se să-și mențină poziția socială, a făcut alte și alte datorii. Nemaifiind capabil să le plătească, bărbatul a fost trimis în 1824 la închisoarea datornicilor din Londra unde, conform obiceiurilor vremii, i s-a alăturat întreaga familie, adică soția și șapte dintre copii. Cu o excepție: micul Charles, al doilea născut, care ajunsese la vârsta de 12 ani și a fost considerat destul de mare ca să muncească. Copilul lucra zece ore pe zi într-o fabrica de cremă de ghete pentru șase șilingi pe săptămână și cu acești bani trebuia să-și plătească cazarea și să încerce să-și ajute părinții.

carturesti.ro

După un timp, situația familiei s-a îmbunătățit, pentru că a apărut o moștenire neașteptată din partea unor rude ale tatălui. Familia Dickens a ieșit din închisoarea săracilor, dar mama l-a lăsat pe Charles să lucreze în continuare și băiatul nu o va ierta niciodată pentru acest lucru.

Din 1827, viitorul scriitor a început să lucreze ca funcționar într-un birou de avocatură, sperând că va ajunge avocat, apoi s-a angajat ca stenograf la tribunal și, în cele din urmă, a devenit ziarist, călătorind prin întreaga Anglie cu poștalionul, scriind în special despre campaniile electorale.

fashiondays.ro

Prima lui povestire a fost publicată în Monthly Magazine, în anul 1833, sub pseudonimul Boz. Cu același pseudonim a publicat și în Morning Chronicle și London Evening Chronicle, scrierile au devenit foarte populare și în 1836 au fost reunite în volumul “Sketches”. În același an, Dickens a acceptat postul de editor la revista Bentley’s Miscellany și s-a căsătorit cu tânăra Catherine Hogarth, fiica unui jurnalist, cu care a avut zece copii.

În scurt timp, Dickens a devenit cunoscut în Anglia, mai ales după publicarea romanelor “Oliver Twist” și “Vechiul magazin de curiozități” și a început să facă turnee de promovare în Europa. În 1842, în timpul primei vizite în Statele Unite, a incriminat public sclavia, iar când a revenit în țara natală a investit o bună parte din drepturile sale de autor pentru a fonda un ziar nou, Daily News. În primul număr al publicației, apărut în ianuarie 1846, a scris un articol în care pleda pentru educație, libertate religioasă și egalitate în fața legii.

În 1858, scriitorul a divorțat de soția sa, dar cei doi au avut în continuare o relație de prietenie. În acei ani a publicat romanele “A Christmas Carol”, “David Copperfield”, “Marile speranțe”, “Poveste despre două orașe” și a făcut a doua călătorie în America. Revenit în Anglia, și-a  continuat turneele de promovare în Scoția și Irlanda.

În timpul uneia dintre călătorii, în 1869, a suferit un prim infarct, după care medicii au decis că are nevoie de o perioadă de odihnă. Era deja într-o relație cu actrița Ellen Ternan, care era puțin mai mare decât fiica lui și pe care o cunoscuse în 1857, pe când era căsătorit. Cei doi avuseseră inițial o relație secretă, dar în 1858, Catherine, soția scriitorului, a deschis un pachețel care fusese livrat de un bijutier londonez și care conținea o brățară de aur destinată tinerei.

Cum lucra Charles Dickens

Scria regulat cel puțin trei pagini de manuscris pe zi, mai ales dimineața, când se simțea bine dispus, cu mintea limpede și cu imaginația slobodă. După amiază făcea exerciții fizice, se plimba sau primea prieteni și numai rareori — când cererile editorilor săi erau prea insistente — scria noaptea până târziu. În fiecare zi își făcea de mai înainte planul activității și, după ce sfârșea de scris, de cele mai multe ori se plimba prin mahalalele Capitalei — dacă se întâmpla să fie în Londra — sau prin împrejurimile satelor, dacă era la țară.

La început îi plăcea să iasă călare și nu se scobora de pe cal câte trei – patru ceasuri, dar mai târziu părăsi exercițiile ecvestre pentru marșurile pe jos. În asemenea ocazii, mergea mereu, fără să obosească, șase, opt, chiar zece ceasuri în șir străbătând în toate direcțiile Londra, pe care ajunsese să o cunoască bine până în cele mai ascunse și mai îndepărtate colțuri.

Odată, fiind la locuința lui rustică, după o zi laborioasă, se culcă să se odihnească. Neputând dormi, se sculă, se îmbrăcă din nou și porni afară la câmp să se plimbe. Noaptea era întunecoasă și vântul aduna nouri care se strângeau tot mai mult deasupra capului, dar Dickens, luându-se cu drumul, se gândi să se ducă la Londra. Asta însemna o plimbare de vreo… 30 de kilometri. Când se făcu ziuă bine, se vedea orașul imens. Dickens, intrând într-o mahala mărginașă, se opri la o cafenea mică, ale cărei uși tocmai atunci se deschideau. El ceru să i se aducă ceva de băut, după care întinse stăpânului o monedă — singura pe care o avea în buzunar.

Cafegiul luă banul, se uită la dânsul cercetându-l pe o parte și pe alta, îl cântări în palmă, apoi se răsti la ciudatul mușteriu care privea lucrul cu oarecare plăcere.

— Moneda e falsă. Am să chem să te aresteze…

Scriitorul aruncă și el o privire asupra monedei care, într-adevăr, era cam ștearsă și, ca să-l convingă de absurditatea bănuielii, zise:

— Sunt Charles Dickens…

Negustorul ridică ochii măsurându-șî clientul din cap până-n picioare, apoi își fixă privirea pe ghetele lui pline de glob și răspunse:

— Bine, bine, oricine poate spune: „Sunt Charles Dickens”…

În momentul acesta o farmacie de alături își deschidea sbloanele și Dickens propuse cafegiului incredul:

— Uite, să mergem la farmacistul de alături și sper câ te vei convinge că eu nu mint.

Și într-adevăr farmacistul, luat arbitru, recunoscu pe marele scriitor și-i făcu tot felul de ploconeli și complimente. Cafegiul însă, care auzise și el de Charles Dickens, nu fu atâta de încântat de vizita ilustrului personaj cât de faptul că matinalul vizitator nu era un escroc sau un falsificator de monede.

***

Dickens, fiind la teatru la Paris, i s-a furat ceasul — la care ținea foarte mult deoarece era un dar din partea Reginei Victoria, care îl aprecia deosebit pe marele romancier. Ajungând la locuința sa, după reprezentație, găsi un pachețel care-i sosise cu vreo oră mai înainte, însoțit de următoarea scrisoare:

„Domnule,
Sper că mă veți ierta de neplăcerea pe care v-ar fi pricinuit-o, dar, vă rog să credeți, am fost sigur că am de-a face cu un franțuz și nu cu un compatriot. Văzând îndată eroarea, mă grăbesc s-o repar și, în consecință, vă trimit înapoi ceasul furat. Vă rog să primiți omagiul respectului meu, rămânând scumpul meu compatriot.
Al D-voastră prea plecat servitor,
Un pickpocket”

 

În ultimele luni ale vieții, Charles Dickens a avut multe întâlniri cu cititorii, cărora le citea fragmente din cele mai noi romane ale sale, dar aceste turnee obositoare au dus rapid la deteriorarea stării lui de sănătate. Scriitorul a murit pe 9 iunie 1870, la vârsta de 58 de ani, în urma unui atac de cord, și a fost înmormântat în Colțul poeților din Catedrala Westminster.

Nici un epitaf nu i se potrivește mai bine decât cel scris de el pe mormântul eroinei ultimului roman:
„Oprește,te, străinule, și întreabă-te:
Pot eu să fac ceea ce a făcut el? Dacă nu, roșește și retrage-te.”

În 1912, ziarul Tribuna prelua o relatare emoționantă din gazetele londoneze: “A impresionat mult lumea literară din toate părţile apelul către presa engleză pe care l-a lansat lordul Alverstone şi în care este vorba de starea mizerabilă în care se zbat în zilele noastre cele patru nepoate ale marelui scriitor Dickens. Ele sunt fiicele lui Charles, fiul romancierului englez. Tatăl lor a răposat acum cincisprezece ani, după ce s-a ruinat cu desăvârșire într-o întreprindere de tipografie în către s-a aventurat. Astăzi nepoatele autorului lui “Dombey și fiul” se luptă cu cea mai neagră sărăcie. Miss Ethel Dickens, sora cea mai mare, lucrează într-o călcătorie din mahalalele mărginașe ale Londrei; surorile ei fac și ele ce pot pentru a trăi.

Una vinde flori, celelalte două sunt ucenice de croitorie. Iată în ce hal au ajuns nepoatele celui mai mare romancier pe care l-a avut Englitera. E bine să adăugăm că presa engleză a deschis liste de subscripţie întru ajutorarea urmaşilor ilustrului scriitor, ale cărui opere îi îmbogăţeşte şi azi pe editorii săi.

Şi văd în acest caz regretabil un prilej de a-mi exprima mirarea pe care mi-o sugerează constatarea că Charles Dickens este aşa de puţin cunoscut în România…”

 

Defilarea personajelor lui Dickens pe străzile Londrei în 1928:

 

 

DS TW
Latest comments

leave a comment