În primele decenii ale secolului XX, monarhia de la București a traversat una dintre cele mai complicate perioade ale existenței sale. România trecuse prin Primul Război Mondial, traversase crize politice grave, dar obținuse recunoașterea internațională a Marii Uniri. În umbra figurilor dominante ale epocii — regele Ferdinand, regina Maria și viitorul Carol al II-lea — s-a aflat un personaj fermecător și nonconformist: principele Nicolae al României. Considerat de mulți cel mai popular membru al familiei regale după regina Maria, a trăit permanent între obligațiile impuse de dinastie și dorința unei vieți personale fără constrângeri. Povestea lui avea să se transforme într-una dintre cele mai triste din istoria Casei Regale.
Nicolae, „Nicky”, cum îl alinta mama sa, a venit pe lume la Sinaia, la Castelul Pelișor, pe 5 august 1903, fiind al patrulea copil al principelui Ferdinand și al principesei Maria. Încă înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, a fost trimis la vestitul Eton College, în Marea Britanie, în ciuda dorinței sale declarate de a studia medicina. Ideii i s-a opus bătrânul rege Carol I, care considera că un prinț al Casei Regale trebuia să urmeze obligatoriu cariera militară.
sursa: MNIR
După izbucnirea războiului și moartea lui Carol I, în toamna anului 1914, familia a decis că era mai prudent ca Nicolae să revină în România. Imediat după 1918, și-a continuat însă studiile la Eton, iar ulterior a urmat un stagiu militar în marina britanică.
În anii ’20, la București au început să circule zvonuri despre stilul de viață destul de boem și indisciplinat al tânărului principe, iar regina Maria a încercat să evite repetarea scandalurilor provocate deja de fiul său cel mare, viitorul Carol al II-lea.
Suverana a încercat să îi găsească o soție potrivită în aristocrația britanică, iar atenția ei s-a îndreptat către contesa Nina Seafield, considerată la acea vreme una dintre cele mai bogate femei din Europa. Pe lângă titlul nobiliar, tânăra moștenise recent o avere estimată la aproximativ zece milioane de lire sterline.
Este interesant că, la propunerea discretă care i-ar fi fost făcută în 1925, contesa nu a oferit niciun răspuns clar. Nu a spus nici „da”, nici „nu”, iar întreaga aristocrație europeană a urmărit cu interes situația. În cele din urmă, planurile reginei Maria au eșuat, iar Nina Seafield s-a căsătorit cu Derek Herbert Studley-Herbert.
După fuga principelui Carol cu Elena Lupescu și renunțarea la tron, micul Mihai a devenit rege al României, iar Nicolae, în calitate de unic unchi al suveranului minor, a fost numit membru al Regenței. Rolul nu i s-a potrivit deloc. Lipsit de interes pentru intrigile politice și pentru formalismul instituțional, Nicolae a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-l ajuta pe fratele său mai mare să revină pe tron. A devenit unul dintre principalii artizani ai Restaurației din 1930 și era convins că regele Carol al II-lea îi va rămâne recunoscător.
Lucrurile aveau însă să evolueze exact invers.
La puțin timp după revenirea lui Carol în țară, Nicolae s-a îndrăgostit de Ioana Doletti, fostă Dumitrescu, soția lui Radu Doletti, fiul politicianului N. N. Săveanu. Relația a provocat rapid tensiuni în familie.
Nicolae i-a cerut regelui aprobarea pentru căsătorie, însă Carol al II-lea a refuzat categoric. Conform Statutului Casei Regale, membrii familiei domnitoare nu se puteau căsători decât cu persoane aparținând unor familii suverane sau princiare.
În fața refuzului, Nicolae și Ioana s-au căsătorit în secret, la sfârșitul lunii octombrie 1931, în localitatea Tohani, din județul Buzău.
Aflând vestea, Carol al II-lea i-a cerut lui Constantin Argetoianu să găsească o soluție pentru anularea căsătoriei. Cum acest lucru s-a dovedit dificil, regele a decis să-i ofere fratelui său „un timp de gândire” și i-a permis să plece temporar în străinătate, acordându-i o rentă consistentă. Nicolae a acceptat și a plecat împreună cu Ioana mai întâi în Franța, apoi în Elveția. Pretutindeni, el a prezentat-o drept „principesă a României”.
În decembrie 1931, Tribunalul Ilfov a decis însă că mariajul fusese încheiat fără consimțământul regelui și, prin urmare, era „inexistent” din punct de vedere legal.
Conflictul dintre cei doi frați s-a agravat în anii următori.
În 1933, Nicolae a revenit în România pentru festivitățile dedicate semicentenarului Castelului Peleș. În timpul unei parade militare, a refuzat să stea lângă Carol al II-lea, iar atunci când secretarul regelui l-a invitat să se apropie de suveran, Nicolae l-a înjurat în auzul celor prezenți.
După acest episod, ruptura a devenit definitivă.
În aprilie 1937, Consiliul de Coroană a decis aplicarea articolului 13 din Legea pentru Actele Civile ale Membrilor Familiei Domnitoare. Principele Nicolae a fost exclus din Casa Regală și a pierdut toate drepturile și prerogativele princiare.
Comunicatul oficial preciza că Nicolae refuzase să renunțe la căsătoria sa și că această situație afecta „prestigiul Coroanei și liniștea țării”.
Presa a publicat în acesl moment şi raportul Consiliului de miniştri către Suveran:
„SIRE,
În ziua de 28 Octombrie 1931, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae s’a căsătorit la Tohani (jud. Buzău) cu Doamna Ioana Dolete, născută Dumitrescu, astfel după cum se constată prin actele care constituesc dosarul No. 16/ 931 al Ofiţerului Stării Civile al comunei Tohani, act anexat. Această căsătorie a fost însă contractată fără cosimţământul Majestăţii Voastre şi, astfel, actul săvârşit de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae atrage sancţiunile prevăzute de articolele 11,12 şi 13 din Legea pentru Actele Civile ale Membrilor Familiei Domnitoare.
Potrivit dispoziţiunilor cuprinse în art. 12 din această lege, căsătoria contractată de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae este considerată ca inexistentă şi această sancţiune a şi fost aplicată de Tribunalul Ilfov, care prin sentinţa No. 1403 din 7 Decembrie 1931 a declarat nulitatea actului de căsătorie.
Dar în afară de această nulitate, Legea pentru Actele Civile ale Membrilor Familiei Domnitoare prescrie pentru un asemenea act o a doua sancţiune. Prin art. 13 al sus-zisei legi, se prevede că: „Principele Moştenitor, Principii şi Principesele României care se vor fi căsătorit fără consimțământul Regelui vor înceta de drept de a mai face parte din Familia Regală şi vor pierde toate drepturile şi prerogativele legate de această calitate.
Această sancţiune, care se aplică de drept odată cu săvârşirea căsătoriei nelegale, nu a fost însă pusă în mişcare, în fapt, până azi. Majestatea Voastră, interpretând simţimântul obştesc, a crezut necesar să amâne rigorile legii, nădăjduind că prin trecerea timpului Alteţa Sa Regală Principele Nicolae va renunţa la o căsătorie incompatibilă cu prestigiul şi tradiţiile Dinastiei noastre şi că, astfel, aplicarea acestei sancţiuni va rămâne fără de obiect.
Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor a infirmat, însă, această nădejde. După trecerea a mai mult de cinci ani, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae nu numai că n-a renunţat la o căsătorie respinsă de conştiinţa întregii ţări, dar a stăruit în acest interval tot mai mult în hotărîrea de a o considera ca definitivă, iar în ultimul timp, prin acte personale şi manifestări publice, a căutat să o impună ca o stare de fapt ce urma să atragă şi o recunoaştere de drept.
Îngrijorat de aceste acte, Guvernul a fost silit să ia în considerare întreaga situaţiune, cu scopul de a ajunge la clarificarea pe care o cer interesele superioare ale ţării şi ale Dinastiei. Această acţiune de clarificare, reclamată şi de intervenţiile personale făcute de Alteţa Sa Regală Principele Nicolae pe lângă Preşedintele Consiliului, a început printr-un demers scris făcut Alteţei Sale Regale, în numele Guvernului.
(…)
Nădejdea Majestăţii Voastre de a obţine, cu ajutorul timpului, actul de renunţare definitivă, se găseşte azi, astfel, înşelată, iar urmările situaţiei ce s-a creat sporesc şi devin din zi în zi mai dăunătoare pentru prestigiul Coroanei şi pentru liniştea ţării.
Aşa fiind, guvernul socoteşte de a sa datorie să supună înaltei hotărîri a Majestăţii Voastre întreaga situaţie şi să o roage prea respectuos să aplice sancţiunile prescrise de art. 13 din Legea pentru Actele Civile ale Membrilor Familiei Domnitoare”.
Exilat practic din România, Nicolae a trăit în următoarele decenii mai ales în Occident. Relațiile cu Carol al II-lea au rămas reci și tensionate, deși, în anii exilului fostului suveran, resentimentele s-au mai atenuat.
În 1953, când Carol al II-lea s-a stins din viață la Estoril, Nicolae a fost singurul membru al familiei regale care a participat la funeralii.
Explicația lui a rămas celebră:
„Am venit la înmormântare pentru că am simțit că era de datoria mea, deși mi-am urât fratele mai mult decât orice pe lume. Carol a fost însă regele meu.”
Nicky a iubit-o mult pe Ioana Doletti, iar moartea ei, în 1963, l-a afectat enorm. Principele s-a stins din viață pe 9 iunie 1978, la Madrid, la vârsta de 74 de ani și a fost înmormântat la Lausanne, în Elveția.
Una dintre ultimele sale dorințe fusese ca rămășițele să-i fie aduse într-o zi în România, la Sinaia, Curtea de Argeș sau Snagov, iar voința sa avea să fie îndeplinită după aproape jumătate de secol. La 29 martie 2024, osemintele principelui Nicolae au fost repatriate și depuse în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.
Destinul lui rămâne unul dintre cele mai dramatice din istoria monarhiei române: un prinț popular și modern, care a ales iubirea în locul privilegiilor dinastice și a plătit această alegere cu exilul și ruptura de propria familie.
