AcasăMonarhieMari Ducese și PrințeseDramele prințesei Irene, purtătoare a genei hemofilice

Dramele prințesei Irene, purtătoare a genei hemofilice

Prințesa Irene de Hesse și de Rin s-a născut pe 11 iulie 1866 și a fost al treilea copil al Prințesei Alice a Regatului Unit și a lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse. Ca și sora sa, Alix, Irene moștenise hemofilia, iar doi dintre cei trei fii ai ei au suferit de această boală.

Pentru că s-a născut la sfârșitul Războiului austro-prusac, a primit numele Irene, derivat din grecescul „εἰρήνη” care înseamnă „pace”. Mama sa a considerat-o pe Irene un copil neatractiv și odată i-a scris surorii sale, Victoria, că fetița „nu este drăguță”, dar realitatea este că, deși nu era așa frumoasă ca sora ei, Elisabeta, Irene era plăcută. Prințesa Alice și-a crescut fetele fără mari pretenții, copiii aveau o bonă englezoaică, mâncau cine simple din budinci de orez și mere coapte și nu aveau o garderobă sofisticată. Fetele au fost învățate să facă treburi casnice, își făceau singure paturile, dădeau cu mătura și ștergeau praful în camerele lor. Prințesa Alice a încercat să le insufle și spiritul caritabil și își lua frecvent fiicele în vizite la spitale și organizații filantropice.

 

Familia a fost devastată în 1873 când fratele mai mic al Irenei, Prințul Friedrich, numit „Frittie” în familie, a căzut printr-o fereastră deschisă, s-a lovit cu capul de balustradă și a murit câteva ore mai târziu din cauza unei hemoragii cerebrale. În lunile care au urmat morții lui, Alice și-a dus frecvent copiii la mormântul lui să se roage. În toamna anului 1878, Irene și frații ei, cu excepția Elisabetei, s-au îmbolnăvit de difterie. Sora ei mai mică, Prințesa Maria, numită „May” a murit de difterie, iar mama ei, Alice, epuizată după ce își îngrijise cu devotament copiii s-a infectat și ea și a murit pe 14 decembrie 1878 de difterie.

 

 

Când sora ei, Elisabeta, a părăsit religia luterană în care fusese crescută pentru a se converti la cea ortodoxă în 1891, în momentul mariajului cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, Irene a plâns și a fost foarte supărată. Mai târziu, și sora ei, Alix, s-a convertit la religia ortodoxă înaintea căsătoriei cu țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Pe 24 mai 1888, Irene s-a căsătorit cu Prințul Heinrich al Prusiei, al treilea copil al împăratului Frederic al III-lea al Germaniei și al Prințesei Victoria a Regatului Unit. Cum mamele celor doi erau surori, tinerii erau verișori primari. Mama lui Heinrich o plăcea mult pe Irene, dar a fost șocată când prințesa nu a încercat să-și ascundă cu un șal sarcina cu primul ei fiu, Waldemar, în 1889, așa cum făceau, de regulă, femeile din înalta societate. În plus, cum împărăteasa Victoria era fascinată de politică și actualitate, nu putea înțelege cum Heinrich și Irene nu citeau niciodată ziarele și erau total dezinteresați de evenimentele din jurul loc.

 

Căsnicia tinerilor a fost una fericită, iar rudele îi numeau „Amabilii” datorită felului lor plăcut de a fi. Cuplul a avut trei copii: Prințul Waldemar, Prințul Sigismund și Prințul Heinrich.

Irene a transmis hemofilia fiului ei mai mare și celui mic și a fost devastată când Heinrich a murit la vârsta de 4 ani, după ce a căzut și s-a lovit la cap în februarie 1904. Șase luni după decesul lui Heinrich, sora ei, Alix, devenită țarină a Rusiei, a născut un fiu care suferea de hemofilie, pe țareviciul Alexei. Și verișoara ei, regina Victoria Eugenia a Spaniei, a avut doi fii cu aceeași afecțiune, iar o altă verișoară primară, Prințesa Alice, Contesă de Athlone, a avut, de asemenea, un fiu hemofilic.

 

În timpul Primului Război Mondial surorile de Hesse și Rin au fost situate pe poziții opuse. Când războiul s-a terminat, prințesa Irene a primit știrea că Alix, soțul ei, țarul Nicolae al II-lea și toți cei cinci copii ai lor, precum și sora ei, Elisabeta, care era căsătorită cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, au fost uciși de bolșevici.

După abdicarea Haiserului, Germania, Irene și soțul ei și-au păstrat moșia, Hemmelmark, aflată în nordul Germaniei. Când impostoarea Anna Anderson a apărut la Berlin, la începutul anilor 1920, pretinzând că este Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei, Irene a vizitat-o pe femeie, însă a fost sigură că Anderson nu poate fi nepoata ei pe care o văzuse ultima oară în 1913.

Soțul prințesei, Heinrich, a murit în 1929, apoi Irene a adoptat-o pe nepoata ei, Barbara, născută în 1920, după ce fiul mijlociu, Sigismund, părăsise Germania pentru a trăi în Costa Rica în anii ’30. După cel de-Al Doilea Război Mondial, Sigismund s-a întors în Germania, dar o nouă dramă personală o va afecta pe bătrâna prințesă Irene. Fiul ei cel mare, Waldemar, s-a îmbolnăvit și a murit din cauza lipsei de sânge pentru o transfuzie pe 2 mai 1945, la scurt timp după ce armata americană a ajuns în Bavaria și a rechiziționat toate resursele medicale pentru a trata victimele din lagăre de concentrare.

Irene a murit în pe 11 noiembrie 1953, la vârsta de 87 ani, lăsându-și moștenire toate bunurile nepoatei ei, Barbara.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu