HomeMonarhieMari Ducese și PrințeseDramele prințesei Irene, purtătoare a genei hemofilice

Dramele prințesei Irene, purtătoare a genei hemofilice

DS TW

Prințesa Irene de Hesse și de Rin s-a născut pe 11 iulie 1866 și a fost al treilea copil al prințesei Alice a Regatului Unit și al lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse. Ca și sora sa, Alix, Irene a moștenit de la mama ei hemofilia, iar doi dintre cei trei fii pe care i-a avut au suferit de această boală.

Pentru că s-a născut la sfârșitul Războiului austro-prusac, a primit numele Irene, derivat din grecescul “εἰρήνη” care înseamnă “pace”. Mama a considerat-o un copil neatractiv și odată i-a scris surorii sale, Victoria, că fetița “nu este drăguță”, dar realitatea este că, deși nu era așa frumoasă ca sora mai mare, Elisabeta, copila era blândă și foarte cuminte.

Prințesa Alice și-a crescut fetele fără mari pretenții, le-a angajat o singură bonă englezoaică, nu le-a oferit o garderobă sofisticată și le-a învățat să facă treburi casnice, încercând să le insufle spiritul caritabil, motiv pentru care le lua frecvent în vizite la spitale și organizații filantropice.

În 1873, fratele mai mic al Irenei, Prințul Friedrich, numit “Frittie” în familie, a căzut, s-a lovit cu capul de balustradă și a murit câteva ore mai târziu din cauza unei hemoragii cerebrale, iar familia a fost devastată după nenorocire.

În toamna anului 1878, Irene și toți frații ei, cu excepția Elisabetei, s-au îmbolnăvit de difterie. Sora mai mică, prințesa Maria, alintată “May”, a murit din cauza bolii, iar Alice, epuizată după ce își îngrijise cu devotament copiii, a murit pe 14 decembrie 1878.

În 1891, în momentul mariajului cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, Elisabeta a părăsit religia luterană în care fusese crescută pentru a se converti la cea ortodoxă, iar Irene a plâns și a fost foarte afectată. Mai târziu și cealaltă soră a ei, Alix, s-a convertit la religia ortodoxă înaintea căsătoriei cu țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

Pe 24 mai 1888, Irene s-a căsătorit cu Prințul Heinrich al Prusiei, al treilea copil al împăratului Frederic al III-lea al Germaniei și al prințesei Victoria a Regatului Unit, dar cum mamele celor doi erau surori, tinerii erau verișori primari. Mama lui Heinrich o plăcea mult pe Irene, însă a fost șocată când prințesa nu a încercat să-și ascundă cu un șal sarcina cu primul ei fiu, Waldemar, în 1889, așa cum făceau, de regulă, doamnele din înalta societate. În plus, cum împărăteasa Victoria era fascinată de politică și actualitate, nu putea înțelege cum Heinrich și Irene nu citeau niciodată ziarele și erau total dezinteresați de evenimentele din jurul lor.

Căsnicia tinerilor a fost una fericită, iar rudele îi numeau “Amabilii”, datorită felului lor plăcut de a fi. Cuplul a avut trei copii: Prințul Waldemar, Prințul Sigismund și Prințul Heinrich. Irene le-a transmis hemofilia fiului ei mai mare și celui mic și a fost devastată când Heinrich a murit la vârsta de 4 ani, după ce a căzut și s-a lovit la cap, în februarie 1904. La șase luni după decesul copilului, sora ei, Alix, devenită țarină a Rusiei, a născut un fiu care suferea de hemofilie, pe țareviciul Alexei. Și verișoara, regina Victoria Eugenia a Spaniei, a avut doi băieți cu aceeași afecțiune, iar o altă verișoară primară, Prințesa Alice, Contesă de Athlone, a avut, de asemenea, un fiu hemofilic.

În timpul Primului Război Mondial surorile de Hesse și Rin au fost situate pe poziții opuse, iar când războiul s-a terminat, prințesa Irene a primit știrea că Alix, soțul acesteia, țarul Nicolae al II-lea, și toți cei cinci copii ai lor, precum și cealaltă soră, Elisabeta, care era căsătorită cu Marele Duce Serghei Alexandrovici, au fost uciși de bolșevici.

După abdicarea Kaiserului, Irene și soțul ei și-au păstrat moșia, Hemmelmark, aflată în nordul Germaniei și când impostoarea Anna Anderson a apărut la Berlin, la începutul anilor 1920, pretinzând că este Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna a Rusiei, Irene a vizitat-o pe femeie, însă a fost sigură că Anderson nu poate fi nepoata ei, pe care o văzuse ultima oară în 1913.

Soțul prințesei, Heinrich, a murit în 1929, apoi Irene a adoptat-o pe nepoata ei, Barbara, născută în 1920, după ce în anii ’30 fiul mijlociu, Sigismund, părăsise Germania pentru a trăi în Costa Rica.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Sigismund s-a întors în Germania, dar o nouă dramă personală a afectat-o pe bătrâna prințesă Irene. Fiul cel mare, Waldemar, s-a îmbolnăvit și a murit pe 2 mai 1945, din cauza lipsei de sânge pentru o transfuzie, la scurt timp după ce armata americană a ajuns în Bavaria și a rechiziționat toate resursele medicale pentru a trata victimele din lagăre de concentrare.

Irene a încetat din viață pe 11 noiembrie 1953, la vârsta de 87 ani, lăsându-și moștenire toate bijuteriile nepoatei ei, Barbara.

DS TW
No comments

leave a comment