Femeile din viața lui Richard Wagner

Richard Wagner s-a născut pe 22 mai 1813 la Leipzig, într-o familie de actori, a studiat muzica la Dresda și, între 1833 și 1839, a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga. În 1836, s-a căsătorit cu actrița Minna Planner, cu care a avut o relație furtunoasă, pentru că muzicianul era gelos, posesiv, extrem de exigent, iar ea suferea din cauza acestui comportament abuziv.

Deseori actrița izbucnea în plâns în public și de cel puțin două ori l-a părăsit. De fiecare dată, însă, tânărul Wagner o implora să se întoarcă, iar ea ceda și revenea lângă acest soț cheltuitor și imatur. Între 1839 și 1842, cei doi au locuit la Paris, într-o sărăcie lucie, compozitorul a fost chiar închis pentru datoriile pe care le făcuse și pe care nu putea să le returneze, iar Minna a fost nevoită să apeleze la prietenii ei germani pentru a-și scoate soțul de la închisoarea datornicilor.

Primele opere ale lui Wagner, “Rienzi”, “Olandezul zburător” sau “Vasul fantomă” au avut un mare succes și l-au impus în lumea artistică, astfel că în 1843 familia s-a stabilit la Dresda, iar el a devenit Kapellmeister la curtea regelui din Saxonia. Fire orgolioasă, a continuat să ducă o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie”) și, după înfrângerea Revoluției din 1848, pentru că fusese emis pe numele său un mandat de arestare, a fost nevoit să se refugieze la Zürich, în Elveția, unde a rămas timp de 10 ani, până în anul 1858.

Relația cu Minna a devenit, în această perioadă, din ce în ce mai proastă, dar actrița era dependentă financiar de el, știa că e puțin probabil să mai poată urca din nou pe scenă și se temea de sărăcie, așa că ezită să îl părăsească. În plus, începuse să prezinte semnele unei afecțiuni cardiace pentru care i se prescrisese laudanum și era, în ciuda comportamentului lui abuziv, îndrăgostită de compozitor:

“Cea mai mare mândrie a mea a fost când te-am văzut șeful celei mai mari orchestre din Germania. Poate îți amintești că nu am ratat aproape nicio reprezentație pe care ai condus-o, te-am văzut doar pe tine și am fost fericită. Am crezut că ceea ce auzeam emana doar de la tine… Mi-ai apărut ca un Dumnezeu care guvernează toate elementele puterii… Vezi, dragă Richard, deții puterea, darul glorios de creator”, îi scria.

Femeia l-a însoțit în timpul exilului la Zurich, dar în 1850 Wagner a avut o aventură cu o anume Jessie Laussot, o tânără în vârstă de 21 de ani, căsătorită, cu care plănuia să fugă în Extremul Orient. Minna și mama lui Jessie au pus capăt acestui plan și compozitorul a revenit în cele din urmă la sentimente mai bune, dar nu pentru mult timp.

A cunoscut-o pe scriitoarea Mathilde Wesendonck în timp ce lucra la “Tristan și Isolda”, în 1857, s-a îndrăgostit de ea, iar acesta a fost finalul căsniciei sale. În aprilie 1858, după ce a descoperit întâmplător o scrisoare către Mathilde, Minna l-a acuzat de adulter, Wagner a negat, susținând că doar ea poate da “o interpretare vulgară” unei corespondențe absolut inofensive, dar cuplul s-a despărțit.

Soția i-a scris amantei înainte de a pleca definitiv spre Dresda: “Trebuie să-ți spun cu inima sângerândă că ai reușit să-mi iei soțul de lângă mine după aproape douăzeci și doi de ani de căsătorie. Fie ca această faptă nobilă să contribuie la liniștea ta sufletească, la fericirea ta”.

Femeia a refuzat să divorțeze de compozitor, deși el i-a cerut în mod repetat acest lucru, însă a susținut-o financiar pentru tot restul vieții, mai ales pentru că boala ei de inimă se agravase. Când Minna a murit, în ianuarie 1866, nu a participat la înmormântare.

Mai târziu, Wagner s-a căsătorit cu Cosima, fiica lui Franz Liszt și a contesei Marie d’Agoult, care era cu 24 de ani mai tânără decât el, cuplul a avut trei copii, iar relația a durat până la sfârșitul vieții lui.

Începând cu anul 1864, compozitorul a devenit protejatul regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, un admirator pasionat al muzicii wagneriene, și, cu ajutorul protectorului său, a construit Teatrul de la Bayreuth special pentru a-și pune în scenă operele. Richard Wagner a murit în timpul unei călătorii la Veneția, în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani.

“Ultimul avânt genial al marelui compozitor este „Parsifal”. Cu drept cuvânt spune Romain Rolland: „Il est des minutes oú la musique fait surgir toute la melancolie tissée autour de la destinde d’un étre”.

În anul 1882, Wagner termină la Palermo orchestrația acestei opere, după care simți nevoia de a nu mai lucra. „Parsifal” obține un succes remarcabil. Wagner a cunoscut una din cele mai mari plăceri, primind cu bucurie laurii Euterpei. Dar aceasta nu dură mult; compozitorul suferea de inimă și boala îl rodea încetul cu încetul. Părea că și moartea, fermecată de geniul lui, îl smulgea puțin câte puțin de pe pământ, cum smulgi o floare delicată și suavă, ca să nu i se scuture petalele.

Wagner întreprinde o călătorie la Veneția, împreună cu familia și, la începutul iernii 1882—1883, se instalează în palatul Vendramin Calergi, pe marele canal. În fiecare zi ieșea la plimbare cu gondola, visând în plescăitul lopeții sau admirând norii cenușii din care credea că va năvăli un Wotan.

În apusurile roșii ale soarelui de iarnă, credea în prăbușirea și arderea Walhalei, ori vedea în gondolă lebăda lui Lohengrin, sau, concentrat cu privirea în fundul apelor mării, credea scurgându-se acolo aurul Rinului și cântecul fiicelor lui. La 13 Februarie 1883, se așeză să cânte, neștiind că va fi pentru ultima dată, cântecul fiicelor Rinului.

În sunetele lui se găseau accentele mișcătoare pe care le întrevede geniul înaintea morții. Părăsind pianul, se urcă în gondola obișnuită și, pe luciul mărilor albastre, sufletul lui se pierdu să-și cânte melodia prin alte lumi de farmec. Mânile, care odinioară alungau notele pe clapele clavirului, s-au împreunat pentru totdeauna spre a nu mai crea nimic.

Trupul neînsuflețit a fost adus cu mare pompă la Bayreuth, orașul care i-a trâmbițat gloria, în timp ce orchestra îi intona din urmă marșul funebru din „Siegfried”. Acolo, în cimitir, odihnește sub o piatră de marmoră curată, fără inscripții și fără epitaf, marele Wagner.

 

Piatra monumentului seamănă cu opera lui. Mare, impunătoare, profundă și totuși atât de armonioasă. La München i s-a ridicat un monument pe al cărui soclu stă scris: „Casei regale din Wittelsbach, protectoarea artei grațioase, omagiul recunoștinței durabile”. „Wagner, spunea Wilde, ascunzând artistul, a glorificat arta”. Și, totuși, el trăiește pururea printre noi, este luceafărul luminos de la care urmașii săi și cei din zilele noastre au aprins făclia sentimentului muzical”, scria B. Zahareanu în 1933, la împlinirea a 50 de ani de la dispariția compozitorului.

Soția sa, Cosima, a preluat, după decesul lui, conducerea Festivalului din Bayreuth și s-a ocupat de organizarea acestuia pentru încă 47 de ani, până la moartea ei, în 1930. Festivalul este astăzi unul dintre cele mai cunoscute evenimente muzicale internaționale, se desfășoară în fiecare an între 25 iulie și 28 august și este coordonat începând din 2009 de Eva Wagner-Pasquier și Katharina Wagner, descendente directe ale lui Richard Wagner.