Născut pe 1 noiembrie 1955 la Craiova, Gabriel Cotabiță a avut prima apariție pe scenă la serbarea de sfârșit de an a clasei I. În clasa a VI-a, a înființat prima formație, apoi a urmat timp de un an cursuri de chitară la Școala Populară de Artă din Bănie, printre prietenii lui din acea perioadă aflându-se Mugurel Vrabete.
Ar fi vrut să dea admitere la Facultatea de Comerț Exterior din București, dar, la insistențele părinților, a ales Facultatea de Electrotehnică din Craiova: “Îmi plăceau grozav limbile străine, dar tata mi-a spus că sunt bolnav (suferea de hepatită cronică din copilărie), că trebuie să respect un regim foarte strict, că viața la cămin e foarte dură, așa că am rămas acasă”.
În 1975, pe când era student în anul II, a fondat formația Redivivus, dar la sfârșitul anului respectiv a fost lăsat repetent și propus spre exmatriculare pentru “instigare la revoltă a studenților prin comportament, atitudine și ținută”. I s-a reproșat faptul că avea părul lung, că mergea la biserică și că asculta și cânta melodii occidentale.
“Necazul acesta m-a ambiționat foarte tare și am vrut să le dovedesc că pot fi un student eminent, care, în timpul liber, ca posesor de atestat de liber profesionist pe care era scris «solist vocal», cânta seara în restaurante”.
Repartiția a primit-o la Segarcea, localitate aflată la 30 de kilometri distanță de Craiova. “Mă trezeam la 5.00 dimineața, luam drumul Segarcei, mă întorceam, mă odihneam câteva ore și seara cântam cu trupa la restaurant”.
Între timp, s-a îndrăgostit de o studentă la Italiană, bucureșteancă de origine, care venise să studieze la Craiova. La sfârșitul primului an de stagiu, a devenit familist convins și, după ce a absolvit un curs postuniversitar de analist programator, s-a transferat la Centrul teritorial de calcul din orașul natal, unde a devenit subalternul propriului său tată, care s-a dovedit a fi “un adevărat zbir. N-a ratat nici o ocazie de a mă pune în turele de noapte… Aveam o viață grea, trebuie să recunosc”.
În 1983, cu stagiul proaspăt încheiat și devenit tată al unei fetițe, Cotabiță a fost solicitat de trupa Holograf, care avea nevoie în perioada respectivă de un solist vocal.
“Era vorba despre niște vizionări în vederea plecării în Germania de Est. După primele repetiții, între mine și ei s-a întâmplat o dragoste la prima vedere.
Am înregistrat împreună și discul «Holograf 1», pentru care semnaseră contract cu Electrecordul, iar vizionarea a fost un succes…”
Numai că, deși formele necesare plecării în Germania se perfectaseră, a apărut un “mic” impediment: lui Cotabiță i-a fost respinsă viza. Despărțirea de formația Holograf s-a petrecut în 1985, pentru că nu i s-a permis să plece nici măcar în URSS: “Mi-a părut rău că a trebuit să o fac, dar mai mult îi încurcam; trebuiau să-și găsească alt solist vocal”.
Artistul s-a întors la Craiova, cu convingerea că evoluția lui artistică se sfârșise: “Am făcut o depresie psihică îngrozitoare. Ceea ce m-a salvat a fost nașterea gemenelor, care m-a trezit la viață. Am repus pe picioare trupa Redivivus, fiind clar că ăsta mi-e viitorul, cântatul în restaurantele craiovene”.
În 1986, Antonio Furtună, un bun prieten al lui Cotabiță, care lucra cu compozitorul Ionel Tudor, a auzit că acesta e în căutarea unui solist: “Recomandat de Toni, m-am dus în București, la Ionel Tudor, i-am interpretat câteva melodii și m-a plăcut. Ionel, care avea un cântec pentru Festivalul de la Mamaia, a avut curajul să se prezinte la preselecția pentru Secția de Creație cu un interpret necunoscut. Și, nici eu nu știu prea bine cum, am ajuns în finală. Țin minte că, atunci când mi-a venit rândul să intru pe scenă, am avut niște emoții cumplite și am interpretat melodia cu ochii închiși. Când i-am deschis, am avut parte de patru bisuri. Melodia lui Ionel, «Chemarea pământului», n-a fost însă premiată, dar eu am fost alesul publicului. Oricum, nu mă așteptam la cine știe ce și am acceptat să devin solist independent, pentru că, oricum, nu mai aveam nimic de pierdut. Apoi Ionel Tudor mi-a încredințat o altă melodie de-a lui, «Noapte albastră», care a fost foarte des difuzată la Radio”.
La concursul Melodii ‘86, Cotabiță a obținut un premiu și a fost “recompensat” cu susținerea unui microrecital alături de Corina Chiriac și trupa Holograf. Anul următor, s-a transferat la un institut de cercetări din Capitală.
“Am foarte multe defecte. Sunt o persoană dificilă, tenace, știu să-mi urmăresc scopul, nu las nimic la voia întâmplării. Nu știu să pun pile sau să dau șpagă. Pot fi foarte rău atunci când cineva mă jignește. N-am idei preconcepute și, de fapt, sunt un tip cinstit și fraier. Pentru subalterni, devin extrem de enervant, căci sunt un chițibușar”, se autoportretiza artistul într-un interviu din 1993.
Au urmat participări şi premii la Festivalul Mamaia, printre cele mai cunoscute piese ale sale aflându-se „Te rog, domnişoară, nu pleca” (1991), „Ce mai vrei?” (1991), „Copiii noştri” şi „Nu e gelozie” (1991), „Lasă-mi pe cer o stea” (1992), „Dacă lumea ar fi a mea” (1992) sau „Balada ultimului soldat” (1992).
În 1995, a debutat la Festivalul Mamaia în calitate de compozitor, cu piesa „Amintirea ta”.
În 2002, Gabriel Cotabiță a fondat, alături de Mihai Pocorschi, grupul VH2, şi în acelaşi an a primit Diploma de Onoare a Ministerului Culturii şi Cultelor în cadrul Galei muzicale „O zi printre stele”.
Artistul s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani, pe 23 noiembrie 2024, la Spitalul Universitar din București.
Sursa foto: discogs.com
Surse:
Cotidianul, 1993
Scânteia Tineretului, 1986, 1989
