Ilona Szilágyi, soția lui Vlad Țepeș

Ilona Szilágyi de Horogszeg s-a născut înainte de anul 1455, dar nu există multe detalii despre copilăria ei. În 1479, numele tinerei apărea într-o cartă regală în care era considerată fiica lui Osvát Szilágyi, unchiul matern al lui Matei Corvin, regele Ungariei. Șaptesprezece ani mai târziu, un alt document o plasează ca fiind sora mai mică al lui Osvát și, deci, fiica nobilului Ladislau Szilágyi. Pentru că anul nașterii nu este cunoscut cu certitudine, se presupune că Ilona era încă micuță când a murit Ladislau Szilágyi, în 1454, și probabil în acel moment fratele ei mai mare, Osvát, i-a fost numit tutore.

Matei Corvin a aranjat căsătoria tinerei cu Wenceslas (Ladislau) Pongrác de Szentmiklós, membru al unei familii nobiliare influente, care deținea moșii în Ungaria Superioară, adică în Slovacia de astăzi.

În aceste circumstanțe, Corvin l-ar fi forțat pe Pongrác să cedeze cetatea Sztrecsény și orașul Zsolna în schimbul unor moșii transilvănene, aflate în zona comunei Gornești din Mureș, teritorii care fuseseră confiscate de la familiile Erdélyi de Somkerék și Suki în 1467. Conform documentelor, Pongrác fusese unicul proprietar al domeniilor din Ungaria superioară, dar noile moșii transilvănene erau acum deținute în comun cu soția Ilona.

Nobilul Pongrác a murit în 1474, iar cel de-al doilea soț al ei va deveni Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, după momentul încarcerării lui din 1462 de către Matei Corvin drept pedeapsă pentru că ar fi purtat negocieri secrete cu Imperiul Otoman.

Regele maghiar l-a eliberat pe Țepeș abia la începutul anului 1475, iar Fiodor Kurițîn, ambasadorul țarului Ivan al III-lea al Rusiei la curtea ungară consemna într-un raport de la începutul anilor 1480 că regele Corvin și-a dat “sora” în căsătorie cu Vlad.

După eliberarea din detenție sau ca o condiție a eliberării, Vlad s-a căsătorit cu Ilona, care a devenit a treia lui soție (precedentele neveste ale domnitorului au fost Anastasia Maria Holszanska și Jusztina Szilágyi de Horogszeg, mama lui Mihnea Vodă cel Rău). Deși l-a recunoscut oficial pe Vlad ca domn al Țării Românești în 1475, Matei Corvin nu i-a oferit inițial niciun sprijin în conflictul cu Basarab Laiotă. Documentele consemnează că în acea perioadă Vlad a cumpărat o casă în Pécs, care a devenit cunoscută sub numele de “Drakwlyaháza” (“casa lui Dracula”), reședința fiind menționată într-un act emis de administrația orașului pe 10 septembrie 1489, iar documentul face referire și la Ilona, ca fiind văduva regretatului voievod Dragwlya. În noiembrie 1475, Vlad Țepeș a invadat Țara Românească cu sprijin maghiar, forțându-l pe Basarab Laiotă să fugă peste Dunăre și, la scurt timp după ce a fost instalat ca voievod, le-a cerut nobililor brașoveni să trimită tâmplari la Târgoviște pentru că voia să-și clădească o nouă reședință.

Domnitorul a fost asasinat în decembrie 1476, în momentul în care Basarab Laiotă a revenit în fruntea unui contingent otoman în Țara Românească. Vlad Țepeș a fost decapitat, iar capul său a fost trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a victoriei.

Kurițîn, ambasadorul țarist la curtea lui Matei Corvin, menționează că Vlad a avut trei fii cu Ilona, dar alți istorici consideră că cei doi au avut un singur copil numit, ca și tatăl său, Vlad, a cărui soartă nu este cunoscută.

În 1478, la doi ani după moartea lui Țepeș, membrii familiei Erdélyi de Somkerék au revendicat reședința Justinei din Gornești și satele din apropiere, dar, pentru a-și consolida poziția, Ilona s-a căsătorit cu Paul Suki, unul dintre proprietarii inițiali, fiind menționată ca soție a acestuia într-un document din 26 ianuarie 1479. Bărbatul a murit în același an, iar după aproximativ doi ani, Ilona s-a recăsătorit cu John Erdélyi de Somkerék, care făcea parte din familia celorlalți foști proprietari ai domeniului de la Gornești. Ilona Szilágyi de Horogszeg, fosta soție a lui Vlad Țepeș, a încetat din viață pe 13 iunie 1497.

Povestea moșiei de la Gornești este la fel de interesantă ca a frumoasei Ilona. În 1405, pământurile respective îi fuseseră dăruite lui Somkereki Antal de către Sigismund de Luxemburg, ultimul împărat din Casa de Luxemburg și unul dintre cei mai longevivi regi ai Ungariei, ca recompensă pentru faptele sale de arme, bărbatul fiind printre cei care i-au salvat viaţa suveranului în bătălia de la Neapole din 1396.

István, unul dintre fiii lui Antal, a ridicat o cetate pe moşia de la Gornești, construită parţial din piatră, cu două bastioane si două turnuri mai mici, fortăreața fiind înconjurată de un şanţ de apărare, iar intrarea principală fiind prevăzută cu un pod mobil. Ultimul bărbat din familia Somkereki a murit în 1642, iar după moartea soţiei acestuia, Mindszenti Krisztina, domeniul a ajuns la familia Bánffy, apoi, în 1674, a trecut în proprietatea lui Teleki Mihály, unul din cei mai cunoscuți reprezentanți ai Principatului Transilvaniei și om de încredere al principelui Apaffi. Teleki și-a pierdut viaţa în 1690, în bătălia de la Zărneşti, iar după moartea sa, cei cinci fii ai lui au devenit conți ai Sfântului Imperiu Romano-German.

Moșia a fost moştenită în acest moment de cel mai mic fiu al familiei, Sándor, al cărui băiat, Samuel, viitor cancelar al Ardealului şi întemeietorul bibliotecii Téka din Târgu Mureş, s-a născut chiar pe domeniul din Mureș. Proprietatea familiei Teleki a trecut din generație în generație, ultimii posesori ai castelului fiind contele Teleki Mihály şi soţia sa, Tisza Aimée. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial cele mai multe dintre bogățiile domeniului au fost distruse, iar după naţionalizarea din 1949 în clădire a funcţionat un preventoriu TBC. Urmașii grofilor Teleki au recuperat în 2011 impozantul monument istoric care a revenit, în urma unui îndelungat proces în instanță, în proprietatea familiei. Castelul Teleki din Gornești poate fi vizitat din aprilie până în octombrie și găzduiește frecvent evenimente culturale.