Magdalena de Valois, “regina de-o vară” a Scoției

Magdalena de Valois s-a născut pe 10 august 1520 la Saint-Germain-en-Laye, în Franța, și a fost al cincilea copil al regelui Francisc I și al ducesei Claude de Bretania. Fetița a avut o sănătate fragilă încă din primele zile de viață și a fost trimisă la un castel de pe Valea Loarei, unde clima era mai blândă, deoarece tatăl ei se temea că frigul îi va agrava starea delicată. Magdalena și sora ei, Margaret, a fost crescute de mătușa lor, Margareta de Navarra, până când tatăl s-a recăsătorit și noua sa soție, Eleanora de Austria, le-a adus pe fete la curtea regală. La împlinirea vârstei de șaisprezece ani, prințesa s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

 

Cu trei ani înainte de venirea ei pe lume, fusese încheiat Tratatul franco-scoțian de la Rouen cu scopul de a întări Alianța Auld după înfrângerea Scoției în bătălia de la Flodden, iar una dintre prevederile acestuia a fost căsătoria regelui Scoției cu o prințesă franceză, astfel că în aprilie 1530 John Stewart, Ducele de Albany, a fost numit responsabil pentru finalizarea negocierilor mariajului dintre Iacob al V-lea și Magdalena. Pentru că ducele a fost informat despre problemele de sănătate ale prințesei, a ales-o pe Mary de Bourbon pentru acest mariaj.

Iacob al V-lea a acceptat schimbarea și în 1536 a ajuns în Franța pentru a o întâlni pe cea care urma să-i devină soție, dar a văzut-o de delicata Magdalena și a decis să o aleagă, totuși, pe ea. Temându-se că temperaturile reci din Scoția se vor dovedi fatale pentru starea deja precară a fiicei sale, Francisc I a refuzat inițial propunerea.

Iacob al V-lea a continuat să-l preseze pe regele Franței și în cele din urmă acesta a acceptat mariajul, iar contractul de căsătorie a fost semnat pe 26 noiembrie 1536. Ceremonia a avut loc pe 1 ianuarie 1537 la Catedrala Notre Dame, iar în acea noapte a fost organizat un banchet în onoarea mirilor la Palatul Luvru.

Francisc I i-a oferit fiicei sale o zestre foarte generoasă, dar, conform contractului de căsătorie, Magdalena a trebuit să renunțe la orice pretenție la tronul Franței. În martie, cuplul s-a îndreptat spre Compiègne, apoi a poposit la Château de La Roche-Guyon, unde a participat la alte festivități. Cei doi au plecat spre Scoția în mai 1537, dar sănătatea tinerei regine s-a deteriorat și mai mult pe durata călătoriei. Când vaporul a ajuns la destinație, era deja într-o stare critică.

Vasele care însoțeau cuplul regal erau încărcate cu dota formată din haine luxoase, bijuterii din aur și pietre prețioase, inclusiv perle orientale, mobilier bogat ornamentat, covoare persane și tapiserii. Magdalena a fost urmată de unsprezece însoțitori de la curtea franceză printre care fosta guvernantă, Anne de Boissy, secretara ei, Doamna de Bren, episcopul de Limoges, scutierul Jean de St Aubin, valetul Charles de Marconnay, medicul emerit Partix, poetul Pierre de Ronsard, blănarul Gillan, măcelarul John Kenneth și frizerul Anthony.

Prințesa i-a scris tatălui ei din Edinburgh pe 8 iunie 1537 spunându-i că se simte ceva mai bine, dar soțul ei, Iacob al V-lea, i-a trimis la rândul său o epistolă regelui Franței cerându-i să-l trimită cât se poate de repede pe medicul emerit Francisco. O lună mai târziu, pe 7 iulie 1537, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 17 ani, Magdalena, care a fost numită “Regină de-o Vară” a Scoției, a murit în brațele soțului, la Palatul Holyrood.

A fost înmormântată la Abația Holyrood din Edinburgh, mormântul fiindu-i profanat în 1776, când se presupune că i-au fost furate bijuteriile cu care fusese înhumată. Un inventar al bunurilor lui Iacob al V-lea făcut în 1542 includea câteva dintre hainele defunctei suverane, mobilierul cu care venise din Franța, mai multe pocale de aur și alte obiecte decorative pe care tatăl ei i le oferise la nuntă.