HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreMarie Duplessis, adevărata „Damă cu camelii”

Marie Duplessis, adevărata „Damă cu camelii”

Marie Duplessis
DS TW

Marie Alphonsine Rose Plessis s-a născut la Nonant-le-Pin, în Normandia, pe 15 ianuarie 1824 și a fost fiica lui Marin Plessis și a soției lui, Marie. La vârsta de 15 ani, adolescenta, care a devenit sursa de inspirație a lui Alexandre Dumas fiul pentru romanul „Dama cu camelii”, a ajuns la Paris în căutarea unei slujbe.

Legenda conform căreia tatăl ei, un beţiv şi om de nimic, ar fi vândut-o unor ţigani care ar fi adus-o în capitală nu se confirmă. De fapt, tatăl ei a adus-o el însuşi, când fata a împlinit cincisprezece ani, după o copilărie foarte agitată — hoinărise zdrențăroasă și neîngrijită prin satele normande, — unui văr, negustor de fructe într-o zonă de periferie, ca ucenică. Era pe atunci, cum a povestit mai târziu ea însăși, plină de insecte și purta o rochie murdară.

carturesti.ro

Tânăra era extrem de atractivă, cu o față micuță și un zâmbet seducător. La 16 ani, devenise conștientă de capacitatea ei de seducție și și-a dat seama că poate să-și folosească farmecele pentru a cuceri diverși bărbați importanți care erau dispuși să-i ofere bani în schimbul companiei. Marie Duplessis a devenit curtezană, a învățat să citească și să scrie și era la curent cu toate evenimentele mondene și politice, astfel încât putea să inițieze o conversație captivantă, indiferent de temă, cu clienții ei bine situați. La un moment dat, și-a adăugat particula nobiliară „Du” la nume, pentru a încerca să pară de o condiție superioară.

Marie Duplessis

A devenit apoi gazda unui salon unde veneau politicieni, scriitori și artiști pentru a socializa, mergea la plimbare în Bois de Boulogne, participa la spectacole de operă și în această perioadă pictorul Édouard Viénot i-a făcut un portret devenit celebru.
Duplessis a fost amanta lui Alexandre Dumas fiul între septembrie 1844 și august 1845 și se pare că după aceea a devenit amanta compozitorului Franz Liszt, care și-ar fi dorit să se mute cu ea.

Delicata curtezană s-a căsătorit pe 21 februarie 1846, la Londra, cu unul dintre iubiții ei, vicontele Édouard de Perregaux, un nobil francez care era cu nouă ani mai vârstnic decât ea. Reveniți la Paris, cei doi soți au locuit într-o reședință confortabilă pe Boulevard de la Madeleine, dar nu după mult timp Marie s-a îmbolnăvit grav.

Tânăra a murit de tuberculoză la doar 23 de ani, pe 3 februarie 1847. Soțul ei, contele de Perregaux, și un fost iubit, contele german Gustav Ernst von Stackelberg, i-au fost alături în ultimele clipe ale vieții.

fashiondays.ro

La înmormântarea ei, care a avut loc la cimitirul Montmartre din Paris, au participat zeci de persoane, dar după câteva săptămâni, locuința fostei curtezane a devenit scena unui spectacol trist. Defuncta avea mari datorii, astfel că toate bunurile ei au fost scoase la licitație și martorii povestesc că creditorii s-au aruncat ca niște șacali peste lucrurile personale rămase în reședință.

Marie Duplessis

Romanul “Dama cu camelii”, scris în 1848 de Alexandre Dumas, s-a bazat pe povestea Mariei Duplessis și a apărut la exact un an de la moartea ei. În carte, scriitorul a devenit „Armand Duval”, iar personajul curtezanei a fost numit “Marguerite Gautier”. Dumas și-a adaptat apoi romanul și patru ani mai târziu l-a transformat într-o piesă de teatru care a inspirat, în 1853, opera Traviata a lui Giuseppe Verdi. În cartea lui Dumas, Marguerite Gautier este poreclită dama cu camelii deoarece purta o camelie roșie când era în perioada menstruației și o camelie albă când era disponibilă pentru iubiții ei.

Prima reprezentație a piesei lui Dumas a avut premiera pe 2 februarie 1852, la Teatrul Vaudeville din Paris, actrița Eugénie Doche interpretând rolul Margueritei, iar Charles Fechter pe cel al lui Armand Duval. În 1853, Jean Davenport a jucat în prima producție americană a piesei, apoi rolul tragic al Margueritei Gautier a devenit unul dintre cele mai râvnite din Europa și Statele Unite, fiind interpretat, de-a lungul timpului, de Sarah Bernhardt, Laura Keene, Eleonora Duse, Greta Garbo, Margaret Anglin, Gabrielle Réjane, Tallulah Bankhead, Lillian Gish, Dolores del Río, Eva Le Gallienne, Isabelle Adjani, Cacilda Becker și Helena Modjeska.

Cercetări făcute în anii ’30 asupra biografiei Damei cu camelii au scos la iveală confesiunile celui datorită căruia numele ei este și astăzi cunoscut; „Se afla atunci la începutul viţiului şi mai era oarecum fecioară sub raportul acesta. Mersul mlădios, talia flexibilă, nările trandafirii, ochii ei mari, uşor adumbriţi… acestea erau caracteristicile uneia din acele firi nervoase şi înflăcărate care trădează pe femeia dragostelor voluptoase. Din timp în timp i se lărgeau ochii, şi atunci intra în ei o scânteie de poftă care-i tulbura pe toţi”, așa a descris-o Alexandre Dumas, care avea douăzeci de ani când a cunoscut-o pe Dama cu camelii, aflată pe atunci la apogeul succesului.

Relația cu scriitorul a fost de scurtă durată, iar la despărțire el i-a scris: “Nu sunt destul de bogat spre a te putea iubi aşa cum aş dori, dar nici destul de sărac spre a fi iubit aşa cum ai vrea dumneata. Să uităm deci amândoi: dumneata un nume care ţi-e aproape indiferent, eu – o fericire devenită imposibilă pentru mine”.

“Biografia ei ţi-o poţi lesne imagina când ştii că, venită de la ţară, Marie Alphonsine Duplessis a devenit „grizetă” la Notre Dame de Lorette şi foarte repede femeie întreţinută pe Rue de la Chaussée d’Antin.

Era în epoca primelor linii de cale ferată care aduceau la Paris o mulţime de tineri bogaţi din provincie şi din străinătate, odată cu fete de consum de la ţară, carne vie pentru „Bal Mabille”, pentru „Le Chateau des Fleurs”. Femeia devine un lux public, aşa cum sunt grajdurile de cai, haitele de câini, echipajele. Nu ştiau decât abia să citească şi să scrie, dar cunoşteau la perfecţiune arta de a ruina pe imbecili. Societatea înaltă, saloanele închise, familiile austere se resimt la această concurenţă şi de această infiltrare a cutezanelor. Încet-încet, spune Dumas-fiul, s-au purtat aceleaşi toalete, s-au folosit aceleaşi dansuri, aceleaşi aventuri, aceleaşi iubiri, aceleaşi tehnici. „Mergem spre prostituţia universală”, decreta acum un secol autorul Damei cu camelii. Iar după cincisprezece ani de la apariţia romanului, recunoaştea că „inima a dispărut complet din comerţul clandestin al iubirilor venale”. Şi că “Dama cu camelii n-ar mai putea fi scrisă astăzi. Nu numai că n-ar fi adevărată, ci nici măcar posibilă… Nu mai e o piesă. E o legendă…”

Duplessis, cea mai fermecătoare dintre „fecioarele nebune” avea, spunea Paul de Saint-Victor, decenţa viţiului, ţinută în materie de scandal, iar pasul ei de zeiţă aluneca uşor pe cărarea perdiţiei. Ştia să mintă cu ingenuitate ca niciuna alta, şi să scuze cu un surâs fermecător, această practică: „Minciuna albeşte dinţii“. Iar dinţii ei erau atât de albi încât îţi dădeai seama cât putea să mintă.

Fiecare epocă are idealul ei de frumuseţe. Alphousine devenită Marie Duplessis, corespundea acestui arhetip de sylfă, înaltă, vaporoasă, în care ficţiunea poetică află izvorul ei fragil, eterat, melancolic. După epopeea imperială care se desfăşurase în umbra frumuseţilor opulente şi a maternităţilor fecunde, a urmat elegia romantică, frămîntată de spaime şi de tristeţi. Corpul devenise un înveliş diafan, în care palpita „sufletul”, un suflet serafic şi nepămîntean. O anume distincţie maladivă, oglindă presupusă a unei mari pasiuni sau a unui chin înaripat, însoţea paşii curtezanei care în mătase, în catifea şi în dantele, purta presimţirea morţii. Iar paloarea ei în care boala, dragostea şi poezia trăiau în umbre uşor albastre, îşi sporea puterea de atracţie prin strălucirea rochiilor şi prin graţia unor atitudini de-un farmec cuceritor.”

*** N. Carandino, Scrisoare către Dama cu camelii, 1970

DS TW
Latest comment
  • Va multumesc pentru articole, bine documentate , interesante !

leave a comment