Mario Vargas Llosa s-a născut pe 28 martie 1936, la Ariqipa, în Peru, și a copilărit în Bolivia, împreună cu mama, Dora Llosa de Vargas, și bunicii materni, imaginându-și că tatăl lui, Ernesto J. Vargas Urbina, e mort și că fusese un erou național. În realitate, la cinci luni după căsătorie, bărbatul își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul zece ani mai târziu.
„Faptul că l-am cunoscut pe tata la 11 ani – un tată pe care eu îl credeam mort, pentru că familia mea foarte catolică se rușina de divorțul părinților mei – a fost o experiență extrem de dură a copilăriei mele. Cred că acestei întâmplări îi datorez două experiențe decisive: prezența unui tată autoritar m-a făcut să detest, de mic, autoritarismul. În al doilea rând, cred că vocația mea literară ar fi evoluat diferit dacă tatăl meu nu i-ar fi fost atât de ostil. El asocia această vocație cu viața boemă, cu eșecul economic și cu o viață mai curând marginală și oarecum extravagantă. Una dintre formele indirecte de rezistență la această autoritate atât de opresivă a fost tocmai afirmarea vocației mele literare. Era ceea ce îl putea decepționa în cel mai înalt grad și astfel, pentru mine, scrisul a început să însemne o modalitate de a mă sustrage acestei autorități de care mă temeam și care mă copleșea; încă din copilărie, literatura a fost esențialmente legată, pentru mine, de ideea de eliberare”, mărturisea în 2005, într-un interviu pe care i l-a acordat lui Gabriel Liiceanu.
Între 1950 și 1952, viitorul scriitor a urmat cursurile unei școli militare din Lima, experiență care a fost descrisă în primul său roman, iar din 1952, Colegio Nacional San Miguel Piura. În 1953, reîntors la Lima, s-a înscris la cursurile Facultăţii de Litere şi Drept de la Universidad Naciónal Mayor de San Marcos, obținând licenţa în literatură cu o teză despre poetul Rubén Dario.
Llosa a debutat în 1959, cu volumul de povestiri Șefii. Au urmat o nouă culegere de povestiri, Orașul și câinii (1967) și seria romanelor, dintre care primul publicat în România a fost Casa verde (1967), apărut la Editura Univers, în 1970.
Printre lucrările importante traduse în limba română se află:
- Conversație la Catedrală (1969) – apărut în 1988, la Editura Cartea Românească;
- Pantaleone și vizitatoarele (1973);
- Mătușa Julia și condeierul (1977) – apărut în 1985, la Editura Univers;
- Războiul sfârșitului lumii (1981) – apărut în 1982, la Editura Cartea Românească;
- Istoria lui Mayta (1984) – apărut în 1991 la Editura Cartea Românească;
- Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (1986) – apărut în 1991, la Editura Eminescu;
- Povestașul (1987) – apărut în 1992, la Editura Humanitas;
- Elogiul mamei vitrege (1988) – apărut în 1991, la Editura Sfynx;
- Lituma în Anzi (1993), care a primit prestigiosul Premiu „Planeta”.
Mario Vargas Llosa a scris, de asemenea, patru piese de teatru și câteva volume de eseuri, printre care García Márquez: Istoria unui deicid, Orgia perpetuă: Flaubert și Madame Bovary și Desafíos a la libertad.
Despre cea mai cunoscută carte a sa, „Mătușa Julia și condeierul”, mărturisea:
Ideea mi-a venit foarte demult, prin ’53-’54, pe când lucram la un post de radio din Lima. Eram încă student. Acolo am întâlnit un bărbat care scria foiletoane pentru radio. M-a uluit. Dați-vă seama! Era primul scriitor pe care-l vedeam! Un profesionist, pentru că nu făcea altceva decât să scrie, cu cea mai mare seriozitate, foiletoanele acelea ridicole. Era, de fapt, caricatura scriitorului adevărat. Nu avea nicio cultură literară, dar se consacra scrisului cu o asiduitate de-a dreptul flaubertiană. Ascultătorii nu conteneau să ne dea telefoane de protest, nemulțumiți că nu înțelegeau nimic din ce povestea el, fiindcă personajele din foiletonul de la ora 10 făceau aceleași lucruri și la foiletonul de la prânz. Așa am descoperit care era, de fapt, problema lui! Lucra prea mult, era surmenat de atâta scris și încurca personaje, acțiuni. Totuși, pe vremea aceea, a reușit să mă fascineze…
În 1993, a publicat volumul de memorii El pez en el agua (Peștele în apă), în care, prin capitole alternative, își povestește copilăria și adolescența până în 1958, anul în care a plecat din Peru pentru a se stabili în Europa, și aventura politică din 1990, când a candidat fără succes la președinția țării natale, din partea Frontului Democrat. În martie 1994, Mario Vargas Llosa a fost ales membru al Academiei Regale Spaniole.
Venit pentru prima dată în România în 1995, pentru lansarea volumului Peștele în apă, scriitorul a făcut o paralelă între situația din Peru și cea din țara noastră: „Nu sunt un om politic, ci fundamental un scriitor. Deși mă consider lipsit de calitățile unui politician de succes, consider că scriitorul nu trebuie să rămână într-o izolare trufașă, pe considerentul că politica e monopolul oamenilor politici; lipsită de controlul conștiinței civice, ea duce la corupție, iar democrația se spulberă în afara legii morale și sociale. Dreptul la critică al literaturii implică și datoria scriitorului de a nu se desprinde de viața celor mulți. Altfel, arta sa ar aluneca în decadență și în narcisism…” Zece ani mai târziu, a fost invitatul special al Festivalului „Zile și Nopți de Literatură” de la Neptun.
În 1955, la vârsta de 19 ani, s-a căsătorit cu scriitoarea boliviană Julia Urquidi Illanes, cea care l-a inspirat pentru crearea personajului principal din „Mătușa Julia și condeierul”. Pentru că femeia era cu 13 ani mai în vârstă decât el și era verișoară prin alianță a unchiului său (deci nu aveau o legătură de rudenie directă de sânge), mariajul a provocat un mare scandal în familie. Cei doi au divorțat în 1964, pentru ca, un an mai târziu, Llosa să se căsătorească cu o verișoară, Patricia, mama celor trei copii ai săi.
Căsnicia lor a durat peste 50 de ani, fiind marcată de momente de sprijin reciproc, dar și de perioade de distanțare, și s-a încheiat în septembrie 2015. Mario Vargas Llosa i-a dedicat fostei soții romanul „Le dedico mi silencio” („Îți dedic tăcerea mea”), care aduce un omagiu muzicii tradiționale și culturii populare peruane.
Ultima sa parteneră de viață a fost jurnalista filipineză Isabel Preysler, fosta soție a lui Julio Iglesias și mama a trei dintre copiii muzicianului spaniol – María Isabel, Julio Jr. și Enrique Iglesias.
Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, a murit pe 13 aprilie 2025, la vârsta de 89 de ani, a anunțat fiul său cel mare: „Cu profundă durere anunțăm că tatăl nostru s-a stins din viață în liniște, astăzi, la Lima, înconjurat de familie”, se arăta într-o postare semnată de copiii săi, Álvaro, Gonzalo și Morgana, pe platforma X.
Editura Humanitas a publicat seria de autor Mario Vargas Llosa.
