AcasăMonarhieO iubire dincolo de mormânt: Isabela a Portugaliei și Carol Quintul

O iubire dincolo de mormânt: Isabela a Portugaliei și Carol Quintul

Portretul oficial al Isabelei

Isabela a Portugaliei s-a născut pe 24 octombrie 1503 la Lisabona și a fost fiica lui Manuel I al Portugaliei și a Mariei de Aragon. În 1525 tânăra s-a căsătorit prin procură cu Carol al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, iar acest mariaj, deși a fost unul politic, a fost fericit, pentru că frumoasa Isabela s-a dovedit o soție potrivită pentru tumultuosul ei văr, Carol al V-lea, fiul Ioanei de Castilia și al lui Filip cel Frumos.

Carol, născut pe 24 februarie 1500 la Gent, în Flandra, era unul dintre cei mai puternici oameni ai timpului său, combinând moștenirea habsburgilor, cea a Casei de Burgundia și moștenirea spaniolă a mamei sale sub deviza sa, Plus Ultra – Mai departe.

Delicata Isabela avea încă din adolescență o stare de sănătate precară, suferea de malarie cronică, iar boala i s-a agravat în timp ce era însărcinată pentru a șaptea oară. Din sarcinile ei numeroase, doar trei copii îi rămăseseră în viață: Filip al II-lea al Spaniei (supranumit Filip cel Prudent), care avea să-și moștenească tatăl, Maria a II-a a Spaniei (care s-a căsătorit cu Maximilian al II-lea de Habsburg și a devenit Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman și Regină a Ungariei și Boemiei) și Ioana a Spaniei, mama regelui Sebastian al Portugaliei și singura femeie care a făcut parte din Ordinul Iezuiților (admiterea ei în ordin a fost secretă, pseudonimul sub care a fost acceptată fiind Mateo Sanchez).

 

În 1539, Isabela a născut prematur un copil care nu a supraviețuit, iar ea a murit două săptămâni mai târziu, pe 1 mai, la vârsta de 35 de ani. Împăratul a fost atât de devastat încât nu a fost capabil nici măcar să însoțească cortegiul funerar la locul ales pentru înmormântare. Nobilul Francisc Borgia, general superior al Ordinului Iezuiților, a fost cel care a condus convoiul ce însoțea trupul neînsuflețit al Isabelei la Capela Regală din Granada, necropola monarhilor catolici.

Îndureratul Carol Quintul s-a închis într-o mănăstire timp de două luni, timp în care s-a rugat în continuu și și-a plâns singur tânăra soție moartă prematur. Nu și-a revenit niciodată după pierderea Isabelei, nu s-a recăsătorit și a decis să se îmbrace în negru pentru tot restul vieții.

Suveranul i-a poruncit compozitorului flamand Thomas Crecquillon să compună un imn în memoria împărătesei, „Missa Mort m’a privé” fiind un omagiu adus Isabelei și o speranță a viitoarei reuniuni cerești cu iubita sa soție.

 

În 1543, Carol Quintul i-a comandat pictorului său preferat, Tițian, să îi facă Isabelei mai multe portrete postume, folosind ca model niște tablouri mai vechi. Cele mai cunoscute sunt „La Gloria” și cel pe care îl cunoaștem astăzi ca portret oficial al împărătesei (primul care ilustrează acest articol). Împăratul a decis să ia picturile lui Tițian în toate călătoriile pe care le făcea, iar după ce a abdicat, în 1555, și s-a retras la Mănăstirea din Yuste, petrecea ore în șir contemplându-le. Aici a murit Carol, la vârsta de 58 de ani, ținând în mâini același crucifix pe care Isabela îl avusese în mâini la moartea ei, cu 19 ani în urmă.

În 1574 corpul împărătesei Isabela a fost transferat de fiul ei, Filip al II-lea, din Granada la Mănăstirea Regală din San Lorenzo de El Escorial, unde a fost așezat într-o mică boltă, împreună cu trupul credinciosului său soț, așa cum ceruse regele în testamentul său. Trupurile lor au rămas aici până în 1654, când au fost transferate în Panteonul Regal.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu