HomeEroii României modernePopa Simion Florea Marian, bucovineanul aproape necunoscut astăzi

Popa Simion Florea Marian, bucovineanul aproape necunoscut astăzi

Simion Florea Marian
DS TW

Simion Florea Marian s-a născut pe 1 septembrie 1847 în satul Ilişeşti din județul Suceava, într-o familie de ţărani originari din Transilvania. Rămas orfan în 1868, în urma asasinării tatălui său, Gheorghe, a fost crescut de Ruxandra, înţeleapta lui mamă, alături de ceilalţi trei fraţi mai mici, într-o atmosferă pioasă și plină de afecțiune.

Simion a urmat școala elementară în satul natal, fiind coleg cu Ciprian Porumbescu, liceul la Suceava, Năsăud şi Beiuş, trecând examenul de bacalaureat pe 19 iulie 1871. În perioada studiilor în Ardeal, l-a căutat pe Avram Iancu, pentru că voia să îl cunoască personal, dar nu a reuşit să îl întâlnească. A stat de vorbă, în schimb, cu revoluţionarii ardeleni Axente Sever şi Simion Balint.

“Uneori, îşi neglija lecţiile şi culegea folclor; ruga pe colegi să-i comunice ce ştiu referitor la folclorul satului lor, să-i adune cântece în timpul vacanţei, iar el copia şi punea mereu în ordine materialul folcloric. Era nespus de mare bucuria pe care o avea când ajungea să obţină materialul: „Câtă bucurie — povestea unul din colegii lui — îi făceam noi cu acestea (cântecele populare). Eu însă mă miram şi mă uitam la dânsul ca la un smintit şi ieşit din minte. Că noi ceilalţi ne bucuram de nişte plăcinte bune sau de nişte mere dulci, dar nu de nişte cântece populare”.

Simion Florea Marian

După absolvirea studiilor liceale, Simion Florea Marian s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, pe care a absolvit-o în 1875, în septembrie același an s-a căsătorit cu Leontina Piotrovski, fiica preotului George Piotrovski din Siret, și în mai 1876 a fost hirotonit preot, funcţionând ca paroh în Poiana Ştampii şi la Cândreni (jud. Suceava), apoi în Voloca (fostul judeţ Siret). Marian a devenit, după aceea, profesor de religie la şcolile din Siret și la gimnaziul din Suceava.

În prefaţa primului său volum din colecţia de “Poezii populare române” publicat în 1873, preotul mărturisea: „Culegător al acestor balade, am crezut că sacra mea datorinţă este să le întorc poporului din al cărui sân le-am adunat, aşa cum le-am auzit de la dânsul, fără să schimb veşmântul lor original; şi această datorinţă am căutat s-o îndeplinesc cu cea mai mare scrupulozitate“.

Eseistul N. Chendi scria într-un scurt portret al marelui folclorist: “La inaugurarea bustului lui Eminescu la Dumbrăveni, a venit şi părintele Marian. După terminarea solemnităţii, a urmat o masă oferită de Leon Ghica-Dumbrăveni, care a suportat costul bustului, din adoraţie pentru genialul poet. Toată lumea era la masă, afară de părintele Marian. După câtăva vreme de căutare, el fu găsit în fundul parcului din Dumbrăveni, înconjurat de ţărani, tineri şi bătrâni, cu care încinse o lunga discuţie… folcloristică, notându-şi în carnet ceea ce-i părea interesant a reţine. Iacă o dovadă despre seriositatea ştiinţei sale folcloristice”.

Simion Florea Marian a adunat şi a cercetat, de-a lungul vieții, un imens material folcloric. Pe 26 martie 1881 a fost ales membru al Academiei Române. Discursul de recepţie, care a avut ca temă “Cromatica poporului român”, a trezit un deosebit interes în rândul membrilor Academiei, preotul fiind considerat de Bogdan Petriceicu Hasdeu “singurul etnograf român în adevăratul înţeles al cuvântului”. „De aici înainte, scria fiul său, Liviu Marian, în 1910, legătura dintre Academie şi el devine din ce în ce mai strânsă, mai sinceră. Avizat exclusiv la puterile sale proprii şi la cei câţiva zloţi agonisiţi pe urma stării sale de profesor, nu ştiu de ar fi putut executa opera sa monumentală dacă nu i-ar fi venit întotdeauna îndemn cald şi sprijin la timp din sânul Academiei, unde, pentru modestia, cinstea şi munca sa, numai stimători şi prieteni a avut“.

Simion Florea Marian

Simion Florea Marian s-a stins din viaţă pe 11 aprilie 1907, la vârsta de 59 de ani, la Suceava. “Popa Marian”, cum îi spuneau cu drag colegii din Academie, nu a fost ales membru fiindcă aparţinea Bucovinei, pe atunci aflată pe teritoriul Imperiului Austro-Ungar, ci pentru că a fost un scriitor apreciat, un povestitor original, un folclorist pasionat și „un cercetător al vieţii poporului românesc“, scria Nicolae Iorga la dispariția sa.

“Blândul preot din Suceava, care venea cu o adevărată evlavie la şedinţele Academiei, nu a cules numai cântece populare, ci a scris el însuşi poveşti poporane despre oameni, păsări, animale, plante, răspândind lumină acolo unde încă şi astăzi e mult întunerec, după cum, de asemenea, albină sârguincioasă, a cules un foarte bogat şi preţios material despre datinele şi obiceiurile strămoşeşti cu privire la naşteri, căsătorii şi înhumări, lucrare paralelă cu aceea a defunctei scriitoare şi folcloriste Elena Sevastos, premiata Academiei.

Simion Florea Marian, un veritabil psiholog al poporului, a cunoscut viaţa rustică a ţăranului, urmărindu-l în toate manifestările vieţii sale, la ţară între ai săi, şi la oraş ca între… străini. Şi aşa cum l-a cunoscut, cu obiceiurile sale patriarhale, cu nevoia şi necazul său, cu tristeţea şi bucuria sa, în jurul vetrei şi a gospodăriei sale ori la lucrul câmpului, în fundul codrului său la poalele munţilor, cu vorba şi tâlcul său, cu graiul său, aşa l-a consemnat, real şi viu, într-o bună parte a operei sale”, consemna cotidianul Adevărul în 1932, la împlinirea a 25 de ani de la dispariția marelui folclorist.

“Astăzi nu se poate întreprinde la noi nici un studiu serios de folclor, nu se poate alcătui nicio gramatică, niciun dicţionar, şi chiar niciun manual de limba română, în special pentru primele clase ale şcolilor medii, fără a se ţine seama de opera lui Simion Florea Marian.

Doborât de boală în plină activitate, opera lui a rămas neîmplinită. Şase volume din “Botanica populară română” (volumele au văzut lumina tipărului în 2010 în ediție princeps, îngrijită de Aura Brădăţan, cu un cuvânt înainte de prof. univ. dr. Ioan Opriş, Editura Academiei Române), redactate aproape definitiv, precum şi materialul altor două sau trei volume au rămas în manuscris. (…) Cine urcă astăzi la cimitirul de pe platoul din apropierea ruinelor Cetăţii lui Ştefan cel Mare, în dreapta aleii de la intrarea principală, zăreşte printre impunătoarele monumente funerare ale unor anonimi o cruce înnegrită, de lemn, umbrită vara de liliac şi iasomie, pe care stă scris: „Aici dorm în pace neuitaţii părinţi Simion FI. Marian, preot, profesor şi membru al Academiei române, soţia sa, Leontina, şi fiica lor Aspazia. E unul din cele mai umile morminte ale cimitirului din Suceava”, consemna publicistul Dumitru Florea Rariște în 1957.

Casa Memorială Simion Florea Marian, Muzeul Bucovinei

În 1974, în municipiul Suceava a fost inaugurat muzeul memorial dedicat academicianului, în casa în care s-a stins din viață, locuință ce a fost donată în acest scop de fiica sa, Maria Cărăușu, și de soțul ei, profesorul inginer Mihai Cărăușu. Cei doi au donat totodată un fond memorial și documentar format din mobilier de epocă, fotografii și tablouri, cărți și periodice, obiecte personale, manuscrise, documente de familie, partituri muzicale și hărți, iar astăzi casa este administrată de Muzeul Bucovinei și adăpostește un fond documentar impresionant care cuprinde peste 10.000 de volume, peste 450 de colecții de reviste și ziare, dintre care 150 numai din Bucovina, manuscrise, corespondență, documente culturale, istorice și numeroase fotografii-document.

Casa Memorială Simion Florea Marian, Muzeul Bucovinei
Casa Memorială Simion Florea Marian, Muzeul Bucovinei

Printre operele preotului academician Simion Florea Marian se numără:

“Poesii populare din Bucovina” (balade române), prima sa lucrare, tipărită la Botoşani în anul 1869, “Poesii poporale române”, două volume cuprinzând balade, doine şi hore tipărite la Cernăuţi, în anii 1873 şi 1875, “Ornitologia poporană română”, două volume tipărite la Cernăuţi în anul 1883, “Nuntă la Români” (1890), “Naşterea la Români” (1892) şi “Înmormântarea la Români” (1892), apărute la Bucureşti, “Satire poporane române” (1893), “Sfântul Ion cel nou de la Suceava” (1895), “Tradiţii poporane române din Bucovina” (1895), “Sărbătorile la Români“, trei volume cuprinzând: “Cărnilegile” (1899), “Paresimile” (1899) şi “Cincizecimea” (1901), “Descântece poporane române” (1904) şi “Hore şi chiuitori din Bucovina” (1911), “Vrăji, farmece, desfaceri” (1893), “Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor” (1903) şi “Legendele Maicei Domnului” (1904).

Simion Florea Marian

Surse:

Adevărul, 1932

Foto: Casa Memorială Simion Florea Marian, Muzeul Bucovinei

DS TW

leave a comment