Zinaida Evghenievna Serebriakova s-a născut pe 10 decembrie 1884, lângă Harkov, în familia Benois, una dintre cele mai rafinate și cultivate familli ale Rusiei Imperiale. Bunicul, Nicholas Benois, a fost arhitect, președinte al Societății Arhitecților și membru al Academiei de Științe, unchiul, Alexandre Benois, a fost pictor și fondator al grupului de artă Mir iskusstva, iar tatăl ei, Evgheni Nikolaievici Lanceray, a fost un cunoscut sculptor.
În anul 1900 Zinaida a absolvit școala de fete și a intrat la școla de arte fondată de prințesa M. K. Tenișeva, unde a studiat cu Ilia Repin, între 1902 și 1903 a călătorit și a studiat în Italia și apoi s-a înscris la Académie de la Grande Chaumière din Paris.
În 1905 tânăra s-a căsătorit cu vărul ei primar, Boris Serebriakov, fiul surorii tatălui său. Artista s-a alăturat grupării clasice Mir iskusstva în anul 1911, dar s-a concentrat în anii următori pe o serie de picturi cu teme din viața rurală a Rusiei. La începutul Revoluției bolșevice din toamna anului 1917, pictorița locuia la moșia familiei, iar viața ei s-a schimbat radical în doar câteva luni. Soțul fost arestat și a murit de tifos într-o închisoare comunistă, în anul 1919, pământurile i-au fost confiscate, la fel ca toate bunurile și bijuteriile familiei.
Zinaida a rămas singură, fără nici un venit, responsabilă cu creșterea celor patru copii pe care îi avea și cu îngrijirea mamei sale bolnave. Familia a suferit cumplit în timpul foametei, picturile din această perioadă surprinzând dramele personale prin care familia ei trecea. Lucrarea sa, “Casa din cărți de joc”, îi reprezintă chiar pe micuții orfani.
După Revoluția bolșevică a refuzat să-și schimbe stilul sau să realizeze portrete ale comisarilor sovietici, așa cum i s-a cerut insistent, dar și-a găsit o slujbă la Muzeul Arheologic din Harkov, unde desena în creion exponatele, reușind să își întrețină cu puținii bani obținuți familia.
În decembrie 1920 s-a mutat în apartamentul bunicului său din Sankt Petersburg, dar, pentru că după naționalizare proprietarii erau obligați să-și împartă casele cu alte persoane, a fost nevoită să locuiască în aceeași gospodărie cu familiile unor artiști de la Tetrul de Artă din Moscova.
În această perioadă fiica sa, Tatiana, a intrat la Academia de balet, iar Serebriakova a primit o comandă care i-a oferit o sursă consistentă de venit pentru o perioadă mai lungă de timp: o serie de pasteluri pentru Teatrul Mariinsky.
În toamna lui 1924, pictorița a fost invitată la Paris, unde primise o comandă pentru o lucrare murală și, spre surprinderea ei, a fost lăsată să părăsească Rusia sovietică.
După finalizarea lucrării a vrut să se întoarcă în URSS, la familia sa, dar nu a mai fost primită. A reușit, în 1926, respectiv 1928 să-și aducă în Franța cei doi copii mai mici, pe Aleksandr și Katerina, dar nu a reușit să-i recuperese pe Evgheni și Tatiana, rămânând despărțită de ei pentru zeci de ani.
În 1947, Zinaida Serebriakova a obținut cetățenia franceză și în 1953, după venirea la putere a lui Nikita Hrușciov. a reușit să reia relațiile cu familia rămasă în Uniunea Sovietică.
În anul 1960, după 36 de ani de despărțire, fiica ei, Tatiana, care lucra ca scenaristă la Teatrul de Artă din Moscova, a fost lăsată să o viziteze la Paris. Relațiile au intrat într-o perioadă de dezgheț, iar lucrările sale au fost expuse în Uniunea Sovietică, la Moscova, Leningrad și Kiev în anul 1966, fiind primite cu mare entuziasm de critici care o comparau cu Botticelli și Renoir.
Zinaida Serebriakova a murit la Paris pe 19 septembrie 1967, la vârsta de 82 de ani, și a fost înmormântată în Cimitirul Sainte-Geneviève-des-Bois.
Galerie foto:
