La poalele estice ale Munților Gurghiului, în inima văii superioare a Târnavei Mici, comuna Praid ascunde o istorie săpată adânc în straturile masive de sare care i-au dat identitatea.
Salina de aici nu este doar una dintre cele mai vechi exploatări de sare din Europa, ci și un loc încărcat de legende și eforturi umane duse dincolo la limită.
O legendă locală spune că numele localității vine de la cuvântul „pradă”, o aluzie la sarea furată pe ascuns de localnici în perioada în care această resursă prețioasă era greu de procurat și și mai greu de transportat. Izvoarele istorice indică faptul că, încă din secolul I, romanii extrăgeau sare la Praid, iar exploatările de atunci, cunoscute drept „minele romane”, coborau până la 40–50 de metri adâncime.
Sarea era extrasă cu ajutorul crivacului de cai, iar când adâncimea făcea imposibilă continuarea exploatării, minele erau abandonate. În lipsa unei cunoașteri exacte a masivului, galeriile se deschideau la mică distanță una față de cealaltă. Exploatarea era adesea realizată de prizonieri sau condamnați de drept comun, sarea extrasă alimenta o mare parte din sud-estul Imperiului Roman, iar transportul era asigurat de caravane păzite de așa numitele „cohorte alpine”, dovadă a valorii pe care o avea.
Centrul de administrare al exploatării, numit Cancelarie, funcționa în comuna Sărățeni. În 1959, arheologii au descoperit aici vestigii importante ale fostei administrații romane, confirmând amploarea activităților din zonă. De asemenea, s-au descoperit aici topoare de la începutul epocii bronzului, două fiind în formă de inimă, o urnă ornamentată și un inel de bronz tot din epoca bronzului.
Documentele istorice menționează patru excavații de suprafață cu formă de amfiteatru, precum și cărămizi inscripționate cu „LVM” (Legio V Macedonica). După ce romanii au părăsit exploatările, ele au fost continuate de avari și, mai târziu, de bulgari. Informații despre extragerea sării în Transilvania apar și în relatările cercetașilor trimiși de Tohotom (Tühütüm), unul dintre cei șapte șefi de triburi ungare care i-au dus pe unguri din îndepărtatele stepe ale Asiei până în vestul Europei.
În secolul al XII-lea, au fost create noi deschideri subterane, de data aceasta ogivale. Minele erau deseori afectate de ploile torențiale care pătrundeau în galerii, aducând mâl și afectând calitatea sării. Sarea se exploata în aceste camere de tip clopot, deschise prin două sau mai multe puțuri și, deși locurile de exploatare s-au mutat periodic, masivul de sare de pe versantul sud-vestic al Harghitei era departe de a fi epuizat.
Dr. Schmidt Elegius Robert, în lucrarea „Studiul zăcămintelor de sare din Transilvania”, menționează că prima atestare documentară a mineritului de la Praid este o scrisoare din 1291 a regelui maghiar Andrei al III-lea, supranumit Venețianul, care stabilea drepturile regale asupra salinelor, stabilindu-se totodată că secuii și sașii puteau să-și procure sare din mina Praid de trei ori pe an.
Actul sugerează că mina funcționa încă din anii 1200. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg a interzis marilor proprietari de pământ să deschidă ocne de sare pe terenurile lor, acestea fiind exploatate direct de autorități sau concesionate anual prin licitații publice, în funcție de cantitatea estimată de sare ce urma să fie extrasă.
Revoluția tehnică la Praid
Exploatarea rațională a sării la Praid a început, potrivit istoricilor, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În 1762, în partea sud-vestică a Dealului Sării, a fost deschisă mina Iosif (Jozsef), condusă de inginerul austriac Frendl Aladar. La acea vreme, sarea era legată în piei de bivoli și ridicată la suprafață cu ajutorul unui crivac tras de cai. Dovezile evoluției tehnologice includ inscripțiile de pe pereții galeriilor – cea mai veche datând din 1786 – și un număr mic de mine părăsite, semn că metodele de lucru deveniseră mai eficiente.
În 1787, sarea de la Praid a devenit proprietatea trezoreriei de la Viena, fiind implementat mineritul sistematic. Din galeria principală a minei Iosif, au fost săpate două camere laterale – minele Karoly și Ferdinand – ambele având forma de clopot. Adâncimea totală, incluzând puțul de extracție, ajungea la 66 de metri.
Tehnica exploatării în camere mari trapezoidale a fost propusă o sută de ani mai târziu, în 1873, de inginerul Iosif Groszschmid, în cadrul unei conferințe internaționale, această metodă permițând o utilizare mai eficientă a câmpului de exploatare față de camerele-clopot.
Una dintre cele mai mari cavități artificiale subterane a fost mina Parhuzamos (Paralela), deschisă în 1864, în apropierea minei Iosif, iar în 1898, a fost propusă deschiderea unei mine de rezervă, în nord-estul Dealului Sării, când au început lucrările la galeria de cercetare Erzsébet (Elisabeta).
Secolul XX: mecanizare și provocări economice
În prima jumătate a secolului XX, salina Praid a trecut prin perioade dificile. Între 1937 și 1944, producția lunară se situa între 500 și 600 de tone, iar uzura echipamentelor a generat discuții privind închiderea exploatării.
După modernizări progresive realizate în anii ‘50, producția a crescut spectaculos – cu peste 1.360% față de nivelul din 1938, perforatoarele electrice și havezele înlocuind munca manuală, iar mecanizarea reducând considerabil efortul fizic.
În 1945, metoda tradițională maghiară de exploatare a fost înlocuită cu extragerea prin explozie. Câțiva ani mai târziu, a fost deschisă mina Dozsa György (Gheorghe Doja), numită după conducătorul secui al răscoalei țărănești din 1514. În 1978, la Praid au fost deschise noi orizonturi miniere, la 40 de metri sub nivelul vechilor mine. Exploatarea a început în 1980, camerele subterane având lățimea de 20 m, înălțimea de 12 m și lungimi de câteva sute de metri. Cel mai adânc nivel se afla la 320 m sub pământ, iar în 1991, la Praid au început lucrările la un nou sector, numit Telegdy, exploatat din 1994.
De-a lungul anilor, au mai fost probleme, rezolvate parțial prin investiții sau măsuri punctuale, dar astăzi, după inundațiile care au afectat întreaga regiune, situația minei este incertă. Planul autorităților este să extragă apa din cele mai noi trei galerii, urmând ca în etapa următoare să se asigure că sunt stabile și să coboare la cele patru nivele inferioare, dar mulți experți vorbesc despre posibilitatea prăbușirii salinei, o tragedie dacă ne gândim că întreagă comunitate din Praid este dependentă 100% de turism sau de exploatarea sării.
