Puşkin, sufletul rus | Poetul ucis de amantul frumoasei sale soţii

Aleksandr Sergheevici Pușkin s-a născut pe 6 iunie 1799 la Moscova, într-o familie de nobili de viță veche, numele tatălui său fiind Sergei Lvovici. Mama se numea Nadejda Ossipovna Hannibal și avea origini în nobilimea germană și scandinavă.

În octombrie 1811, viitorul poet a fost înscris la o școală nou înființată la Țarskoe Selo, unde a studiat până în 1817, când s-a stabilit la Sankt Petersburg și a devenit membru activ al cercului literar „Lampa verde”. La vârsta de cincisprezece ani a publicat primul său poem, dar a devenit curând incomod pentru regimul ţarist datorită popularității în creştere și a scrierilor critice la adresa nobilimii din care chiar părinții lui făceau parte. Pentru că se afla în pericol de a fi deportat în Siberia, tânărul s-a mutat la Chișinău în 1820 şi a locuit aici până în 1823.

În acest an a decis să plece la Odessa, unde a intrat din nou în conflict cu guvernul rus, care l-a trimis în exil în nordul Rusiei, însă, cu ajutorul unor prieteni, a reușit să obțină o audiență la țarul Nicolae I căruia i-a înmânat o petiție pentru propria eliberare.

În timpul revoltelor din decembrie 1825 din Sankt Petersburg, în mâinile unor protestatari au fost găsite o serie de poeme politice timpurii ale poetului, iar măsurile au fost dure: Pușkin a intrat sub strictul control al cenzurii guvernamentale, fiindu-i interzis să călătorească sau să mai publice.

În 1831 poetul s-a căsătorit cu Natalia Goncearova, una dintre cele mai frumoase tinere din Moscova, fiica unui mic producător de hârtie. Datorită conexiunilor ei în lumea bună de la Moscova şi Sankt Petersburg, cei doi au început să frecventeze cercurile din înalta societate, iar poetul a devenit un apropiat al curții imperiale. În cei șase ani de mariaj, Natalia Pușkina a adus pe lume patru copii: Maria, Alexander, Grigori și Natalia.

Admirată de însuşi țarul Nicolae I pentru frumuseţea ei, soția poetului a început să aibă pretenţii financiare din ce în ce mai sofisticate, îşi dorea rochii costisitoare și bijuterii, dar Pușkin nu era capabil să-i satisfacă aceste cereri. În aceeaşi perioadă, scriitorul a primit de la ţar cel mai neînsemnat titlu de la curtea imperială, cel de “Gentleman of the Chamber”, a cărui sarcină practică era să-l ajute pe monarh să se îmbrace, să-l aștepte cât mănâncă, să-l însoţească până la uşa dormitorului sau a toaletei. Funcția devenise total neimportantă în epoca ţarului Nicolae I, dar Puşkin a considerat desemnarea absolut insultătoare.

În 1837, înglodat în datorii și aflat în mijlocul unor zvonuri despre relația amoroasă a soției lui cu un aventurier francez, militarul Georges d’Anthes, Pușkin l-a provocat pe presupusul iubit al Nataliei la duel. Confruntarea s-a desfăşurat pe 27 ianuarie, ambii bărbați au fost răniți, dar poetul s-a aflat într-o situaţie critică, pentru că glonţul adversarului îi trecuse prin şold şi apoi îi pătrunsese în abdomen. A fost transportat de urgenţă la spital, dar două zile mai târziu a murit din cauza unei peritonite, la doar 37 de ani.

Guvernul ţarist, temându-se de o eventuală demonstrație politică, a mutat desfășurarea funeraliilor care ar fi trebuit să aibă loc inițial la Catedrala Sf. Isaac la biserica Konyushennaya şi nu a permis accesul decât pentru un grup foarte restrâns de prieteni şi de rude. După slujbă sicriul a fost coborât în subsolul bisericii, unde a fost ţinut timp de câteva zile, apoi a fost dus direct în provincia Pskov, Alexandru Pușkin fiind înmormântat pe terenurile mănăstirii Svyatogorsky, lângă mormântul mamei sale.

După dispariția poetului, au apărut zvonuri despre o relație amoroasă între Natalia şi ţarul Nicolae I, mai ales pentru că ea a continuat să se afle în anturajul intim al familiei imperiale. În 1843, văduva l-a cunoscut pe Petr Petrovich Lanskoy, un coleg de regiment al fratelui ei, acesta a cerut-o de nevastă, iar noul cuplu a fost binecuvântat chiar de țar, nunta având loc la Strelna, pe 16 iulie 1844. Lanskoy a devenit protejatul lui Nicolae I și a avut parte de o carieră remarcabilă după căsătorie, ceea ce a întărit impresia că, de fapt, cel de-al doilea mariaj al văduvei lui Puşkin a fost doar o acoperire a relaţiei pe care ea a continuat să o aibă cu ţarul.