Despre episodul răspopirii lui Ion Creangă s-au scris multe amintiri, mai mult sau mai puțin adevărate.
După părerea susținută de cei mai mulți dintre biografii săi și confirmată pare-se de defuncții lui prieteni și colegi – preot Ienăchescu și institutor C. Grigorescu -, actul acesta ar fi fost determinat de faptul că diaconul Creangă nu-și păstra rasa, înlocuind potcapul cu pălăria, tunzându-și barba, apărând adesea în port laic.
Din această cauză, prietenii săi, dascălii de școală primară, făceau haz pe socoteala lui șuguind că se gătește așa ca să „placă la cucoane“, ceea ce-l făcea pe Creangă să le spună: „Apără-mă Doamne de găini, că de câini mă apăr singur!“ Lucrurile ar fi ajuns la urechea Mitropolitului. Unul dintre contemporanii scriitorului, N. A. Bogdan, povestea despre eveniment:
“Într-o zi, chemat la cancelaria Mitropoliei, Creangă, după vreun sfert de ceas de discuție cam zâmbitoare cu Mitropolitul, fu invitat de acesta să treacă în chilia unui călugăr și să aștepte răspunsul sau hotărârea Prea Sfințitului. Acolo, Creangă așteaptă ce așteaptă. Scos din răbdări, într-o săritură se ridică de pe băncuța pe care ședea ghemuit și, scoțând din buzunar o căciulă de miel brumărie, o puse pe cap și zise călugărului cu chilia:
— Du-te, părinte, și spune Înalt Prea Sfințitului că-mi închipui ce hotărâre mă așteaptă. Și du-i acest potcap; poate nu găsește acum cuvintele prin care să mi-l ceară.
Salutând apoi cu căciula pe călugăr, și-o puse pe cap, o îndesă pe urechi, și, ieșind în stradă, se opri la cel dintâi bărbier ce-i ieși în cale, căruia îi zise:
— Tunde și rade, măi băiete, să ți se ducă și ție în târg buhul… că ai tuns un popă!
Altă anecdotă a fost povestită de Artur Gorovei: “S-a dus (Creangă) la Roman la un diacon, diaconița nu-și mai lua ochii de la coada lui și mereu se jelea că de ce n-are și ea păr așa de frumos. Creangă, fără a mai sta mult pe gânduri, pune mâna pe o pereche de foarfece, taie coada și o prezintă diaconiței, zicîndu-i:
— Dacă-ți place așa de mult, poftim!
Creangă și însurătoarea
Într-o zi Creangă îl întâlnește pe preotul Ivanciu, care-i spune:
— Măi băiete, nu-i păcat de tinerețile tale să umbli așa teleleu?
Mai bine te-ai însura și ai intra în rândul oamenilor. Creangă răspunse că n-are parale. Atunci părintele Ivanciu, om cu dare de mână, scoate din pungă un pitac de 10 parale și i-l pune în mână lui Creangă.
Creangă se uită la pitac și la popa Ivanciu, apoi stupi pitacul, îl puse în palmă și zise:
— Noroc să dea Dumnezeu, părinte, de-acu’ mă însor.
— Hai cu mine la pețit, zise părintele apucându-l de mână. Și fără multă vorbă pleacă amândoi după ce mai întâi cinstesc în colț la Greci câte o garafă, două de vin!
Și astfel se însură Creangă cu Ileana, fata popei Ion Grigoriu.
***
Creangă la întruniri politice
Era o întrunire publică pentru alegerea unui deputat. Mulți oratori se perindă. Vine rândul și lui Creangă:
— Fraților, începe povestitorul mânecile suflecând și potcapul ce-l apăsa mai pe ceafă așezând. Frați iubiți, eu știu desigur că voi toți gândiți ca mine, că-n iubita noastra țară n-ar fi rău să fie bine.
Creangă a căutat și el odată să ajungă deputat. Dar ținând un discurs neserios, candidații au socotit candidatura lui drept o glumă și, la desfacerea urnelor, nu avu nici trei voturi.
La întruniri, Creangă era poreclit “Popa Smântână”, poreclă dată de Iacob Negruzzi. Povestitorului se pare că i-a plăcut această poreclă, căci la moartea lui într-o ladă s-a găsit o păpușă în formă de popă cu potcap în cap, pe care era scris “popa Smântână”. La mahalale era poreclit “răspopitul Creangă”, iar în alegeri îi ziceau “popa dracu’“.
Creangă și ministrul Tell
După excluderea din învățămînt, rămânând muritor de foame, Creangă se adresează se ministrului Cultelor de atunci, Dr. Tell, ca să-l reintegreze.
Tell a strigat:
— Ce, pe un răspopă să-l fac eu dascăl? Fugi din ochii mei, că mă îmbolnăvesc.
***
Creangă și Eminescu
Îndemnat de Eminescu să scrie, Creangă răspunde:
— Să scriu? Dar ce? Mă crezi așa copil? Vrei să râză boierii de mine?
***
Creangă și Junimea
După inițiativa lui Pogor, se întrebuințau la Junimea în oarecari ocaziuni fraze din liturghii. Când era să se înceapă vreo lectură care promitea a fi mai interesantă, Pogor începea să cânte ca un popă:
— Acum să ascultăm Sf. Evanghelie, de ex . a lui Schopenhauer sau a lui Conta, cetire!
Creangă răspundea din colțul lui cu un glas de bas admirabil: “Să luăm aminte” și Pogor replica: “Pace ție, cetitorule!”, după care începea lectura.
Datorită înfățișării sale, Creangă era poreclit la Junimea “Bărdăbănosul Creangă”.
Creangă și limba latină
Fiind membru în Consiliul general al Instrucțiunii, Creangă s-a opus să fie introdus studiul limbii latine și în școlile de fete, pe motiv că femeile pot fi bune soții și bune mame fără să fi învățat limba lui Cicero.
— Ba, râdea el, teamă mi-e ca nu cumva să se smintească învățând-o.
Întrebat odată ce mai e pe la Consiliul general al Instrucțiunii, Creangă a răspuns: “Nu știu cum să-ți dau răspuns. Cică într-o duminică o cucoană și-a luat fiica și s-au dus amândouă la biserică. Întorcându-se după slujbă acasă, a întâlnit o altă cucoană care a întrebat-o cine mai era la biserică.
— Deh! a răspuns cucoana. Eu am fost și fiică-mea, de acolo-nainte tot prostime.
*** Almanah Viaţa Românească, 1986
