Regele Ferdinand, Întregitorul României (galerie foto)

Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut pe 24 august 1865 la Sigmaringen, în Germania, fiind al doilea fiu al prințului Leopold și al prințesei Antónia de Hohenzollern-Sigmaringen.

Ferdinand și-a petrecut copilăria la reședința familiei din Sigmaringen și a urmat studiile gimnaziale și liceale la Dusseldorf. După terminarea liceului a devenit elev al Școlii Militare din Kassel, pe care a absolvit-o în 1897 cu gradul de sublocotenent.

 

 

Fiul preferat al mamei sale, „Ferdinand era un tânăr prezentabil, deși destul de lipsit de grație, extrem de timid și penibil de tăcut. Deși urmase Academia de Război din Kassel și fusese vreme de doi ani în armata germană, era mai mult atras de Biserica Catolică și de cărțile sale de botanică.”

Din 1883 și până la stabilirea definitivă în România în 1889, a avut în permanență un dascăl român trimis de regele Carol I, pe profesorul Vasile D. Păun, fost director al Liceului Gheorghe Lazăr din București, care avea obligația de a-l învăța limba română și de a-i preda lecții de literatura, istoria și geografia românilor.

Acesta povestește: “era supus acasă la disciplină militară, sculat la șase dimineața, băgat într-o baie rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit, negreșit mai bine decât un spartan, dar îndestul de frugal; dus la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă pfennig”.

 

Pe 21 noiembrie 1880 șeful casei de Hohenzollern-Sigmaringen, principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, împreună cu fiii săi, Carol, rege al României, prințul Leopold și prințul Frederic, încheie „Pactul de familie” prin care aceștia recunoșteau dispozițiile constituționale relative la succesiunea tronului României. Prin acest act, prințul Leopold a renunțat la drepturile sale de succesiune în favoarea fiilor săi. Conform documentului, cei trei fii ai prințului Leopold, prinții Wilhelm, Ferdinand și Carol, au devenit din acel moment „moștenitori prezumtivi” ai regelui României, Carol I.

Pe 14 martie 1881 adunarea legiuitoare de la București aprobă modificarea Constituției României, care este proclamată regat, iar domnitorul Carol devine rege. Ceremonia de încoronare s-a desfășurat pe 10 mai 1881 și a fost urmată de 8 zile de sărbători naționale. Cu această ocazie, principele Ferdinand face prima sa călătorie în România, însoțindu-l pe tatăl său.

După renunțarea fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886 la drepturile sale succesorale la tronul României, pe 14 noiembrie 1886, principele Ferdinand este încadrat în Armata României cu gradul de sublocotenent în Regimentul 3 Linie.

Principele Ferdinand a sosit în România în data de 19 aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.

 

Casa Regală a României a început în scurt timp căutarea unei partide pentru prințul de coroană Ferdinand, o prințesă menită să asigure viitorul acestei dinastii. Astfel vor fi declanșate o serie de acțiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și cea aleasă pentru a-I deveni soție, principesa Maria de Edinburgh.

Primele întâlniri din anul 1891 vor fi eșecuri totale, dar, prin intervenția energică a împăratului german care îl cheamă pe timidul Ferdinand și îi ordonă să rezolve situația, simultan cu presiunile făcute de Marea Ducesă Maria Alexandrovna asupra fiicei sale, Mariei, lucrurile se vor aranja prin anunțarea logodnei noului cuplu, în vara lui 1892.

Pentru oficializarea logodnei, regele Carol I a efectuat în toamna anului 1892 o vizită la Londra pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl Mariei, și apoi cu regina Victoria, care a fost de acord cu căsătoria preconizată, oferindu-i cu acest prilej Regelui Carol Ordinul Jartierei.

Data căsătoriei este decisă pentru 29 decembrie 1893, la Sigmaringen, în Germania. Celebrarea urma să cuprindă trei ceremonii: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei).

 

Dimineața zilei de 29 decembrie a fost dedicată de principele Ferdinand și de mireasa sa întâlnirilor cu reprezentanţii districtelor învecinate care au venit să-i felicite, să le aducă în dar flori și cadouri de nuntă. Ceremonia civilă de căsătorie a fost oficiată la ora 14:00, în Salonul Roșu al Castelului din Sigmaringen de către Herr von Wedel, ministrul delegat al Casei Regale a Prusiei, împăratul german Wilhelm al II-lea fiind primul martor care a semnat hârtiile de căsătorie. La eveniment au asistat părinții miresei, ducele și ducesa de la Edinburgh, regele Carol al României, tatăl mirelui, Leopold, prinț de Hohenzollern, membrii parlamentului român și apropiații familiilor mirelui și miresei.

 

Biserica unde a avut loc marele ceremonial se afla chiar la poalele stâncii castelului familiei Hohenzollern-Sigmaringen și era legată de castel printr-un coridor acoperit. Clădirea este de dimensiuni micuțe, dar bogat ornamentată, datorită frescelor ce împodobesc pereții albi. În dreapta și stânga altarului sunt ferestre cu vitralii, înfăţişând figuri de profeți și apostoli.

 

Ora cununiei religioase a fost stabilită pentru 16:30. Cu mult înainte de acea oră, fiecare loc disponibil din biserică a fost ocupat de invitaţii nunţii princiare.

Atmosfera era sumbră în acea după-amiază rece de iarnă. Dar la ora la care a început ceremonia religioasă, biserica s-a luminat, a devenit brusc strălucitoare datorită sutelor de lumânări aprinse, dar mai ales datorită ţinutelor de gală ale invitaţilor. Familiile regale au intrat în biserică prin coridorul privat. Primii au fost Sir Edward Malet, contele Schouvaloff și prințul Ghika, toți în uniformă diplomatică completă, cu decoraţiile strălucitoare în piept. Au fost urmaţi de Kaiserul Wilhelm al II-ea care, în onoarea Mariei, mireasa englezoaică, a purtat uniforma de amiral al flotei britanice. El a condus-o pe ducesa de Edinburgh în stânga altarului. Apoi a intrat Regele Carol I, îmbrăcat în uniformă de general român, purtând decoraţia Steaua României. Ducele de Edinburgh, tatăl miresei, îmbrăcat în uniformă de amiral britanic, a preluat-o pe fiica sa, Principesa Maria, şi a condus-o în faţa altarului. Imediat Ferdinand s-a aşezat lângă ea.

 

 

Prințul Ferdinand, care așteptase până atunci în partea dreaptă a altarului, era îmbrăcat în uniforma sa românească, peste care purta banderola portocalie a Ordinului Vulturului Negru, cu care fusese decorat de împăratul german cu două zile în urmă.

Prințesa Maria era îmbrăcată într-o rochie fermecătoare de mătase cu cordon alb, brodată cu perle. Fusta rochiei de mireasă a fost împodobită cu crenguţe de mirt și flori de portocal și mărginită cu catifea albă. Voalul era unul dintre cele mai fine şi mai frumoase.

„Rochia mea de nuntă era de o mătase albă, groasă, fără lustru, cu mâneci umflate, bineînţeles, şi cu foile în formă de clopot, prelungite într-o trenă. N-aş putea spune că eram prea încântată de înfăţişarea mea, având o idee mult prea romantică despre ce ar trebui să fie o mireasă. Am fost împodobită după gustul mamei şi-mi purtai apăsătoarele găteli cât putui mai bine”, povesteşte Maria mai târziu în amintirile sale.

 

Ceremonia a fost oficiată de preotul parohial. La final, a urmat clasica întrebare privind consimţământul tinerilor miri. Răspunsul “Ja” al prințului Ferdinand s-a auzit clar în întreaga biserică, dar răspunsul prințesei Marie a fost destul de greu de perceput de cei care se aflau la o distanță mai mare de altar. După ce au schimbat inelele și şi-au strâns mâinile, prințul Ferdinand și prințesa Maria s-au sărutat ca soţ și soție în timp ce corul bisericii interpreta “Laus tibi Domine”.

Ceremonia s-a încheiat cu binecuvântarea cuplului proaspăt căsătorit. Ferdinand şi Maria s-au îndreptat spre ieşire.

Afară îi aştepta o mulţime curioasă. În acest timp, organistul bisericii interpreta sublim oratoriul “Aleluia”, compus de George Frideric Handel în 1741. Oaspeţii s-au întors la palat, unde mirii au fost felicitaţi. O cameră a castelului a fost transformată în capelă temporară, iar capelanul privat al Ducelui de Edinburgh a oficiat serviciul religios al căsătoriei anglicane. Din nou vocea Principelui Ferdinand a rostit răspicat “Ja”, dar vocea miresei de-abia s-a auzit. Apoi, mirii au intrat într-o altă încăpere unde au semnat registrul de căsătorie. Seara s-a încheiat cu o recepţie. Cuplul proaspăt căsătorit şi oaspeţii principali au ţinut toasturi. Prinţul Ferdinand purta, de această dată, o uniformă prusacă.

 

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a urat doar „Honigtag” („o zi de miere”), proaspătul cuplu regal avea să petreacă totuși o întreagă lună de miere. La ora 20:30, prințul Ferdinand și prințesa Maria au ieșit pe porţile castelului într-o caleaşcă închisă pentru a călători spre Krauchenwies, reşedinţa de vară a familiei Hohenzollern, aflată la câțiva kilometri de Sigmaringen, unde își vor petrece o parte din luna de miere.

De aici au plecat spre țară, făcând o scurtă oprire la Viena unde și-au îndeplinit prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul Franz Joseph. A urmat, apoi, drumul spre noua lor casă.

 

 

Cuplul princiar va avea parte de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal. La Gara de Nord tinerii vor fi întâmpinați de regele Carol I, de miniștri și primarul Capitalei, Grigorie Trandafil. Acesta i-a oferit Mariei o cupă din argint gravată cu cuvintele “Bine ai venit, mireasă de Dumnezeu aleasă, spre a patriei cinstire! Ianuarie 1893″. O comisie specială s-a ocupat de programul primirii. De la gară s-a plecat direct la Mitropolie. Școlile a fost întreruptă între 23 și 26 ianuarie pentru ca elevii să participe la sărbătoarea de la Bucureşti. În acele zile s-au oficiat 32 de nunți ale unor țărani români la Biserica Sfântul Spiridon Nou, urmate de o masă la Ateneul Român, unde au prezidat Prințul Ferdinand şi Principesa Maria. Serbările în onoarea nunţii princiare au durat cinci zile, iar darul Regelui Carol I pentru Ferdinand şi Maria a fost Palatul Cotroceni.

 

 

 

Galerie foto:

 

sursa foto: Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *