„Era tot timpul agitat, trist, dar în privirea isteață pe care o ascundea în fundul ochilor minunați și calzi se citea presimțirea unei morți premature și tragice. Pornise de jos. Un destin ciudat îl ridicase pe culmea cea mai înaltă a celebrității, culme către care cei mulți tind ca spre un ținut paradisiac și pe care îl socotesc lipsit de lacrimi și durere.
Uitau că vârful îi este, de obicei, acoperit de nori și zguduit de trăsnet și furtună. Se știa iubit de toate femeile. Era, totuși, modest. Se întreba adeseori: „Sunt ca mine sute de oameni pe care cerul Italiei îi adăpostește, sute de oameni care au tenul bronzat și a căror față este luminată de ochi ce se aseamănă cu ai mei. De ce sunt eu și nu altul cel la care visează minunate femei și gingașe adolescente?”, scria despre el revista Cinema din februarie 1935.
Rudolph Valentino s-a născut în orașul italian Castellaneta pe 6 mai 1895 și a fost fiul unui căpitan retras din cavaleria regală, devenit mai târziu veterinar și bacteriolog. Viitorul actor a urmat cursurile colegiului „Dante Alighieri”, pe care l-a părăsit la vârsta de 12 ani pentru a se înscrie la colegiul militar de la Sapienza, în Perugia. În 1910, s-a prezentat la Veneția la examenul de admitere în Academia Navală, dar nu a fost acceptat, așa că s-a înscris la cursurile Școlii Regale de Agricultură din Sant-Illarrio, de lângă Genova, pe care le-a absolvit în 1912.
Dar nu aceasta era vocația sa: a început să călătorească și îl găsim, nu mult după aceea, pe Coasta de Azur, ducând o viață dezordonată, jucând la cazinouri și, bineînțeles, pierzând. În 1913, a ajuns la Paris, unde, pentru că trăia pe picior mare, și-a epuizat ultimele resurse. Cu puținul ce-i mai rămăsese, și-a luat bilet la o cabină de clasa I pe vasul „Cleveland” și, pe 23 decembrie 1913, a debarcat la New York. Resursele sale financiare se epuizaseră de data aceasta definitiv, astfel că a fost nevoit să-și câștige existența muncind. Deși a obţinut faima în America, nu şi-a depus niciodată documentele pentru naturalizare, păstrându-și cetățenia italiană.
La scurt timp după ce a sosit la New York, a încercat tot felul de joburi. În iulie 1914, a devenit subintendent al unui miliardar new-yorkez, Cornelius Bliss, având misiunea să amenajeze, pe proprietățile pe care acesta le deținea la Long Island, grădini în stil italian. Abia începuse lucrul când doamna Bliss i-a cerut soțului ei să facă un teren de golf în locul grădinilor. A lucrat după aceea într-un restaurant, apoi ca taxator de autobuz. Pentru că nu avea niciun venit şi ajunsese să locuiască pe străzi, trecea din când în când pe la restaurantul la care lucrase în prima etapă americană pentru a primi câte ceva de mâncare de la foştii colegi.
Timp de câteva luni a dus o viață rătăcitoare, căutând în zadar o ocupație. La un moment dat, s-a întâlnit cu un amic pe care îl cunoscuse pe pachebot, i-a povestit nenorocirea sa și acesta l-a sfătuit să facă din dans, pe care până atunci îl practica de plăcere, o meserie. Italianul a devenit dansator la Maxim-Café din New York, iar în 1915, a semnat un angajament cu impresarul unei trupe de operetă. I s-a încredințat un rol de… dansator, dar nici acest contract nu a durat prea multă vreme, pentru că, la San Francisco, turneul s-a întrerupt. Apoi, Rodolfo a găsit un angajament la Alcazar: dădea lecții de dans și juca în comedii.
În 1917, a ajuns la Los Angeles și a primit roluri minore în diverse filme mute, având norocul de a fi remarcat de scenarista June Mathis, care a considerat că este persoana perfectă pentru rolul principal din producţia „Cei patru călăreţi ai Apocalipsei”. Filmul a avut premiera în 1921 şi a fost extrem de bine primit de public, Rudolph Valentino devenind în doar câteva luni stea de cinema şi un sex-simbol al filmului mut. Următoarea sa peliculă, “Şeicul”, turnată tot în 1921, a creat o adevărată isterie în America. Un an mai târziu, actorul a jucat în „Sânge şi nisip”, un alt film celebru al epocii.
În 1922, Valentino a fost arestat pentru bigamie, pentru că poliţia descoperise că se căsătorise în Mexic cu actriţa Natasha Rambova, deşi era deja căsătorit din 1919 cu o altă actriţă, Jane Acker. Actorul a divorţat de prima soţie şi a rămas cu Rambova, dar nu pentru mult timp.
Vedeta americană şi-a continuat cu mare succes cariera artistică, au urmat filmele „Vulturul”, în care juca rolul unui soldat rus care încearcă să îşi răzbune familia, apoi „Fiul şeicului”.
Pe 15 august 1926, Rudolph Valentino s-a prăbuşit în holul unui hotel din New York. Transportat de urgenţă la spital, a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, fiind operat pentru apendicită şi ulcer gastric, însă starea lui s-a înrăutăţit.
Actorul a murit pe 23 august 1926, la doar 31 de ani. Funeraliile lui au scos pe străzile New York-ului aproximativ 100.000 de persoane. Câțiva dintre fani, în încercarea disperată de a-l vedea pentru ultima oară, au spart ferestrele bisericii unde îi era depus trupul, nouă persoane fiind strivite în învălmășeala creată.
Potrivit rapoartelor poliţiei, mai multe femei s-au sinucis de disperare, iar actrița poloneză Pola Negri, care pretindea că îi este logodnică, s-a prăbușit la pământ în timp ce se se ruga la căpătâiul lui, într-un gest care a fost considerat isteric și mult prea teatral.
„Străzile erau negre de lume, femeile deveniseră isterice, poliția a trebuit să intervină pentru a restabili ordinea. Nu ne amintim, în cariera noastră jurnalistică, o astfel de emoție în sânul marelui public la moartea unui artist.
Valentino, însă, lăsa un nume care nu era însoțit de o avere însemnată, după cum declara dl. Schenck, directorul societății United Artists, din care făcea parte regretatul interpret. Când era angajat la Famous Players-Lasky (Paramount), Valentino primea 1.200 de dolari pe săptămână, dar, la United Artists, primea 200.000 de dolari pe film, plus 25 la sută din beneficii. În 1925, Valentino a câștigat aproape un milion de dolari, dar cheltuia banii cu aceeași repeziciune cu care îi câștiga. Era asigurat pe viață pentru un sfert de milion de dolari, sumă pe care o va încasa acum United Artists Corporation”, notau ziarele epocii.
Slujba de înmormântare a lui Valentino a avut loc pe 30 august la Biserica Romano-Catolică din Manhattan, apoi rămășițele sale au fost duse cu trenul din New York în California, o călătorie care a durat cinci zile. Cea de-a doua slujbă religioasă a avut loc la Biserica Catolică Bunul Păstor din Beverly Hills, actorul fiind înmormântat la Cimitirul Hollywood Forever.
Galerie foto:
