HomeVizionariiMedici și oameni de științăRené Laennec, medicul care a inventat stetoscopul

René Laennec, medicul care a inventat stetoscopul

DS TW

René Théophile Hyacinthe Laennec s-a născut pe 17 februarie 1781 la Quimper, în Bretania. Mama lui a murit de tuberculoză când băiatul avea cinci ani, iar el a fost trimis să locuiască cu un unchi, Abbé Laennec, care era preot.

În copilărie, René era bolnăvicios, obosit în permanență și făcea frecvent temperatură ridicată fără o cauză precisă. La vârsta de 12 ani, a fost trimis la Nantes, la un alt unchi al său, Guillaime-François Laennec, care era profesor la facultatea de medicină a universității din oraș, facultate la care s-a înscris și el peste câțiva ani, a fost un student talentat și și-a început practica medicală sub îndrumarea unchiului său.

Tatăl lui, care era avocat, l-a descurajat să-și continue pregătirea pentru a deveni medic, iar tânărul a avut o perioadă în care a abandonat facultatea și a făcut plimbări lungi în țară, a dansat, a studiat limba greacă și a scris poezii.

În 1799, s-a întors la studiul medicinei, de această dată la Universitatea din Paris și a lucrat sub coordonarea mai multor doctori celebri, printre care Dupuytren și Jean-Nicolas Corvisart-Desmarets. Aici a fost antrenat să folosească sunetul ca ajutor în diagnosticare.

Tânărul a scris tratatul clasic “De l’Auscultation Médiate”, publicat în august 1819. În prefața lucrării se menționează: “În 1816, medicul a consultat o femeie tânără care avea simptomele generale ale unei afecțiuni a inimii. Metoda auscultării directe era inadmisibilă datorită vârstei și sexului pacientei, așa că Laennec și-a amintit o metodă simplă și binecunoscută în acustică: a utilizat mai multe foi de hârtie rulate în formă de cilindru pentru a asculta pieptul pacientei și, punând un capăt al cilindrului în regiunea inimii și celălalt la urechea sa, a observat că sunetele se aud amplificate și mult mai clar”.

Laennec a descoperit astfel că folosirea acestei metode era net superioară celei utilizate până atunci, când medicul își plasa urechea direct pe pieptul pacientului, procedură care nu avea niciun efect dacă bolnavul era supraponderal, iar dacă era de sex feminin, situația era considerată chiar jenantă atât pentru doctor, cât și pentru doamna consultată.

Tânărul medic a construit primul său instrument de auscultare, un cilindru din lemn gol, pe care l-a rafinat mai târziu pentru a avea trei părți detașabile, a adăugat apoi o cavitate în formă de pâlnie pentru a mări acuratețea sunetului, iar aceasta se separa de corpul stetoscopului. Laennec și-a prezentat descoperirile și cercetările Academiei de Științe din Paris, iar în 1819 a publicat cea mai importantă lucrare a sa, “De l’auscultation médiate ou Traité du Diagnostic des Maladies des Poumon et du Coeur”.

Tot el a inventat termenul auscultare mediată, pentru a deosebi metoda plasării directe a urechii pe piept (auscultare imediată). Doctorul și-a numit instrumentul stetoscop, din cuvintele grecești stethos – piept și skopos – examinare.

Stetoscopul a devenit rapid popular, deoarece cartea medicului, “De l’Auscultation Médiate” a fost tradusă și distribuită în Franța, Anglia, Italia și Germania la începutul anilor 1820, dar nu toți doctorii l-au adoptat rapid. În 1885, de exemplu, la 65 de ani de la inventarea instrumentului, un profesor de medicină a declarat: “Cel care are urechi să audă, să-și folosească urechile, nu un stetoscop”.

René Laennec a fost un catolic devotat, era un om foarte bun, iar caritatea față de săraci era proverbială. La scurt timp după ce a devenit recunoscut în comunitatea medicală, doctorul a început să se simtă din ce în ce mai obosit și a suspectat că este bolnav. Nepotul său, Mériadec Laennec, l-a auscultat cu stetoscopul inventat chiar de el și a depistat simptomele tuberculozei. Laennec s-a retras la conacul său din Kerlouarnec en Ploaré, lângă Douarnenez, unde a murit pe 13 august 1826, la vârsta de 45 de ani.

Marele medic i-a lăsat prin testament nepotului stetoscopul pe care îl inventase și pe care l-a considerat cea mai importantă moștenire a vieții sale.

“Laennec n-a avut premergători. Descoperirea auscultaţiunii este creaţiunea spontană a genialităţii lui. Numai privilegiul genialităţii i-a dat putinţa de a smulge naturii tainele ei vădind, cu o preciziune aproape matematică, condiţiunile fizice ale unor organe ascunse vederii.

Dar oare, înaintea lui Laennec, medicii nu auscultau bolnavii? Pare, într-adevăr, curios faptul că auscultaţiunea nu a existat… de când lumea. Ce poate fi mai firesc decât să pui urechea în dreptul inimii şi să-i asculţi bătăile?

Şi, cu toate acestea, când stai să judeci ce a fost clinica boalelor de inimă şi de plămâni înainte de 1819, rămâi uimit cum de a aşteptat omenirea optsprezece secole până a venit acest medic de geniu ca să descopere un adevăr astăzi atât de elementar.

Ca să ne facem o idee de neorânduiala haotică ce domnea în această materie, semnalăm o amuzantă întâmplare de pe la începutul secolului al şaptesprezecelea, când apăruse vestita lucrare a lui Harvey asupra descoperirii circulaţiunii, întâmplare interesantă nu atât pentru ironia împrejurărilor cât, mai ales, pentru pitorescul umor ce redeşteaptă.

Pe atunci, nu numai că existenţa circulaţiunii a fost viu combătută de tagma savanţilor, dar unul din cărturarii vremii a pornit o polemică cu mult brio, contestând existenţa bătăilor inimii „care nu se pot auzi” şi aruncă ironii la adresa lui Harvey, zicând că „bătăile inimii nu se aud, pesemne, decât la Londra!

Că e posibil să utilizezi, în chip practic, auscultaţiunea, nu i-a dat nimănui prin gând.

Cât preţuieşte, astăzi, cartea lui Laennec? Mai este bună ori este controversată? Ce a rămas şi ce prisoseşte? Tratatul de auscultaţiune este o capodoperă, în înţelesul adevărat al cuvântului. Cartea aceasta a apărut în 1819, a fost întocmită în mai puțin de trei ani (1816— 1819) și cuprinde o mie de pagini. Scrise, prin urmare, acum mai bine de o sută de ani, paginile acestea de o clasică frumusețe, cu acel farmec neasemuit al limbii franceze, n-au îmbătrânit.

Căci, luând totul întreg, găsim atâta preciziune, atâta siguranţă, atâta impecabilă claritate, încât butada „volumul îşi păstrează greutatea” e mai reuşită ca oricând.

Laennec se citeşte şi azi cu mult folos. Vremea a confirmat valoarea operei sale. În mersul istoric al ştiinţei medicale întregi, rar întâlnim oameni de geniu care să fi plăsmuit cu atâta desăvârşire o operă concepută. De aceea, numele descoperitorului a devenit un simbol. E sinonimul ştiinţei însăşi: Laennec simbolizează auscultaţiunea”, scria doctorul român Vaian la împlinirea a 100 de ani de la dispariția marelui medic francez.

 

DS TW
No comments

leave a comment