Într-o epocă în care femeile rareori dețineau puterea politică, Marozia, fiica senatorului roman Teofilact I, conte de Tusculum, și a Teodorei, a devenit una dintre cele mai influente și controversate figuri ale Romei medievale, o figură dominantă în politica de la Vatican, într-o perioadă cunoscută sub numele de Saeculum obscurum sau “Secolul întunecat”
Ascensiunea la putere
Tânăra și-a consolidat influența prin alianțe strategice și căsătorii politice. La vârsta de aproximativ 15 ani, ar fi devenit amanta Papei Sergius III, supranumit „sclavul tuturor viciilor”, relație din care ar fi rezultat un fiu, viitorul Ioan al XI-lea, despre care s-a spus ulterior că a fost singurul papă din istorie care a fost fiul biologic al unui alt papă. În anul 909, Marozia s-a căsătorit cu Alberic I de Spoleto, cu care a avut mai mulți copii, inclusiv pe Alberic al II-lea, care a jucat mai târziu un rol crucial în decăderea propriei mame.
După moartea soțului (Alberic devenise un fel de tiran la Roma, a fost expulzat din oraș și a fost asasinat la Orte, între 924 și 926), s-a recăsătorit cu Guy de Toscana, un nobil care provenea dintr-o familie aristocratică de origine burgundă, devenit marchiz al regiunii. În 928, împreună cu Guy, femeia a orchestrat arestarea Papei Ioan al X-lea și întemnițarea lui în Castelul Sant’Angelo, unde suveranul pontif a fost ținut în condiții extrem de dure. Potrivit cronicarului Liutprand de Cremona, Ioan ar fi fost asfixiat cu o pernă, deși alte surse vorbesc doar de o moarte lentă în captivitate, posibil prin înfometare sau boli cauzate de detenție. Moartea lui a survenit, cel mai probabil, la scurt timp după arestare, în anul 928.
Această acțiune i-a permis influentei Marozia să controleze alegerea următorilor papi, inclusiv instalarea fiului său cu papa Sergius, Ioan al XI-lea, în 931, pe scaunul Sfântului Petru.
În ciuda faptului că acesta a fost considerat un papă-marionetă, în mod paradoxal, chiar în acea perioadă a reluat comunicarea cu Patriarhia de Constantinopol, într-un gest diplomatic care arată că, măcar în plan simbolic, Roma încă mai avea un cuvânt de spus în lumea creștină. Tânărul a murit în 935 sau 936, la doar 25 – 26 de ani. Cauza morții nu este clară – unii istorici cred că a fost otrăvit, alții că a murit din cauze naturale, dar, cu siguranță, a sfârșit singur și lipsit de putere. După moartea sa, fratele vitreg a continuat să controleze papalitatea, pregătind drumul pentru propriul lui fiu, Ioan al XII-lea, un alt papă celebru pentru decadență și scandal.
Epoca Pornocrației
Influența ei asupra papalității a fost atât de profundă încât perioada în care s-a aflat la puterea fost denumită ulterior Pornocrația sau “Domnia Curtezanelor”. În anul 932, după ce a rămas a doua oară văduvă, Marozia s-a recăsătorit cu cumnatul său, Hugo de Arles, care era la acel moment regele Italiei, în încercarea de a-și extinde influența. Acest mariaj a provocat însă nemulțumirea fiului din prima căsătorie, Alberic al II-lea, care a organizat o revoltă, l-a alungat pe Hugo și și-a închis mama în Castelul Sant’Angelo. Se crede că legendara Marozia a murit în captivitate, în jurul anului 937.
Moștenirea legendarei Marozia
Deși a fost înlăturată de la putere, descendenții ei au continuat să influențeze papalitatea. Nepotul ei, Octavian, a devenit papă sub numele de Ioan al XII-lea, puține figuri scandalizând atât de profund lumea creștină precum acest tânăr care a transformat Palatul Lateran într-un adevărat lupanar și a făcut din scaunul Sfântului Petru un simbol al desfrâului. În momentul în care a preluat tiara, pontiful a transformat reședința papală într-un bordel ceremonial, în care găzduia petreceri desmățate și trata ceremonialul bisericesc cu profund dispreț. Potrivit istoricului Liutprand de Cremona, Ioan a consacrat un diacon „într-un grajd”, juca zaruri în timpul liturghiilor și a adus prostituate în palat, fiind acuzat de contemporani de sacrilegiu, adulter, incest și crimă.
Excesele morale nu au fost singurele care i-au atras ura romanilor. În plan politic, Ioan al XII-lea a trădat alianțele făcute de predecesorii săi și a complotat împotriva împăratului german Otto I, pe care chiar el îl încoronase împărat, în 962. Când Otto a aflat că papa conspira cu bizantinii și longobarzii, a invadat Roma, Ioan a fugit din oraș, iar împăratul german a convocat un sinod la Roma, în timpul căruia pontiful depravat a fost judecat și excomunicat de propriii săi episcopi, un caz extrem de rar în istoria Bisericii.
Ioan s-a întors în scurt timp cu sprijin militar, a reluat controlul Romei și s-a răzbunat cu cruzime: episcopii trădători au fost mutilați sau executați. Papa a murit în anul 964, fie lovit în cap de soțul unei amante, fie în urma unui atac cerebral produs în timpul unui act sexual. Avea doar 27 de ani, iar moartea lui a fost privită de contemporani drept un avertisment divin.
Figura Maroziei și pontificatele fiului și nepotului ei au marcat apogeul corupției în epoca cunoscută drept Saeculum obscurum – „Secolul întunecat”, Episcopul Liutprand de Cremona (c. 920 – c. 972), diplomat și cronicar lombard, este considerat una dintre cele mai importante surse pentru istoria acestei perioade.
Născut într-o familie aristocratică, Liutprand a fost educat la curtea regală din Pavia și a fost ambasador atât pentru regele Italiei, cât și pentru împăratul Otto I. A vizitat Constantinopolul și a fost martor al intrigilor politice și religioase din Occident și Orient, experiențe pe care le-a relatat în scrierile sale, „Antapodosis” și „Relatio de Legatione Constantinopolitana”.
Influența lui în documentarea Secolului Întunecat este esențială, deoarece a oferit descrieri detaliate, adesea polemice, ale corupției din centrul papalității, ale alianțelor dintre aristocrația romană și papi, precum și ale figurilor cheie din acea epocă.
