Între noiembrie 1268 și 1 septembrie 1271, în timpul unei proceduri elective desfășurată la Viterbo, Biserica Catolică a traversat cea mai lungă perioadă în care, la conducerea sa, nu s-a aflat niciun papă. Alegerea succesorului lui Clement al IV-lea, decedat pe 23 noiembrie 1268, a fost blocată timp de aproape trei ani de luptele politice dintre cardinali, iar confruntarea nu a fost doar una religioasă, ci și una de influență între Franța angevină și forțele imperiale.
Evenimentele controversate s-au petrecut la Viterbo, un orășel italian care, la acel moment, găzduia Curia papală. Trebuie spus că tradiția cerea ca reuniunea electorilor să se desfășoare în localitatea în care murise papa precedent, și cum Clement al IV-lea se aflase la Viterbo când și-a dat ultima suflare, cei 20 de cardinali ai colegiului au fost nevoiți să se întrunească aici pentru alegerea viitorului pontif. Unul dintre ei nu a fost prezent la începutul adunării și, oricum, a murit înainte de alegerea noului papă, iar alți trei au decedat sau au renunțat la dreptul de vot chiar în timpul procesului.
Decizia s-a luat atât de greu pentru că tensiunile dintre facțiunile pro-franceze și cele imperiale au fost extrem de mari. Fiecare zi aducea aceeași rutină obositoare: un vot, apoi retragerea cardinalilor la reședințele lor. Credincioșii își pierdeau însă răbdarea și, sub presiunea autorităților locale sau, potrivit unor surse, chiar la îndemnul Sfântului Bonaventura, cardinalii au fost încuiați în Palatul Papal aflat lângă Catedrala din Viterbo. Magistratul orașului, exasperat de tergiversarea deciziei, a decis să le reducă prelaților rațiile de pâine și apă. Ulterior, pentru că nici înfometarea nu a rezolvat problema, a poruncit să se distrugă acoperișul clădirii, explicând că doar Duhul Sfânt, cu acces direct din cer, îi mai putea convinge să se decidă. Aceste acțiuni au dat naștere termenului “conclav” (din limba latină cum clave, “cu cheia”).
Într-un act de disperare și compromis, în ziua de 1 septembrie 1271, cardinalii au decis alegerea unui comitet de șase membri, o premieră în istoria papalității, care a primit misiunea să desemneze noul papă. Dintre aceștia, trei reprezentau tabăra ghibelină (imperială), doi aparțineau influentei familii romane Orsini, iar unul era Riccardo Annibaldi, cardinalii angevini, aliații Franței, fiind practic marginalizați.
Comitetul restrâns a decis ca Suveran Pontif să fie un cleric care nu făcea parte din nicio tabără și nici măcar nu era cardinal. Era vorba despre Teobaldo Visconti, un arhidiacon din Piacenza, care se afla la acel moment în Țara Sfântă, ca legat papal în Cruciada a Noua, însoțindu-l pe Edward, fiul regelui Angliei. Teobaldo a acceptat misiunea și, după o călătorie lungă și anevoioasă, a fost încoronat la Roma în martie 1272, sub numele Grigore al X-lea.
Această alegere complicată a dus la o schimbare majoră în procedura de alegere a papei. În 1274, în timpul Conciliului de la Lyon, Grigore al X-lea a emis bula Ubi periculum, care oficializa conclavul după modelul Viterbo, o manieră menită să evite viitorele blocajele. Bula prevedea ca electorii să fie izolați complet, cu acces limitat la hrană timp de câteva zile, și fără posibilitatea de a primi vreo plată din partea Camerei Apostolice până la desemnarea noului papă.
Printre prevederi se aflau următoarele:
- întrunirea pentru alegerea unui papă trebuia să se desfășoare în locul în care se aflau papa și curia sa în momentul morții sau, dacă nu era posibil, în cel mai apropiat oraș din dioceză, nu mai devreme de zece zile de la deces;
- puteau fi aleși candidați din orice ordin sau stare;
- cardinalii nu puteau vota în absență;
- niciun cardinal nu putea fi exclus din conclav, nici măcar dacă era excomunicat;
- cardinalii erau închiși în izolare completă chiar în palatul în care a murit papa, sub pază strictă, fiecare fiind însoțit de un slujitor sau, în cazuri excepționale, de doi;
- cardinalii trebuie să locuiască împreună, în spații comune, fără pereți interiori care să-i separe;
- dacă un papă nu era ales după trei zile, cardinalii primeau doar un singur fel de mâncare la masă, iar dacă treceau opt zile fără niciun rezultat, primeau numai pâine, vin și apă;
- aplicarea acestor prevederi era încredințată conducătorilor și oficialilor orașului în care avea loc conclavul, adică așa cum se întâmplase la Viterbo.
În 1740, după decesul Papei Clement al XII-lea, conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif a durat aproape șase luni. Inițial, cardinalul Pietro Ottoboni fusese favorit, dar moartea lui chiar în timpul desfășurării conclavului a complicat lucrurile. După numeroase voturi și negocieri, cardinalii l-au ales pe Prospero Lambertini, care a devenit Papa Benedict al XIV-lea.
Conclavul din 1559, convocat după moartea Papei Paul al IV-lea, a durat aproape patru luni, fiind cel mai lung din secolul al XVI-lea, dar în cele din urmă, Giovanni Angelo Medici a fost ales papă, luând numele de Pius al IV-lea.
130 de ani mai târziu, după moartea Papei Alexandru al VIII-lea, conclavul din 1691 a durat peste cinci luni, Antonio Pignatelli (papa Inocențiu al XII-lea) fiind alegerea cardinalilor.
În ultimele trei secole, timpul necesar pentru alegerea unui papă a oscilat între câteva ore și mai multe zile. Deși Secolul revoluțiilor și al unificării Italiei a adus tulburări și în alegerea papilor, durata conclavurilor s-a redus treptat.
Conclavul din 1846, care l-a ales pe Pius al IX-lea, a durat doar două zile, reflectând dorința de unitate într-un moment critic pentru Biserică. În 1878, Leon al XIII-lea a fost ales în trei zile, într-un conclav tensionat desfășurat după pierderea Statelor Papale.
Regulile stricte impuse în 1274 prin bula Ubi periculum și reformele ulterioare au fost consolidate în secolul XX, ducând la conclavuri tot mai scurte:
- Pius al X-lea (1903): ales în patru zile, după ultima intervenție oficială a unui veto (împotriva cardinalului Rampolla).
- Pius al XII-lea (1939): ales în prima zi, după doar trei tururi de scrutin; a fost unul dintre cele mai rapide conclavuri din istorie.
- Ioan Paul I (1978): ales după un conclav de două zile.
- Ioan Paul al II-lea (1978): ales după un conclav de trei zile.
- Papa Benedict al XVI-lea (2005): ales în două zile, după patru tururi de scrutin.
- Papa Francisc (2013): ales după un conclav care a durat două zile și a avut cinci scrutine.
