“Întreaga Turcie a sărbătorit pe 19 mai 1943 aniversarea debarcării lui Ataturk la Samsun. S-a scurs aproape un sfert de secol de când generalul proscris Mustafa Kemal a părăsit Istanbulul ocupat, pentru a merge în Anatolia şi a înălţa la Samsun steagul revoluţiei. De la data aceasta toate evenimentele care s-au succedat nu au fost decât etape de succese pentru naţiunea turcă, şi de aceea poporul turc, la fiecare aniversare a acestor etape, îşi îndreaptă gândul cu mândrie şi cu recunoştinţă către omul care a rămas, pentru el, „şeful etern”.
„Sunt doi Mustafa Kemal”, spunea el într-o zi colaboratorilor cei mai apropiaţi strânşi în jurul unei mese. „Unul este acela pe care-l vedeţi şezând în faţa dv. în carne şi oase, omul muritor. Mai este şi un altul. Pe acesta nu-l pot numi „eu”, căci nu sunt eu, ci dumneavoastr[, cei care-l personificaţi. Voi toţi aici prezenţi, care mergeţi în toate colţurile ţării pentru a duce şi apăra o nouă idee, o nouă gândire…”
Aceste cuvinte caracterizează omul. Soldat de carieră, nimeni n-a urât totuşi mai mult războinii ca Ataturk. Deviza lui în politica internă şi în cea externă era: „pacea în ţară şi pace în lume”. Kemal Ataturk, în geniul său, prin sentimentele care-i străbăteau sufletul său arzător, a ştiut să facă din această deviză o realitate care ilustrează întreaga sa conducere şi care a rămas ca o moştenire preţioasă şi sfântă pentru generaţiile viitoare. Această deviză a dat naţiunii turce şi diplomaţiei ei puterea morală de a putea, în mijlocul atâtor dificultăţi ale situaţiei internaţionale actuale, să se menţină, printr-o atitudine care pare un miracol, în afara conflictului.
Din punct de vedere militar, Ataturk era într-adevăr excepţional. El este acela care a rămas unul dintre cei din urmă să lupte în Tripolitania. Tot el a reuşit să împiedice pe inamic să treacă strâmtorile. Şi mai târziu, pe la sfârşitul războiului mondial, când armatele imperiului otoman erau decimate şi dezorganizate, el a ştiut să-şi păstreze trupele armatei a 7-a pe care o comanda intacte, disciplinate şi bine organizate, şi, atacând, să se îndrepte victorios spre Alep, în timp ce în tot restul imperiului, din Caucaz până în Mesopotamia, fiecare soldat şi fiecare ofiţer accepta fatalitatea înfrângerii.
Este interesant de subliniat optimismul care a însufleţit pe acest admirabil conducător. Kemal Ataturk credea în steaua lui şi am putea spune că el era convins că nu-i este scris să piară pe câmpul de bătălie. În tot cursul carierii sale de ofiţer, şi-a expus viaţa la cele mai mari primejdii. Într-o zi, în timpul luptei de la Dardanele, pe când se găsea în primele linii împreună cu generalul german Liman von Sanders, un glonte inamic l-a lovit în dreptul inimii… Dar el n-a atins decât ceasornicul pe care-l purta Ataturk în buzunarul tunicii. Generalul german a rugat atunci pe Mustafa Kemal, în acea vreme numai locotenent colonel, să-i dăruiască, în semn de amintire a acestei fericite întâmplări, ceasornicul. Mustafa Kemal, satisfăcându-i cererea, i-a spus: „Această întâmplare dovedeşte că destinul nostru este să trăim până la victoria totală”. Şi într-adevăr aşa a fost: câţiva ani mai târziu Mustafa Kemal debarca la Samsun și deschidea larg porţile acelei victorii pe care el a visat-o.
În momentul acestei debarcări, Mustafa Kemal, care scăpase de urmărirea vaselor britanice, avea nominal gradul de general, dar numai nominal. Pretutândeni armata turcă era în debandadă; soldaţii, obosiţi de lupte, se înapoiau la casele lor fără permisiune şi părăsindu-şi armele. Ici colo numai câteva grupuri răzleţe de patrioţi s-au alcătuit în franctirori. Dar acţiunea lor era neputincioasă faţă de armatele aliate bine echipate şi disciplinate. Ataturk, cu o hotărâre neşovăitoare, a strâns rândurile acestor patrioţi, le-a grupat şi legaţi între ei prin acelaşi ideal de a-şi servi patria şi a o libera, a format armata revoluţionară, căreia i-a inspirat aceeaşi arzătoare credinţă în victorie care însufleţea şi sufletul său. De la Samsun, Ataturk s-a îndreptat spre Havza. Sunt interesante detaliile acestei plecări. Mustafa Kemal şi partizanii săi din primul moment au luat loc în trei mari automobile militare, care erau aproape fără resorturi şi care de abia puteau parcurge 14 km. pe oră. Drept armament, mica trupă dispunea de următoarele: 2 puşti automate şi 4 bombe. Fiecare dintre membrii acestei expediţii mai avea câte o veche puşcă de vânătoare. Aceasta era mica armată, embrionul militar kemalist, care câteva luni mai târziu avea să cucerească victoria contra inamicului. Nici un moment Mustafa Kemal nu şi-a pierdut curajul şi încrederea, iar dacă se întâmpla că printre partizanii săi să fie unii cuprinşi de descurajare, el, cu un cuvânt de spirit, îndepărta imediat orice slăbiciune, orice teamă.
Dar fondatorul Turciei actuale nu era numai un mare soldat. El poseda multe alte însuşiri de merit. Era un distins scriitor şi un remarcabil orator. Avea un strălucit dar de a captiva prin conversaţia sa. În tot timpul luptelor pentru independenţă, Ataturk a cutreierat satele şi oraşele predicând el însuşi ca un adevărat apostol. Se poate spune despre el că a fost în acelaşi timp şi Bonaparte şi Danton al revoluţiei turce.
❖
La începutul vremurilor glorioase, Ataturk, ca orice idealist, nu era un om bogat. Cartierul său general era lipsit de bani şi aghiotanţii săi erau oameni săraci, care trăiau numai din mica lor soldă. Ca măsură de economie, şeful şi tovarăşii săi au constituit un fond comun, care servea la asigurarea hranei.
Mai târziu, cu toată situaţia lui înaltă, cu tot marele prestigiu de care se bucura, Ataturk, rămăsese de o emoţionantă simplicitate. Era întotdeauna mulţumit cu ceea ce avea, uneori chiar cu strictul necesar şi nici o preocupare materială nu-i reţinea atenţia. Pentru el onorurile şi bogăţiile nu aveau importanţă; în ochii acestui mare idealist banul nu avea nici o valoare deosebită. În acelaşi timp însă, gloriosul şef era un om generos, un mare senior şi actele lui de bunătate faţă de ajutoarele sale, faţă de scriitori, de ziarişti, de persoanele care-l înconjurau, sunt nenumărate. Ataturk avea o deosebită consideraţie pentru scriitori şi ziarişti, el considerând că, dacă militarii l-au ajutat să impună cu forţa armelor o Turcie nouă, scriitorii şi ziariştii aveau misiunea s-o clădească, s-o facă prosperă şi glorioasă din ce în ce mai mult, răspândind ideile sale, uneori chiar cu preţul vieţii lor. De aceea, el n-a ezitat să ofere acestora din urmă locuri In parlament, să-i numească miniştri, independent de vârsta lor, a înlăturat din diplomaţie pe oamenii din vechea şcoală şi a ales ofiţeri de valoare şi intelectuali.
Ataturk iubea viaţa, pe care a trăit-o intens, dormea puţin şi lucra peste posibilităţile umane. Una din plăcerile lui cele mai mari era de a petrece ceasuri întregi discutând cu prieteni şi intelectuali diferite probleme. La masa lui luau parte aproape regulat persoane din lumea intelectuală, pe care el le considera interesante şi agreabile.
Desigur viaţa unui asemenea om nu poate fi descrisă în cuprinsul unui articol, dar poate fi judecată dacă se compară situaţia în care se găsea Turcia în mai 1919 cu aceea după victoriile strălucite care au asigurat independenţa țării.
Politiceşte, la sfârşitul războiului mondial trecut, Turcia nu avea decât inamici pretutindeni. La Lausanne, a obţinut primul succes diplomatic graţie şefului delegaţiei turce de atunci, actualul preşedinte Ismet Inonu. Douăzeci de ani mai târziu, la conferinţa de la Montreux, ţările inamice la Lausanne s-au întrecut să ajute pentru cucerirea drepturilor asupra Dardanelelor.
Ataturk poseda o forţă morală şi un magnetism cărora nimic nu le rezista, a fost incontestabil unul din acei oameni rari geniali şi cu un fericit destin. În ziua când se serbează aniversarea primei raze de soare şi de glorie kemalistă, tot poporul turc se înclină cu recunoştinţă, cu mândrie faţă de memoria aceluia care şi-a întărit ţara şi care, din micul păstor Mustafa, s-a înălţat până la cele mai înalte culmi ale istoriei, intrând de viu în nemurire prin poarta aurită a legendei”.
*** Universul – Capitala, mai 1943
Pingback: Moartea lui Kemal Ataturk, părintele Turciei moderne - Dosare Secrete / November 10, 2023
/