Mehmed al VI-lea s-a născut pe 14 ianuarie 1861 la Palatul Dolmabahçe din Istanbul și a fost cel de-al 36-lea și ultimul sultan al Imperiului Otoman.
Tatăl lui, Sultanul Abdulmecid I, a încetat din viață când Mehmed avea doar cinci luni, iar mama, Gülüstü Hanım, o etnică abhază, a murit când copilul avea patru ani. Micul orfan fost crescut și educat de mama vitregă, Șayeste Hanım, care i-a oferit acces la educație angajându-i cei mai buni profesori particulari, dar nu a avut o relație bună cu el, astfel că, la vârsta de 16 ani, tânărul a părăsit palatul acesteia împreună cu cei trei servitori care-l slujeau încă din copilărie.
Băiatul era bine educat, făcuse cursuri de caligrafie și muzică, învățase să cânte la qanun, urmase cursuri de jurisprudență islamică, teologie islamică, interpretarea Coranului, precum și de arabă și persană, dar era singuratic și suferea din cauza lipsei afecțiunii din familie.
În timpul tinereții, cel mai apropiat prieten al său a fost Șehzade Abdulmejid Efendi, fiul unchiului său, sultanul Abdülaziz, dar în anii următori cei doi veri au devenit rivali.
Mehmed a ajuns la tron pentru că, după sinuciderea lui Abdullaziz, devenise cel mai vârstnic membru de sex masculin al familiei conducătoare, fiind încins cu Sabia lui Osman pe 4 iulie 1918.
Primul Război Mondial a fost un dezastru pentru Imperiul Otoman, iar sultanatul lui Mehmed a început să se prăbușească chiar în primele luni ale domniei sale. Forțele britanice și aliate cuceriseră Bagdadul, Damascul și Ierusalimul în timpul conflagrației și cea mai mare parte a Imperiului Otoman a fost ulterior împărțită de aliații europeni.
Un nou guvern, numit Marea Adunare Națională a Turciei, a fost format pe 23 aprilie 1920 la Ankara, clasa politică a denunțat regimul lui Mehmed al VI-lea, sultanatul a fost desființat pe 1 noiembrie 1922, iar suveranul a fost expulzat din Constantinopol. Sultanul a plecat din țară la bordul vasului de război britanic Malaya pe 17 noiembrie, primul refugiu din exilul său fiind Malta. Mai târziu, în mai 1923, Mehmed s-a mutat pe Riviera italiană, unde a trăit împreună cu familia lui, în condiții materiale extrem de dificile.
După trei ani, a trimis o declarație la Istanbul susținând că nu a renunțat niciodată la dreptul la domnie și la califat. Congresul turc s-a întrunit pe 13 mai pentru a-i analiza epistola, dar Mehmed a murit trei zile mai târziu, pe 16 mai 1926, la Sanremo, în Italia.
“Încă de multă vreme, sultanul Mehmed era grav bolnav. Starea sa financiară trebuie de asemenea să fi fost foarte proastă, deoarece nu putea să plătească chiria și facturile pentru lucrurile ce le cumpăra. Nu de mult, medicul său particular, Tehed Pașa s-a sinucis cu două gloanţe de revolver. Cu toate că lângă corpul neînsufleţit se găsise o scrisoare prin care spunea că se sinucide din cauză că se teme de un atentat, presa italiană avea unele informaţii că Tehed Paşa fusese omorât din ordinul sultanului, deoarece ar fi fost un partizan al lui Kemal Paşa.
În momentul morţii, sultanul avea lângă sine doar pe una din nevestele sale, o frumoasă brună în vârstă de numai 18 ani. Ea a vrut să se sinucidă. Fiica sultanului sosită de la Paris a cerut să se facă autopsia cadavrului tatălui său, deoarece se îndoia că ar fi murit de moarte naturală. Autopsia a dovedit că sultanul murise de arteroscleroză. Pe când cadavrul îmbălsămat era aşezat în salonul vilei Magnolia, au început să bată pe la uşă creditorii”, a scris presa de la București.
Fiica lui, Sabiha Sultan, a făcut rost de bani și a reușit să-i transporte trupul în Siria și să-l înmormânteze la Moscheea Tekkiye a Sultanului Suleiman Magnificul din Damasc, pentru că Turcia nu a vrut să îi primească sicriul.
Sultanul Mehmed VI a avut cinci soții: abhaza Nazikeda Kadın, cu care a avut trei fete: Fenire Sultan, decedată în copilărie, Fatma Ulviye Sultan și Sabiha Sultan. A doua soție a fost circaziana Inșirah Hanım, cu care nu a avut copii. A urmat abhaza Müveddet Kadın cu care a avut un fiu, mort tânăr, albaneza Nevzad Hanım și abhaza Nevvare Hanım cu care, de asemenea, nu a avut copii.
Conform mărturiilor rudelor sale, până în ultima clipă Mehmed a fost optimist că va reveni pe tronul otoman și a respectat cu strictețe tradițiile musulmane.
Pe tot parcursul vieții, Mehmed al VI-lea a fost interesat de literatură, muzică și caligrafie, iar versurile pe care le-a scris în timpul exilului arată o sensibilitate aparte, marcată de tristețea de a vedea prăbușirea gloriosului imperiu creat de înaintașii săi.
Ultimele două soții, Nevvare Hanim și Nevzad Hanim, s-au recăsătorit după moartea sultanului. Ambele au avut o viață lungă, murind, coincidență, în iunie 1992, în Turcia, la diferență de zece zile una de cealaltă.
