Vineri, în ziua de 11 iunie, la ora 4 după-amiaza – ora hotărâtă – se dete semnalul. Clopotul Mitropoliei, prin îngrijirea revoluționarilor, fu sunat așa cum se convenise, și numaidecât clopotele celorlalte biserici răspunseră.
Poporațiunea, auzind semnalul mântuirii, fu în picioare și porni spre locurile alese pentru adunare.
În același timp, iuncărul Magheru, însoțit de alți patru tineri, ajunseră pe Strada Lipscani, se sui pe o scară – alții spun pe o masă – ce se afla înaintea magazinului de lipscănie al lui Dumitru Dnielopolu și începu a citi proclamațiunea.
Comercianții din Lipscani, toți inițiați, închiseră repede prăvăliile și măriră grupul celor ce ascultau citirea proclamației. Într-o clipă, gruparea lor deveni atât de numeroasă încât nu mai puteau auzi ceea ce se citea, dar toți nu încetau a proclama Constituțiunea.
“Trăiască Patria! Trăiască Constituțiunea!”, fură strigătele ce ieșeau din piepturile tuturor și care se repetau din grup în grup, prin Lipscani și prin alte strade.
Comercianții scoaseră stindardele ce aveau pregătite și manifestanții porniră numeroși și compacți pe Strada Șelari, pe lângă prăvălia lui Manole Popovici, astăzi Becheanu, spre a merge la palat (Palatul Bibescu se afla pe locul din strada Bibescu-Vodă, în fața stradei ce urcă la Cameră).
Tot atunci, mai jos, spre Biserica Sfântu Gheorghe, la răspântie, Catina, autorul marșului revoluțiunii, citi aceeași proclamațiune și porni cu mulțimea adunată iarăși spre palat. Nicolae Golescu, mi se afirmă, veni în fruntea mulțimei care sosea la palat dinspre Podul Mogoșoaei.
De pe alte strade vecine cu Palatul Bibescu veneau asemenea grupuri cu stindarde din ce în ce mai numeroase. În același timp, la barierele orașului sosea mulțimea de săteni cu stindardul tricolor în frunte, cu proclamația în mână și strigând: “Dreptate! Dreptate!”. Ei erau fără arme și fără nimic, doar cu merinde în traistă. Se îmbrățișară cu orășenii câți le ieșiră înainte și unindu-și glasurile strigau cu toții: “Dreptate!”, înaintând mereu spre palat. Ajunși acolo, țăranii și orășenii, împreună cu tinerimea, strigau: “Trăiscă Constituția!”
Astfel, între 5 și 7 seara, mulțimea era atât de numeroasă la palat, unde și intrase în curte și în jurul lui, încât din odăile palatului și până la casele Fălcoianului, cum spune un corespondent, martor ocular, nu mai putea cineva să străbată. Parcă se golise tot orașul, adăugă un alt corespondent. Poporul cerea mereu ca Domnitorul să primească și să subscrie Constituțiunea. Văzând mulțimea și stăruința ei, Bibescu înțelese că nu putea face altceva decât să declare ca primită Constituțiunea… și o subscrise. Nicolae Golescu, mișcat de bucurie până în adâncul sufletului, ieși în balcon, spuse poporului buna veste și-l rugă să se retragă. Atunci I. Brătinu, străbătând anevoios mulțimea, putuse ajunge până la Palat. El se temu că Vodă îl înșela pe Golescu și, intrând în palat, urmat de popor, ceru să vadă pe Măria Sa. Ras cum era, adjutanții Domnitorului, boierii și celelalte persoane ce se aflau de față nu-l cunoscuseră și încercară cu vorbe să-l oprească. Dânsul însă le spuse că poporul vrea să vadă pe Vodă și nu se duce până atunci.
Deodată, ușa se deschise, apăru Vodă și Brătianu îi spuse că poporul nu se retrage până nu se va schimb ministeriul. Bibescu se așeză la masă, având pe Golescu de o parte, pe Brătianu de alta și scrise destituirea ministeriului, precum și formarea celui nou, din oamenii reformei. La numele lui Magheru se bucură, căci îl socotea că e cu dânsul. Când Brătianu propuse pentru prefectura poliției pe Rosetti, Bibescu întrebă: Care?
– Cel de la pușcărie, răspunse Brătianu, și Rosetti fu pus pe listă. Brătinu voise, și cele urmate îi deteră dreptate, ca Constituțiunea să nu fie numai subscrisă de Vodă, dar să aibă apărători și amici în guvern, spre a nu mai putea reveni. Ministerul se formă deci de Domn, în înțelegere cu N. Golescu și I. Brătianu, astfel: Nicolae Golescu, ministru din lăuntru, Șt. Golescu, logofăt al dreptății, I. Eliade, logofăt al credinței, N. Bălcescu, secretar de stat, Colonel Odobescu, șef al miliției, G. Magheru, ministru de finanțe, C.A. Rosetti, prefect de poliție.
Golescu comunică poporului noul ministeriu al reformei și o bucurie unanimă cuprinse pe toate inimile. Golescu fu purtat în triumf până acasă. Veselia se întinse în tot orșul, pe piețe erau muzice, clopotele bisericelor sunau și ele, ducând departe ecoul bucuriei mulțimei. Urări și îmbrățișări pretutindeni, nu mai era mare și mic, ci toți frați, toți Români!
Nici în această explozițiune de bucurie frenetică, poporul recunoscător, cu a lui bună inimă, nu uită pe frații ce sufereau pentru el și în grupe mari se îndreptă spre cazarmă, unde erau arestați capii mișcării. Uită însă poporul pe cineva, uită, voi să uite pe cei care-i amărâseră viața prin ale lor privilegii și abuzări de ele. Îi uită și-I iertă: niciun fir de păr din capul vreunuia, niciun cap de ață din averea cuiva nu fu atinsă. Prin aceasta, revoluțiunea română se deosebi fundmental și de cele de de dinaintea ei și de cele din urma ei de pe aiurea și dete în vileagul lumei marele calități ale bunei, blândei și civilizatei inimi a poporului român.
În mersul spre cazarmă, spre a libera pe arestați, poporul întâlni pe căpitanul Mavrocordat, care-l rugă a nu face nimic până se va întoarce dânsul de la palat, unde se ducea ca să ceară învoire Domnitorului pentru liberarea arestaților. Poporul, cu minte ca totdeauna când e bine sfătuit, înțelese și așteptă.
Căpitanul se întoarse curând. Arestații fură dați libertății și fraților lor, poporului, care-i primi cu urări calde, cu inime și cu brațele deschise. Poporul și miliția fraternizaseră.
Rosetti, pe care un ofițer îl încinse cu sabia sa, se sui pe o galerie și, într-un discurs entuziast, exprimă bucuria pentru izbânda națiunii. El fu aclamat, scos pe brațe din cazarmă și cu toții se îndreptară spre agia (prefectura poliției) unde se aflau arestați Teologu și alții. Prizonierii poliției, arestții din ultimele zile, fură toți puși în libertate.
Astfel se petrecu ziua de 11 iunie 1848, ziua de începere a renașterei naționale și democratice a României.
Sursa:
1848 în România, Institutul de Arte Grafice, București, 1898
