AcasăEroii României moderneAna Ipătescu, femeia din mijlocul Revoluției de la 1848

Ana Ipătescu, femeia din mijlocul Revoluției de la 1848

Ana Ipătescu

Pe 9 iunie 1848 mișcarea revoluționară trebuia, conform planurilor, să izbucnească și la București, la Prahova și la Vâlcea. Știrile de la Izlaz au sosit însă la comandament târziu, așa încât pregătirile în Capitală nu au putut începe decât în noapte de 9 spre 10 iunie. În volumul „1848 în România”, apărut la 50 de ani de la izbucnirea Revoluției în Țara Românească, autorii urmăresc cronologia evenimentelor de la București:

“Guvernul, presimțind, luă măsuri spre a împiedica mișcarea și o sugrumă chiar înainte de a se produce. “Bate-voi păstorul și se vor risipi oile”, zisu-și-a Bibescu și, într-adevăr, pe o listă scrisă chiar de mâna lui, oferi poliției persoanele ce trebuiau a fi arestate. Pe acea listă se aflau numele lui Ștefan, Nicolae și Alecu Golescu, Heliade, Rosetti, Gr. Grădișteanu, Bălcescu, Brătianu, Ioan Voinescu și alții. Poliția se azvârli asupra capilor mișcării. Șt. Golescu, Heliade și Bălcescu nu se aflau în București, deci nu puteau fi arestați. Poliția arestă, dar și duse la cazarmă, pe C.A. Rosetti și arestă la agie pe maiorul Voinescu, pe Teologu și alții.

Gheorghe Bibescu

N. Golescu și I. Brătianu scăpară, cel dintâi ascunzându-se la consulul englez Colhoum, iar Ion Brătianu, pe care consulul nu voi să-l primească, nu scăpă decât răzându-și barba și mustățile și punând ochelari albaștri și Gr. Grădișteanu se ascunse într-o groapă de nisip de la Sf. Ștefan.

Se făcură multe arestări, căci inițiații – în urma măsurei luate ca mișcarea să izbucnească la ora 3 dimineața, la 9 spre 10 iunie, se aflau adunați la locurile destinate, așteptând semnalul. Din cauza arestărilor făcute, semnalul nu se dete, și cei adunați căzură cu mulțimea în mâinile poliției.

Domnitorul, teatral ca totdeauna, crezând că a înăbușit revoluțiunea și vrând să-și arate bucuria și să sfideze, ieși la preumblare, în trăsura deschisă, împreună cu Vilara.

Trei tineri, Gr. Pereț, D. Crețulescu și Al. Paleologu au tras asupra Domnului la Șosea și din norocire nu-l lovesc, iar în urmă fug înainte spre Ploiești.

Atentatul acesta nu poate fi imputat decât persoanelor ce l-au săvârșit. El nu e în legătură cu revoluțiunea și cu faptele ei, căci știut este că revoluțiunea voia nu pieirea, ci îndreptarea Domnului spre interesele națiunei.

Bibescu credea că triumfa, că era stăpân pe situațiune și, voind să exploateze atentatul contra revoluțiunii, se duse la cazarmă dimineață (în ziua de 10 iunie) la ora 11, adună pe ofițeri, le arătă epoletul găurit de glonț, vorbi despre atentat și despre revoluțiune, înfățișând-o ca îndreptată împotriva patriei și cerându-le să-i jure din nou credință. Unii abia jurară, alții spuseră că sunt gata să moară împotriva dușmanilor țării, dar că împotriva fraților lor nu vor ridica arma. Aceste vorbe le spuse maiorul Polizu în numele tuturor. Acesta impresionă adânc și descurajă pe Bibescu. Revoluționarii, deși decimați de numeroasele arestări făcute, nu se descurajară. Ei îndrăzniră a se întruni din nou, de astă dată la Axente Sever, și combinară ultimele măsuri de luat pentru ziua de 11 Iunie, pe care o hotărâră pentru izbucnirea Revoluției”.

Ana Ipătescu

Pe 11 iunie, știind că a pierdut sprijinul armatei, Gheorghe Bibescu a semnat, la București, proclamația de la Islaz care va deveni noua Constituție. A doua zi, rușii au protestat amenințând că vor invada țara și, în aceste condiții, domnitorul a abdicat în seara zilei de 14 iunie. Guvernul provizoriu revoluționar s-a deplasat apoi la Craiova, pentru a înlătura grupul care îl sprijinea pe Bibescu, astfel că inițial Craiova a fost locul de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști.

Gruparea rămasă la București a organizat, pe 15 iunie, pe Câmpia Filaretului (devenită Câmpia Libertății), o mare întrunire populară la care au participat peste 30.000 de susținători ai revoluției: „Un furnicar de lume roia din toate părțile Bucureștilor, îndreptându-se către Câmpia Filaretului în ziua de 15 iunie 1848.

Ana Ipătescu

Aici urmau să se sfințească stindardele care proclamau „egalitatea, sdrobirea fiarelor, isbăvirea de sclavie și de tiranie”. Totodată, poporenii veneau să jure că vor păzi și vor apăra noua Constituție de atunci „a dreptății și frăției” (…) „Mai mult de 30.000 de cetățeni erau acolo: preoți, meseriași, burghezi, calmi în mijlocul furiei lor, dar deciși să moară decât să renunțe la drepturile lor”. Dintre corporațiile prezente, aceea a tipografilor a venit având în frunte un car mare, tras de patru cai împodobiți cu panglici tricolore. Pe car era așezat un teasc de tipar, iar de o parte și de alta a acestuia stăteau doi meșteri tipografi, ținând în mână steagul libertății, consemnează albumul „1848 in Principatele Romane”, apărut la centenarul revoluției.

Fruntașii din Craiova au ajuns în Capitală abia pe 16 iunie, în frunte cu membrii guvernului provizoriu, și au fost întâmpinați cu mare entuziasm de populația capitalei, dar după doar trei zile, pe 19 iunie, reacționarii conduși de coloneii Ioan Odobescu și Ioan Solomon au încercat, printr-o lovitură contrarevoluționară, să-i aresteze pe capii mișcării.

Ana Ipătescu

Soldații aduși de ei au intrat în palat, i-au reținut pe Eliade, Ștefan și Nicolae Golescu și l-au dezarmat pe Christian Tell, în timp ce alții i-au alergat pe Podul Mogoșoaiei pe I. Brătianu și pe C.A. Rosetti, care nu se aflau în acel moment la sediu. Scăpați de încercuire, cei doi au fugit, Rosetti a pus să se tragă clopotele în biserici pentru a se aduna poporul în apărarea Revoluției, apoi au ajuns la palat tocmai la timp pentru a-l opri pe Dimitrie Bolintineanu, care se pregătea să tragă în soldații înarmați, spunându-i că oamenii revoluției nu trebuie să procedeze la vărsare de sânge. Între timp, bucureștenii alarmați de clopotele care anunțau evenimentele, s-au adunat la fața locului, dar soldații comandați de colonelul Solomon au deschis focul.

Acesta este momentul apariției legendarei Ana Ipătescu, eroina Revoluției de la 1848, în mijlocul poporului.

Ana Ipătescu

Un martor ocular a povestit desfășurarea evenimentelor: “La a treia descărcătură ajunserăm și noi înaintea palatului. Poporul uimit, fără arme, nu știa ce să facă, rupea la garduri și porți și pardoselă, dar nu era o comandă, un cap. Cavaleria venise târziu în ajutorul guvernului, dar ce putea ea în îmbulzeala aceea! În minutele acestea, văzurăm o eroină strecurându-se prin mulțime, armată cu două pistoale și strigând: “Curagiu, copii, moarte trădătorilor!” Ea venea pe Podul Mogoșoaiei și înainta la palat. Mulțimea electrizată, văzând curajul acestei românce, se înfierbântă și repetă: “Morte vânzătorilor!” Însă vânzătorul strâmtorat de toate părțile, se trase în fugă cu soldații, alergă la cazarma nouă, luă prin mâni de soldați tunurile și, împreună cu ele, se traseră la cazarma veche și se închiseră. De venea acestă femeie ceva mai înainte, se făcea o măcelărie de cele mai cumplite, căci poporul ar fi dat orbește pe puștile soldaților și 400 de soldați nu s-ar fi opus ușor.

Cine este această eroină? Esta doamna Anica, soția domnului Nicolae Ipătescu, Română ce poartă arma ca orice bărbat. Guvernul era acum mântuit. Pompierii se aduseră în apărarea lui și poporul făcu împrejur patru baricade – spre a înfrâna vreo nouă năvală”.

Figura Anei Ipătescu, născută în 1805 la București, fiica unui negustor înstărit numit Atanasie Ghiulerasă, a intrat în istoria eroilor Revoluției de la 1848. Se știe că femeia fusese căsătorită cu un arendaș, Ivancea Dimitrie, de care s-a despărțit în 1831, moment în care s-a recăsătorit cu Nicolae Ipătescu, funcționar la Departamentul Vistieriilor, datorită căruia a participat la întâlnirile societății secrete Frăția, cunoscând pe câțiva dintre revoluționari și având o relație specială, se pare, cu Nicolae Golescu.

După evenimentele din 1848, Ana Ipătescu a intrat în anonimat şi a murit pe 13 martie 1875 la București, la vîrsta de 70 de ani.

 

Ziarul “Pruncul Român”, gazeta revoluționarilor din Țara Românească, a publicat, în iulie 1848, o poezie semnată de poetul și istoricul Constantin D. Aricescu în onoarea faptelor Anei Ipătescu de la 19 iunie:

Ana Ipătescu

Odă la eroina română Ana Ipătescu

Văzut-ați o femeie, în ziua de trădare,

În ziua răzbunării, atunci când fiecare

Jura să se omoare ai Patrii vânzători?

Văzut-ați, zic, femeia cu trup de amazoană,

Cu brațul de aramă, cu inima romană,

Cu fața’nflăcărată, cu ochi scânteietori

Zburând într-o trăsură, cu bomba tunătoare?

Pe ulițele toate strigând în gura mare:

La arme, frați, la arme, căci noi suntem trădați!

Și mâinile armate la ceruri se înalță,

Ca cum ar vrea să-i ceară a României viață

Și gloria-i trecută, și ani’i fortunați!

E Ea! Este Ana Jan-D’rc a României,

Ce numai cu cuvântul, în epoca sclaviei,

A pălmuit tiranul în fața lui scuipând.

Așa! E o română, o bravă eroină

Ce sfidă ferul morții, ș-aleargă de foc plină

O lume spăimântată la arme’ncurajând

În negru îmbrăcată, simbol de întristare,

Ca fulgeru prin mulțime ea sboară’n nerăbdare,

În fiecare mână țiind arme de foc.

Părea a fi Arhanghel d’eternă răzbunare

Mergând să pedepsească Sodoma’n resculare

(….)

La Capii Libertății e dusă-n triumf mare,

Guvernul îl salută măreaț’nfățișare,

Și, sărutându-i mâna, o’nvită a ședea.

În jurul ei s-adună toți membri cei de față.

Și toți, toți admiră acel sânge de viață

Resfrânt în chipu-i dulce ce-n flacăre ardea.

Dar Eliade încă la ochi nu s’arată.

“Să văz pe Eliaade”, ea strigă îngrijată,

“Viața lui e scumpă la popolul trădat!”

Poetul se arată și ea-l îmbrățișeaază.

Apoi de braț îl duse afară să-l revază

Mulțimea turburată, popolul spăimântat.

Curajul mort acum renaște’n fiecare

Mulțimea se adună în număr și mai mare

Strigând toți: ”Să trăiască ai Patrii iubitori!

Trăiască ș’al tău nume, Română Eroină!

Această zi din toate va fi cea mai senină,

Și cea mai glorioasă în ani’ți viitori.”

(C. Aricescu, Pruncul Român, nr. 8, București, 6 iulie 1848)

11 iunie 1848

Surse:

1848 în România, Institutul de Arte Grafice, București, 1898

1848 în Principatele Române, album editat de Revista Arcades sub îngrijirea Comitetului de direcție pentru sărbătorirea anului centenar 1848

Lasă un comentariu