Moartea lui Remus Koffler, comunistul împușcat de tovarăși la Jilava

Născut pe 5 iulie 1902 la București, Remus Koffler a fost fiul unui negustor evreu din Galați, un anume Isac, care la un moment dat devenise proprietarul unei fabrici de produse chimice și al mai multor case de închiriat. Bărbatul se îmbogățise în timpul Primului Război Modial vânzând alcool ocupanților germani și era căsătorit cu Ernestina, cuplul având încă doi copii.

Datorită situației financiare a familiei, Remus Koffler a avut o copilărie fără probleme materiale, a urmat o școală catolică, apoi Liceul Matei Basarab la București. În 1920, a dat examenul de bacalaureat la Zürich, în acea perioadă devenind interesat de mișcarea comunistă. La revenirea în țară, s-a alăturat Partidului Socialist, ceea ce a provocat un mare scandal în familie și se pare că tatăl său chiar i-a tras o bătaie pentru “a-i scoate comunismul din cap”, dar l-a trimis apoi să studieze chimia la Berlin.

Tânărul s-a apropiat de cercurile comuniste germane, a participat la întâlniri de partid și la demonstrații de stradă. În toamna acelui an, în timp ce se afla în capitala Germaniei, s-a îmbolnăvit de sifilis, iar părinții au decis să-l aducă acasă, pentru că aflase că nici nu prea trecea pe la cursuri.

În 1924, s-a căsătorit cu o anume Elsa Rosenthal-Lobel, o tânără de origine germană, fiica unui prieten al tatălui, care a emigrat după anii ’60 în Brazilia, cuplul având o fetiță, Tina-Sonya, născută în 1925. Revenit în țară, Remus Koffler a condus una dintre firmele familiei, Chimicolor, dar în 1927 a plecat din nou la Berlin, unde s-a alăturat Partidului Comunist (KPD), participând la diverse operațiuni clandestine.

Întors în București cinci ani mai târziu, Koffler s-a angajat pentru o vreme la o altă companie a tatălui său, dar a renunțat pentru că cei doi aveau o relație complicată. S-a întreținut apoi dând lecții private de germană și, în cele din urmă, și-a găsit un post de funcționar la Agenția Apometrul, însă și-a continuat și activitatea politică.

Devenit responsabil cu finanțele Partidului Comunist aflat în ilegalitate, a furat o parte din banii pe care îi avea pe mână (și de la serviciu, și din vistieria partidului) și a devenit un client aproape permanent al cazinourilor, mai ales al celui din Sinaia, după cum consemnează în autobiografia sa, scrisă cel mai probabil sub amenințare, în perioada detenției din anii ‘50:

“În plus, eu am manifestat o mentalitate de șantajist, prin faptul ca presupuneam că n-o să mi se întâmple nimic deținând secretele firmei. În total am sustras în cursul anilor 1938, 1939 și 1940 până prin 1941 vreo 1.600.000 lei până la 1.800.000 lei, dar nu pot spune exact, împărțind pe din două suma.

Din banii asfel sustrași am susținut cheltuielile cu excursiile, daruri și alte cheltuieli personale. Astfel am condus pe ANEMARIE HOFFMANN la graniță când a plecat în Germania, și am luat-o de la granița germană când s-a întors, fără a comunica aceasta legăturii de partid. De asemenea, din acești bani am pierdut la jocuri de ruletă în 1938-39 și am cumpărat și devize în anii aceștia.

Eu nu am ținut o socoteală exactă a banilor mei și ai Apometrului, unde eram casier, întâi făcându-se înregistrările, iar banii se scoteau pe măsură ce se putea. Astfel că niciodată casa nu corespundea cu registrele, fiind când prea mult, când prea puțin. Când aveam nevoie de bani, scoteam din casa societății fără să înregistrez”.

Remus Koffler împărțea o parte din banii delapidați cu alți fruntași aflați la vârful partidului, printre care Ștefan Foriș, Bela Breiner, Teohari Georgescu sau Iosif Chișinevschi, ducând, în această perioadă, o viață destul de promiscuă. În autobiografia pe care a redactat-o în perioada arestării, a oferit detalii sordide depre relațiile sexuale pe care le-a întreținut cu soția sa sau cu alte femei pe care le-a cunoscut.

În iunie 1937, unica fiică a lui Koffler, Tina-Sonya, care avea doar 12 ani, a murit în urma unei intoxicații cu un medicament împotriva malariei. Îndurerată, mama copilei a plecat în Germania pentru o vreme, iar la întoarcerea la București cei doi soți au decis să se separe. Remus Koffler s-a recăsătorit mai târziu cu profesoara Lili Weigl, fosta soție medicului psihiatru Egon Weigl, ambii ilegaliști comuniști ce făceau parte din Comisia Centrală Financiară a partidului.

În 1941, Koffler a devenit foarte apropiat de Ștefan Foriș, secretar general al Partidului Comunist aflat în ilegalitate, și în aceeași perioadă a devenit colaborator permanent al departamentului “Agitprop” (agitație și propaganda) și al redacției ziarului Scânteia (tipărit în clandestinitate), iar mai târziu a contribuit la redactarea și organizarea distribuției ziarului România Liberă.

Remus Koffler a fost arestat pe 13 decembrie 1949, probabil din cauza aproierii de Ștefan Foriș (liderul partidului ce fusese instalat de Comintern), care fusese executat cu ranga în închisoare de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), după cum arată Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România:

“Un comando clandestin a fost creat de către Bodnăraş pentru a scăpa de Foriş. Având în vedere trecutul de agent sovietic al lui Bodnăraş, care fusese antrenat în URSS în şcoli speciale ale NKVD, este puţin probabil ca această iniţiativă de a-l elimina pe liderul numit de Moscova să fi fost o acţiune spontană locală. Arhivele PCR păstrează plângeri trimise la Moscova în timpul războiului, ceea ce arată că s-a căutat binecuvântarea Kremlinului pentru conspiraţia împotriva lui Foriş.

Între timp, triumviratul Bodnăraş-Rangheţ-Pîrvulescu era în legătură cu o altă facţiune influentă, şi anume nucleul din închisori, care avea, de asemenea, o atitudine critică faţă de atitudinea presupus pasivă şi „capitulardă“ a lui Foriş. De ce, s-a pus întrebarea, nu a fost iniţiat în România un război de partizani împotriva naziştilor? Foriş şi Koffler au fost desemnaţi ca principali vinovaţi pentru aceasta”, precizează Raportul.

În plus, Koffler avea suficiente informații despre sursele care alimentau fondurilor partidului și știa unde plecau banii, iar acesta a fost un motiv la fel de bun pentru ca foștii tovarăși să-i dorescă dispariția.

Fostul ilegalist a fost acuzat în Procesul Pătrășcanu, deși fusese arestat la un an după reținerea fostului ministru comunist al Justiției, în același dosar fiind introduși și comunistul ilegalist Herbert (Belu) Zilber, inginerii Alexandru Ştefănescu și Emil Calmanovici, toți trei condamnați în final la muncă silnică pe viaţă, mareșalul Palatului Regal, Ioan Mocsony-Stârcea, condamnat la 15 ani, Herant Torosian, fost consul la Paris, condamnat la 15 ani, artista Lena Constante și muzicologul Harry Brauner, ambii condamnați la 12 ani de închisoare, dar și activista Victoria Sârbu, fosta soție a lui Ștefan Foriș.

Conform informațiilor citate de Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România și documentelor olografe publicate în Caietele CNSAS, Koffler a scris, în perioada detenției, o serie de autocritici în care admitea că era maniac sexual, hoț şi trădător, probabil sperând că mărturisirile îl vor scăpa de condamnare:

„Viața mea de până acum e plină de fapte rușinoase. Ea e dominată de minciună, de orgoliu și încăpățânare excesivă, lipsă de răspundere, neglijență, lipsa unei munci profesionale sistematice, care m-au dus la înșelarea prietenilor și tovarășilor, la însușiri și sustrageri de bani, la desfrâu sexual. Toate acestea s-au oglindit în activitatea mea de partid, împreună cu originea mea burgheză, de care sunt legate, ducând, în perioada 1941 – 5 aprilie 1944, la activitatea de trădare a partidului, alături de Ștefan Foriș, fostul secretar general al partidului, și, după 23 august, la fapte tot atât de grave ajungând la nivelul sabotării statului și economiei socialiste. Am mințit în nenumărate rânduri partidul și pe tovarășii din conducerea lui, mi-am mințit soția și prietenii și pe mine însumi”.

Printre cei care au depus mărturie împotriva lui s-au numărat două comuniste îndârjite, Ana Grossman Toma, fosta soție a ziaristului comunist Sorin Toma, redactor șef al oficiosului PCR, şi Ilka Wasserman (Ilca Melinescu), șefa de cabinet a Anei Pauker, care l-au acuzat pe Koffler de legături cu poliţia secretă a lui Ion Antonescu.

Ana Toma (căreia i se spunea Anuța) a devenit mai târziu soția lui Gheorghe Pintilie și a murit în 1991, la Iași, iar cealaltă, Ilka Melinescu Wasserman, a ajuns directoare a Editurii Cartea Rusă.

Remus Koffler a fost judecat pentru crime împotriva păcii și înaltă trădare în aprilie 1954, a fost condamnat la moarte și împușcat la ora 3 dimineața, în ziua de 17 aprilie, în aceeași noapte în care a fost executat și Lucrețiu Pătrășcanu.

Surse:

Raportul final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România

CNSAS, Arhiva operativă a Ministerului Securității Statului, Vol. 45, Dosarul 40002, iunie 1954