Omagiu: Sir Peter Ustinov, un renascentist al secolului XX

Sir Peter Ustinov s-a născut pe 16 aprilie 1921 la Londra și a fost fiul lui Jona Freiherr von Ustinov, care avea origini ruse, germane, poloneze, etiopiene și evreiești. Bunicul patern al viitorului actor a fost un nobil rus, baronul Plato von Ustinov, bunica sa, Magdalena Hall, fiind cea care provenea dintr-o familie mixtă, cu origini germane, etiopiene și evreiești, Moritz Hall, tatăl acesteia, fiind un refugiat evreu din Cracovia care s-a convertit la maturitate la creștinism și a devenit misionar în Etiopia. Mama actorului a fost Nadia Benois, era născută la Sankt Peterburg și provenea din cunoscuta familie rusă de artiști Benois, care a oferit imperiului mai multe generații de pictori, muzicieni și arhitecți.

Jona Freiherr von Ustinov, tatăl lui Peter, a lucrat ca ofițer de presă la Ambasada Germaniei din Londra în anii 1930 și a fost, în același timp, reporter pentru o agenție de presă germană. În 1935, la doi ani după ascensiunea lui Adolf Hitler la putere, acesta a început să lucreze pentru serviciul britanic de informații MI5 și a devenit cetățean englez, evitând astfel internarea în lagărele naziste. Peter Wright menționează în cartea sa, “Spycatcher”, că numele de spion al lui Jona a fost U35, iar actorul a povestit în cartea autobiografică “Dear me” că tatăl său găzduia întâlniri secrete ale înalților oficiali britanici și germani în casa lor din Londra.

Peter Ustinov a fost educat la Westminster School și a avut o copilărie dificilă din cauza tensiunilor existente între părinți. La sfârșitul adolescenței s-a format ca actor la London Theatre Studio, iar pe 18 iulie 1938 și-a făcut debutul pe scena Teatrului Barn, într-o piesă de Cehov, în același an apărând pe scena teatrului londonez Players. A mărturisit mai târziu: „Nu am fost irezistibil atras de dramă. A fost o cale de evadare din cursa de șoareci a școlii”.

Ustinov a fost încorporat ca soldat în armata britanică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost ordonanța lui David Niven, un alt viitor actor britanic celebru care era în acel moment locotenent-colonel.

După război a început să scrie, primul său succes major fiind piesa “The Love of Four Colonels” care a apărut în 1951, iar patru ani mai târziu a jucat alături de Humphrey Bogart și Aldo Ray în producția “We’re No Angels”. Cariera de dramaturg a continuat, cea mai cunoscută piesă pe care a scris-o fiind “Romanoff și Julieta”, pusă în scenă în 1956.

Printre rolurile memorabile ale carierei sale excepționale se numără cel al împăratului roman Nero în “Quo Vadis”, film realizat în 1951, Lentulus Batiatus în “Spartacus”, producție din 1960, Captain Blackbeard în “Blackbeard’s Ghost” sau Bătrânul din “Logan’s Run”, film din 1976. Ustinov a fost, de asemenea voce în mai multe producții animate Disney, dar și în seriale documentare de televiziune, timbrul său inconfundabil fiind o marcă ce îl așază, alături de venerabilii Morgan Freeman și David Attenborough, în galeria celor mai mari naratori ai secolului XX.

Ustinov l-a întruchipat la sfârștul anilor ’70 pe celebrul detectiv Hercule Poirot în “Moarte de Nil”, producție realizată de John Guillermin după romanul Agathei Christie, apoi a continuat seria jucând în “Crimă sub soare”, în 1982, “Treisprezece la cină”, în 1985, “Întâlnire cu moartea”, producție din 1986, și în filmele tv “Moartea joacă murdar” și “Crimă în trei acte”.

Marele actor a obținut în scurt timp nu doar un extraordinar succes la public, ci și recunoaștere internațională, devenind laureat al Premiilor Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolurile din “Spartacus” (în 1960) și “Topkapi” (în 1964). A câștigat, de asemenea, un premiu Golden Globe pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din “Quo Vadis”, a fost câștigătorul a trei premii Emmy și al unui Grammy și a fost nominalizat la două premii Tony pentru televiziune.

În anii 1960, Ustinov a regizat mai multe opere celebre de Puccini, Ravel și Mozart, iar mai târziu a devenit designer de decoruri și costume pentru “Don Giovanni”, opera lui Mozart.

În autobiografia intitulată ironic “Dear Me” (Vai de mine), apărută în 1977, Peter Ustinov face o călătorie retrospectivă în propria viață fiind intervievat de un alter ego. Volumul dezvăluie nu doar episode mai puțin cunoscute din copilăria, adolescența și anii de tinerețe ai artistului, ci și concepțiile despre lumea contemporană și modul în care se raporta la principiile morale ale omenirii.

Începând cu anul 1969, Peter Ustinov a devenit ambasador al UNICEF și, în această calitate, a vizitat cele mai sărace regiuni ale globului: „Sir Peter ar putea face pe oricine să râdă”, declara Carol Bellamy, directorul de la acea vreme al organizației, referindu-se la darul său de a aduce zâmbetul pe buzele celor mai vulnerabili copii care, datorită lui, au beneficiat de sprijinul financiar al UNICEF.

Artistul a fost, de asemenea, președinte al Mișcării Federaliste Mondiale din 1991 până la moartea sa: „Guvernul mondial nu este doar posibil, ci este inevitabil și, atunci când va veni, va face apel la patriotism în cel mai adevărat mod, în singurul său sens, patriotismul oamenilor care își iubesc moștenirea națională atât de profund încât vor să o păstreze în siguranță pentru binele comun”.

Pe 31 octombrie 1984, Ustinov trebuia să o intervieveze pe Indira Gandhi, prim-ministrul Indiei, pentru televiziunea irlandeză, dar aceasta a fost asasinată în drum spre întâlnire. Vorbea fluent engleza, franceza, spaniola, italiana, germana și rusa, dar se descurca și în turcă si greacă și și-a folosit vocea dublând în germană și franceză filmele din seria Poirot.

Actorul a fost căsătorit de trei ori. Prima soție a fost Isolde Denham, sora vitregă a Angelei Lansbury, partenera din “Moarte pe Nil”, dar mariajul început în 1940 s-a încheiat zece ani mai târziu. Cea de-a doua căsătorie a fost cu actrița canadiană Suzanne Cloutier, cu care s-a căsătorit în 1954, cuplul având trei copii: două fiice, Pavla și Andrea, și un fiu, Igor. La un an după divorțul de aceasta, actorul a cerut-o de soție pe jurnalista franceză Helene du Lau d’Allemans, care i-a fost alături până la moarte.

Peter Ustinov, care suferea mai mulți ani de diabet și afecțiuni cardiace, a încetat din viață pe 28 martie 2004 într-o clinică din Elveția, la vârsta de 82 de ani, la înmormântarea sa fiind invitat să vorbească directorul executiv al UNICEF, Carol Bellamy, în numele secretarului general al ONU, Kofi Annan.

Titlurile onorifice atașate numelui lui Sir Peter Ustinov CBE FRSA reprezintă recunoașterea pe care Casa Regală și instituțiile britanice i-a acordat-o pentru influența pozitivă pe care a avut-o asupra societății engleze:

– Titlul de Sir se acordă de Regină pentru contribuții semnificative la viața socială, economică sau culturală a Marii Britanii

– CBE – Comandant al Ordinului Imperiului Britanic

– FRSA – Membru al Societății Regale de Arte

Actor în peste 80 de producții cinematografice, în teatru și televiziune, narator, scriitor, regizor și dramaturg, activist social și profesor, Ustinov a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Cele mai cunoscute cuvinte ale sale citate de dicționarele de specialitate demonstrează modul în care marele artist privea lumea contemporană, dar și umorul englezesc, despre care spunea că l-a salvat din multe situații complicate:

–        Viața este nedreaptă, dar amintește-ți că uneori este nedreaptă în favoarea ta.

–        Îmi imaginez iadul așa: punctualitate italiană, umor german și vin englezesc.

–        Terorismul este războiul săracilor, iar războiul este terorismul celor bogați.

–        Credințele sunt cele care împart oamenii. Îndoiala îi unește.

–        Pentru a fi blând, tolerant și înțelept trebuie mai întâi să fii sever.

–        Nu-L pot ierta niciodată pe Dumnezeu pentru că i-a inventat pe francezi

–        Râsul… cea mai civilizată muzică din lume.

–        Comedia este pur și simplu un mod amuzant de a fi serios.

–        Bărbații se gândesc la femei. Femeile se gândesc la ceea ce cred că bărbații gândesc despre ele

–        Ce este educația? Un proces prin care o persoană începe să învețe cum să învețe.

–        Cutumele religiei sunt opresive, sunt o cale facilă de a ieși din sfera raționalului.

–        Corupția este modalitatea naturii de a restabili credința în democrație.