În centrul vechi al orașului Târgu Mureș se află o clădire sobră, cu o fațadă discretă, care adăpostește una dintre cele mai vechi și mai valoroase biblioteci publice de pe teritoriul României: Biblioteca Teleki.
Numele ei este legat de o figură fascinantă a secolului al XVIII-lea, un aristocrat transilvănean vizionar, pasionat de cunoaștere și dedicat educației – contele Teleki Sámuel, a cărui viață a fost marcată de dragostea pentru cărți, dar și de multe drame personale. Moartea prematură a fiului său cel mare, în 1798, l-a determinat, probabil, să grăbească decizia de a oferi comunității din Târgu Mureș acces la valoroasa colecție pe care o adunase de-a lungul deceniilor.
Născut pe 17 noiembrie 1739 în comuna Gornești din Mureș, într-o familie nobiliară de veche tradiție, Sámuel a moștenit nu doar titluri și avere, ci și un profund respect pentru cultură și știință. Nepot al cancelarului Transilvaniei, Teleki Mihály, fiu al contelui Teleki Alexandru și al lui Petki Nagy Susana, şi-a petrecut-o în comuna Ţelna din județul Alba, fiind cel mai iubit copil al părinților, cărora „le-a câştigat numai bucurie”.
La 9 ani şi-a pierdut mama, iar la 15 a rămas orfan și de tată. A fost educat la colegiul din Aiud, după care a obținut permisiunea împărătesei Maria Terezia de a studia în străinătate, astfel că, pe 7 noiembrie 1759, la vârsta de 20 de ani, a plecat pentru completarea studiilor însoțit de institutorul Kováts Iosif, pentru 4 ani la Basel, Utrecht, Paris, Leiden şi Viena. Această călătorie a fost surprinsă în memoriile sale, care încep cu data plecării şi se termină cu data înapoierii, adică perioada 1759-1763. În cei patru ani a învăţat, pe lângă limba maghiară şi cea latină, pe care le ştia de acasă, germana şi franceza. În străinătate era numit „Der lateinische Grof” (Contele latin) și a făcut cunoştinţă cu mulţi savanţi ai epocii, legăturile acestea dezvoltându-i dragostea faţă de cărţi. Când a plecat de la Basel la Ulm, de exemplu, a luat cu sine nouă lăzi de cărţi care aveau o greutate de 2.600 kg și al căror transport l-a costat 1.000 florini.
Viața liniștită a contelui Sámuel Teleki a fost tulburată de un eveniment nefericit în anul 1766. Tânărul o ceruse în căsătorie pe Ágnes Bánffy, fiica unui nobil extrem de bogat, dar familia fetei era destrămată: părinții erau divorțați, iar tatăl, Dénes Bánffy, trăia o viață extravagantă și cheltuia peste măsură, acumulând datorii considerabile. În încercarea de a recupera ceva din averea familiei, fosta soție, Ágnes Barcsai, a pus sechestru pe toate domeniile Bánffy-Barcsai.
Ca să scape de datorii, bărbatul a recurs la un gest spectaculos: a mers la curtea imperială de la Viena și s-a convertit de la religia reformată la catolicism. Curtea habsburgică a interpretat această schimbare religioasă ca pe un gest politic loial și i-a șters toate datoriile, considerându-l un aliat câștigat, însă Dénes Bánffy nu s-a oprit aici. A început să comploteze împotriva fostei soții și, mai ales, împotriva logodnei fiicei sale și Sámuel Teleki. În urma acestor intrigi, autoritățile imperiale au trimis un detașament de cavalerie care a răpit-o pe Ágnes de la castelul din Omeniș (astăzi în județul Bistrița-Năsăud) și a dus-o la Viena. Acolo, fata a fost forțată să treacă la religia catolică, apoi a fost căsătorită cu un conte din influenta familie Eszterházy. Potrivit contemporanilor, motivul real din spatele acestui scandal nu era doar religios sau familial, ci și politic și economic. Curtea imperială de la Viena se temea că unirea a două averi uriașe, aparținând unor familii protestante puternice, ar putea duce la formarea unei opoziții serioase față de autoritatea habsburgilor în Transilvania. Cazul a avut și un ecou diplomatic, deoarece puterile protestante ale Europei, precum Anglia și Olanda, au luat act de situație și au comentat conflictul confesional, dar fără consecințe notabile.
Consolarea lui Telekia fost însă rapidă, pentru că în noiembrie 1768 s-a logodit cu contesa Zsuzsanna Bethlen de Iktár, și ea o mare iubitoare de cărți.
Călătoriile prin marile orașe culturale ale Europei i-au sădit contelui o pasiune adâncă pentru cărți care nu îl va părăsi niciodată.
Pe lângă cariera administrativă, care a culminat cu funcția de cancelar al Transilvaniei, în 1791, Teleki a investit constant în noi achiziții, ajungând să aibă agenți în peste 25 de orașe europene, care cumpărau pentru el cele mai importante lucrări ale vremii.
Vizitând o bibliotecă publică la Basel, a decis să creeze un spațiu similar în Transilvania, deschis tuturor celor pasionaților de lectură și astfel a luat naștere ideea Bibliotecii Teleki. Planurile clădirii au fost realizate la Viena de renumitul arhitect Ernst Koch, iar după o serie de peripeții și constructori nepotriviți, construcția a fost finalizată în 1802 de către un anume Turdeanu Kovács János. Instituția a fost de la bun început gândită ca un lăcaș al cunoașterii: includea o sală de lectură, apartamentul familiei proprietarului, locuințele bibliotecarilor și ale servitorilor, fiind un proiect unic în Transilvania acelei epoci.
Contele a fost și un patron generos. Bibliotecarii lui erau bine plătiți, iar unii dintre ei locuiau pe proprietățile lui Teleki. Biblioteca din Târgu Mureș era frecventată zilnic de cinci-șase persoane – un număr care poate părea mic astăzi, dar care era mulțumitor pentru acea vreme. Cititorii erau în general elevi ai colegiilor reformate și catolice din oraș, studenți în drept, avocați sau magistrați.
Fondul bibliotecii a ajuns să numere 40.000 de volume, iar o noutate absolută a fost apariția unui catalog tipărit, care permitea căutarea sistematică a lucrărilor. Una dintre cele mai impresionante piese ale colecției a fost o copie fidelă a Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, tipărită în 1819 și certificată prin semnături autentice. De asemenea, biblioteca păstra ediții princeps, atlase rare, albume botanice și zoologice colorate manual, precum și lucrări precum Catehismul din 1648, tipărit la Alba Iulia în limba română, cu litere latine.
Printre alte cărţi valoroase se aflau “Codex Vasarheliensis” (1225 – 1231), vestitul atlas al lui Iansovius în 11 volume (Amsterdam 1556-1656), “De administratione Transylvaniae Dialogus” de Gaspar Heltai (1584, unică), colecţia completă de gravuri a lui Piranesi (25 vol.), „Description de l’Egypte”, 13 mari volume cu gravuri originale de Bouquet şi 4 volume text, o lucrare în trei părţi despre Țările Române, cu o hartă a ţinuturilor româneşti la sfârşitul sec. XVI-lea, o carte a lui Ieronim Ortelius, (1603) cu un portret al lui Mihai Viteazul, o carte despre Valahia a lui Del Chiaro (1718), cu portretele lui Constantin Brâncoveanu şi ale fiilor săi, mai multe hărţi ale Transilvaniei, aflate în diferite lucrări din secolul al XVI-lea, o notiţă contemporană scrisă la 1559 despre Mihai Viteazul pe lucrarea manuscris a lui Toma Borsoş, fost primar al oraşului la 1602.
Multe cărţi au fost înstrăinate în jurul anilor 1830, iar cele mai multe rarităţi au fost evacuate în 1916, în timpul Primului Război Mondial, la Budapesta, alături de întreaga arhivă personală a familiei Teleki, toate documentele păstrate în clădirea Biblioteci Teleki fiind astăzi în posesia Arhivelor Naționale ale Ungariei.
O figură la fel de importantă în istoria bibliotecii din Târgu Mureș a fost partenerea de viață a lui Teleki, Zsuzsanna Bethlen (1754–1797), fiică a contelui Domokos Bethlen de Iktár și a baroanei Mária Wesselényi. Tânăra și-a cunoscut viitorul soț la vârsta de 14 ani, cei doi căsătorindu-se pe 19 februarie 1770. Cuplul a avut nouă copii, însă doar trei dintre ei – Domokos, Ferenc și Mária – au ajuns la maturitate.
Pasiunea Zsuzsannei pentru lectură a început încă din copilărie, în casa bunicilor, dar s-a dezvoltat cu adevărat după căsătorie, alături de soțul ei. În timp ce colecția lui era alcătuită în special din lucrări în limbi străine (latină, germană, franceză etc.), biblioteca personală a contesei, cuprinzând aproximativ 1.200 de volume, era alcătuită exclusiv din cărți în limba maghiară, fiind astăzi singura colecție feminină complet păstrată din secolul al XVIII-lea din Transilvania.
Sámuel Teleki a inclus volumele soției în catalogul bibliotecii sale, menționând-o în volumul al treilea, dar chiar și astăzi cărțile Zsuzsannei Bethlen sunt păstrate separat, în antecamera sălii mari a Bibliotecii Teleki-Bolyai. Contesa moștenise o mare parte dintre volume de la bunica maternă, Zsuzsanna Rhédei, și de la mătușa ei, Kata Wesselényi. Deși majoritatea cărților sunt de literatură religioasă, colecția include și numeroase volume de sfaturi și îndrumări practice.
Fiul cel mare al cuplului, Domokos Teleki (1773–1798) a moștenit erudiția și pasiunea pentru cărți de la părinții săi, dar, din păcate, a murit tânăr, la doar 25 de ani, răpus de o boală necunoscută.
Între 1788 și 1793, Domokos a studiat la Universitatea din Viena, unde a urmat cursuri de istorie antică, filosofie, logică, științe naturale, matematică, fizică, estetică, filologie, numismatică, științe politice și drept. A fost membru al Societății Ardelene Maghiare pentru Reforma Limbii, membru de onoare al Societății de Cercetare a Naturii, iar în 1798, a devenit președintele Societății de Mineralogie din Jena.
Dorea să înființeze o societate științifică și în Transilvania, iar în 1796 a publicat la Viena lucrarea “Descrierea câtorva călătorii prin țară…”, semn că îl preocupa cercetarea, și, asemenea tatălui său, s-a implicat și în viața comunității. A introdus metode moderne de administrare pe domeniul familiei de la Dumbrăvioara, în timpul unei epidemii de holeră s-a ocupat personal de procurarea medicamentelor necesare pentru toți locuitorii zonei și ulterior a redactat un regulament în 19 puncte pentru buna funcționare a școlii elementare din satul natal. Maladia necunoscută care l-a afectat și i-a adus moartea prematură, în 1798, l-a împiedicat să-și desăvârșească însă planurile și i-a îndurerat profund părinții.
După moartea fiului, Sámuel Teleki a păstrat cu grijă toate notițele de la cursurile pe care acesta le audiase la Viena, manuscrisele publicate și nepublicate, toate legate în volume, și a avut grijă de valoroasa colecție de minerale a lui Domokos, pe care a așezat-o în biblioteca fondată la Târgu Mureș în toamna anului 1802, în dulapurile construite în jurul coloanelor din galerie.
Primului său bibliotecar, contele i-a predat o cheie a bibliotecii cu aceste cuvinte: „Terminând catalogarea, las aşezarea cărţilor în seama dumneavoastră. Dacă n-aţi şti undeva ceva, întrebaţi-mă, căci, în afară de familie şi viaţă, acestea îmi sunt cele mai scumpe bogăţii”.
Teleki Sámuel a murit pe 7 august 1822 la Viena, la vârsta de 83 de ani, și a fost înmormântat o lună mai târziu în cripta familiei de la Dumbrăvicioara.
După moartea lui, biblioteca din Târgu Mureș a fost moștenită de descendenții săi, care conform testamentului care stipula menținerea bibliotecii deschise publicului, aveau obligația de a păstra și administra colecția, sub supravegherea Consistoriului Bisericii Reformate. Achizițiile de cărți au devenit însă nesistematice, iar biblioteca a funcționat mai mult ca un muzeu decât ca o bibliotecă activă.
În 1913, un alt membru al familiei, Sámuel Teleki, a înființat o fundație pentru susținerea instituției, transferând în proprietatea acesteia aproximativ 70.000–80.000 de volume, clădirea principală, curtea și grădina bibliotecarului. În 1942, în urma unei înțelegeri între familia Teleki și Biserica Reformată, s-a înființat o nouă fundație pentru bibliotecă, plasând instituția sub supravegherea bisericii și administrarea consiliului fundației.
După instaurarea regimului comunist în România, biblioteca a fost naționalizată, iar în 1955, volumele Bibliotecii Colegiului Reformat din Târgu Mureș (Biblioteca Bolyai) au fost mutate în clădirea Bibliotecii Teleki. Șapte ani mai târziu, cele două colecții au fost unificate sub numele Biblioteca Teleki-Bolyai.
În prezent, instituția fondată de contele Teleki funcționează în continuare în clădirea originală, ca o colecție specială a Bibliotecii Județene Mureș, fiind deschisă publicului pentru vizitare și cercetătorilor pentru studiu. Colecția include peste 230.000 de volume, dintre care aproximativ 40.000 provin din fondul original Teleki.
Surse:
Aurel Filimon, Biblioteca Telekiana din Târgu Mureș, „Boabe de grâu”, 1931
Fundația Teleki Téka – Târgu Mureș, www.telekiteka.ro
