Folosiți pentru a transmite vești și ordine militare, porumbeii au purtat pe aripi speranța și salvarea în momente critice, de la asediile din perioada medievală până la bătăliile crâncene ale secolului XX. Cel mai cunoscut dintre ei a fost Cher Ami.
În timpul Primului și al celui de-Al Doilea Război Mondial, porumbeii au traversat distanțe uriașe pentru a duce mesajele vitale ale combatanților dintr-o tabără în alta, uneori cu prețul vieții lor. Modeste și aparent fragile, aceste păsări au demonstrat un curaj care le-a adus recunoștința opiniei publice și au determinat autoritățile să ridice monumente în onoarea lor.
Încă din vremea fenicienilor, care vedeau în porumbel întruchiparea zeiței Astarte, cultul „păsării sacre” s-a răspândit la popoarele din Orientul Apropiat. În Persia, porumbeii erau crescuți în temple și la curțile imperiale, ca simbol al purității și blândeții. În Egipt, încoronările și marile festivități de la curțile faraonilor erau marcate prin lansări spectaculoase de porumbei, chiar din spatele tronului. Mai târziu, aceste păsări au devenit mesageri extrem de valoroși: prin intermediul lor se transmiteau ordine și înștiințări în tot imperiul. Se spune că unul dintre faraoni i-a trimis unui prieten 1.800 de cireșe folosind pentru transport nu mai puțin de 600 de porumbei, fiecare purtând câte trei fructe. Marinarii egipteni obișnuiau să ia cu ei porumbei în călătorii și, odată ajunși aproape de țărm, le dădeau drumul pentru a anunța întoarcerea acasă.
Și grecii cunoșteau calitățile porumbeilor de inegalabili poștași, trimițând prin ei rezultatele Jocurilor Olimpice, iar romanii au dus practica mai departe, folosindu-i pentru a anunța victoriile militare. Iuliu Cezar a organizat, în timpul războaielor galice, un adevărat serviciu de poștă militară cu porumbei, construind turnuri speciale între Galia și Roma. Poetul Virgiliu, dar și scriitori precum Cato, Varro sau Columella au amintit în scrierile lor faptele acestor mesageri, iar Pliniu cel Bătrân povestea despre rolul păsărilor în sprijinul cetății Mutina (Modena), asediată în anul 43 înainte de Christos.
În perioada medievală și în epoca modernă, porumbeii au continuat să fie indispensabili în vreme de război. În 1574, în timpul asediului orașului olandez Leiden de către trupele spaniole, ei au adus vestea că digurile au fost sparte și că ajutoarele sunt pe drum, ridicând moralul oamenilor din oraș și forțându-i pe spanioli să se retragă. În 1849, în asediul Veneției, porumbeii din Piața San Marco au purtat mesajele localnicilor, iar în 1870–1871, în timpul Războiului franco-prusac, păsările lansate din Parisul asediat au transportat peste 150.000 de mesaje oficiale și sute de mii de scrisori particulare. Pentru a omagia aceste servicii, la Paris s-a ridicat un monument dedicat porumbeilor și columbofililor.
La începutul secolului XX, în ciuda progreselor tehnologice, radiourile erau voluminoase și nesigure, iar cablurile fragile se rupeau ușor sau nu puteau fi instalate în zone de luptă. În aceste condiții, tot porumbeii reprezentau cel mai rapid mijloc de comunicare și, de multe ori, singurul posibil.
Păsările puteau zbura cu circa 80 km/h, dar erau ținte predilecte pentru mitralierele inamice, soldații fiind instruiți să îi doboare pentru a opri transmiterea mesajelor.
În timpul Primului Război Mondial, la Verdun, comandantul Ramal, aflat în Fortul Vaux și sufocat de gazele toxice ale armatei germane, a trimis un ultim mesaj cu un porumbel al cărui număr era 787-15. Pasărea, ea însăși intoxicată, a reușit totuși să ajungă la destinație, dar a murit imediat după ce i-a fost preluat mesajul.
O altă poveste impresionantă este cea a extraordinarului Cher Ami, unul dintre cei aproape 600 de porumbei călători folosiți de corpul de transmisiuni al armatei americane. În timpul ofensivei Meuse-Argonne, pe 2 octombrie 1918, aproximativ 550 de soldați americani din Divizia 77, conduși de maiorul Charles Whittlesey, au fost încercuiți în pădurea Argonne. Izolați de restul trupelor și bombardați fără încetare, o parte dintre ostași au fost lipsiți de hrană, muniție și posibilitatea de a comunica.
Pe 4 octombrie, situația a devenit dramatică: artileria americană a început să bombardeze din greșeală chiar pozițiile “Batalionului Pierdut”. Disperat, maiorul Whittlesey și-a trimis ultimul porumbel, pe Cher Ami, cu un mesaj vital: „Suntem de-a lungul drumului paralel cu 276.4. Artileria noastră trage direct asupra noastră. Pentru numele lui Dumnezeu, opriți-vă!”
Porumbelul a fost lovit de gloanțe imediat după ce și-a luat zborul și soldații au crezut că ultima lor speranță a murit. Însă, rănit la piept, fără un ochi și cu un picioruș abia atârnând, Cher Ami s-a ridicat din nou și a zburat 25 de mile (aproximativ 40 km) în doar o jumătate de oră, reușind să ducă mesajul la comandamentul american. Artileria și-a corectat tirul, lovind pozițiile germane și permițând supraviețuitorilor să reziste. Pe 8 octombrie, cei 194 de soldați au reușit să revină la liniile aliate, viețile lor fiind salvate datorită curajului porumbelului.
Pentru eroismul său, Cher Ami a primit Crucea de Război, una dintre cele mai înalte distincții franceze. Generalul John Pershing, comandantul Forței Expediționare Americane, a declarat: „Nu există nimic prea mult din partea Statelor Unite pentru această pasăre.”
Cher Ami s-a întors în America alături de antrenorul său, căpitanul John Carney. A murit pe 13 iunie 1919 la Fort Monmouth, dar a fost împăiat și expus la Smithsonian Institution din Washington, în semn de respect pentru sacrificiul său.
Și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial porumbeii au scris pagini pline de de eroism. În 1944, un porumbel lansat din Merville a purtat mesajul victoriei după distrugerea unei baterii inamice, contribuind la succesul debarcării forțelor anglo-canadiene în Normandia. Un submarin englez grav avariat a fost găsit datorită unei porumbițe care a fost eliberată dintr-o capsulă ce a fost ridicată la suprafață prin tubul lanstorpilă și a reușit să străbată sute de kilometri deasupra oceanului pentru a duce la bază un mesaj cu coordonatele navei. Oamenii au fost salvați, iar ea a fost înscrisă oficial ca „membru al echipajului” și decorată cu cea mai înaltă distincție militară britanică.
La fel de celebru a fost porumbelul „G.I. Joe”, care, în octombrie 1943, a salvat orașul italian Calvi Vechia și viețile a peste o mie de soldați britanici. Pasărea a reușit să ducă la timp un mesaj către o bază aeriană americană care urma să bombardeze localitatea, ofițerii SUA neștiind că între timp forțele engleze pătrunseseră în oraș și îi alungaseră pe nemți. Pentru această faptă, Joe a primit, în 1946, prestigioasa medalie Dickin de la lordul primar al Londrei.
Eroismul porumbeilor călători rămâne o pagină aparte în istoria războaielor. Astăzi, când comunicațiile prin satelit, dronele și tehnologiile digitale domină câmpul de luptă, porumbeii nu mai fac parte din arsenalul militar, dar memoria lor nu a fost uitată. În câteva orașe europene – la Bruxelles, Lille, Paris sau Coventry – au fost ridicate monumente dedicate acestor „soldați cu pene”, ca semn al recunoștinței față de sacrificiul, curajul și loialitatea lor.
Fotografia lui Cher Ami face parte din colecția Institutului Smithsonian: https://americanhistory.si.edu/collections/object/nmah_425415
