Moartea doctorului Alexandru Iteanu, la doar 59 de ani, pe 28 octombrie 1928, a lăsat un gol resimțit de întreaga societate românească. Farmacist, profesor universitar, industriaș, om politic și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a fost unul dintre acei oameni rari care și-au pus întreaga viață în slujba profesiei și idealului de progres național.
Născut în anul 1869, pe malul Oltului, în fostul județ Trei Scaune, Iteanu a venit de tânăr „dincoace de Carpați”, stabilindu-se în Vechiul Regat, unde și-a clădit o afacere exemplară. A urmat studiile în țară, obținând titlul de doctor în farmacie, iar cariera și-a început-o la Râmnicu Sărat, unde a condus un laborator propriu, fondat în 1898. Mutându-se la București în 1919, a organizat o farmacie-model, cu sediul pe Calea Victoriei, considerată una dintre cele mai moderne ale timpului, și un laborator construit pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, pe Str. Vasile Lascăr. „La o calitate cel puțin egală sau superioară celor străine, prețurile sunt mai mici ca jumătatea celor străine, astfel că laboratorul împlinește un rol economic important”, spuneau reclamele epocii despre preparatele create de Alexandru Iteanu.
În timpul Primului Război Mondial, ca maior farmacist, a sprijinit organizarea serviciului sanitar al armatei, conducând un spital mobil la Târgu Frumos. După război, energia lui s-a canalizat spre reorganizarea sistemului farmaceutic al țării și astfel a luat naștere Asociația Generală a Farmaciștilor din România, prima încercare de unificare profesională a breslei. Tot lui i se datorează în mare măsură înființarea Facultății de Farmacie din București, unde a predat cursuri de „Deontologie și legislație farmaceutică”, foarte apreciate atât de studenți, cât și de profesioniștii în domeniu.
Poate cea mai importantă realizare a lui Alexandru Iteanu a fost fondarea unuia dintre primele laboratoare de produse chimico-farmaceutice românești, o inițiativă prin care a demonstrat că România putea produce medicamente de calitate, la același nivel cu cele occidentale. Produsele au fost premiate la expoziții internaționale și recomandate chiar în străinătate. În paralel, a contribuit la crearea unor instituții economice necesare profesiei, precum Banca de Credit Farmaceutic, prin care încerca să asigure independența financiară a farmaciștilor.
În perioada interbelică, numele lui Alexandru Iteanu nu însemna doar autoritate profesională și prestigiu universitar, ci și garanția unor produse inovatoare. Într-o epocă în care România depindea masiv de importurile de medicamente, el a demonstrat că energia și priceperea autohtonă puteau rivaliza cu marile case de preparate occidentale.
În cataloagele de specialitate și în reclamele din presa vremii, găsim o întreagă gamă de produse marca Iteanu, fiecare cu o poveste aparte.
Printre cele mai căutate leacuri se afla Hemofer-Iteanu, recomandat drept „cel mai puternic reconstituant al corpului slăbit de bolile sângelui”, folosit pentru anemie, cloroză și slăbiciune generală, pentru că reda pofta de mâncare.
Pentru tuse, indiferent de cauză, soluția era Pectosin-Iteanu, un sirop plăcut la gust, care „ușurează expectorația”, putând fi administrat chiar și copiilor, întrucât nu conținea narcotice, ci, inspirat din leacurile populare, combina “gudron de brad și sucuri de plante”.
Cei chinuiți de migrene sau dureri nevralgice apelau la Nevralgine Jurist, pastile despre care reclamele spuneau că nu afectează inima, pentru că nu conțin substanțe periculoase precum antipirina sau piramidonul. Efectul lor era „rapid și sigur”, iar încrederea publicului le-a transformat într-un remediu foarte popular.
Pentru slăbiciunea generală a organismului, Iteanu producea Siropul stimulant cu Hipofosfiți, un tonic al sistemului nervos și muscular, menit să mărească vitalitatea. Tot din laboratorul din Str. Vasile Lascăr nr. 3 provenea și Urosolvan-Iteanu, considerat „cel mai mare dușman” al gutei, reumatismului și calculilor renali. Cu efect diuretic și dezinfectant, acest preparat promitea o ameliorare rapidă a suferințelor.
O adevărată inovație a epocii a fost Iodipon-Iteanu, prezentat ca „forma rațională a curei cu iod”, lipsită de efectele secundare neplăcute ale altor produse similare. Era prescris în arterioscleroză, afecțiuni glandulare, gușă și chiar astm, fiind ușor de administrat inclusiv copiilor.
Laboratorul lui Alexandru Iteanu producea, de asemenea, Valerianat de amoniac, un preparat indicat în bolile nervoase, precum și Valobrom-Iteanu, un calmant al sistemului nervos, destinat în special celor care sufereau de insomnii.
Succesul acestor medicamente nu s-a datorat doar eficacității lor, ci și seriozității cu care erau fabricate. Reclamele interbelice subliniau „îngrijirea și precizia” cu care erau produse granulele efervescente cu glicerofosfați, kola, litiu sau piperazină, toate fiind rezultatele unei munci metodice și a credinței lui Iteanu că România putea și trebuia să fie independentă pe plan farmaceutic.
Astăzi, aceste nume – Hemofer, Pectosin, Urosolvan, Iodipon – pot părea relicve publicitare, dar în anii ’20 și ’30 reprezentau speranță și încredere și demonstrau dimensiunea practică a viziunii lui Alexandru Iteanu.
Laboratorul care i-a purtat numele nu s-a limitat doar la medicamente, ci a dezvoltat și o linie cosmetică completă, care combina funcția estetică cu cea de igienă și cea terapeutică – o abordare foarte modernă pentru acea perioadă. Printre aceste produse se aflau crema, pudra și săpunul „Flora”, destinate „înfrumusețării raționale”, cu efecte uimitoare și fără substanțe vătămătoare.
Alte produse de succes erau:
- Lapte de crin „Flora”, un produs despre care se spunea că albește pielea în mod durabil și care era recomandat în special pentru serate și baluri, reducând necesitatea aplicării frecvente a pudrei.
- Praf de dinți „Bucol” și pastă de dinți „Bucol”, produse pentru igiena orală, care albeau și protejau dinții împotriva cariilor.
- Eau de Cologne „Flora”, apă de colonie preparată cu alcool de 70°, cu putere dezinfectantă, plăcut mirositoare și de lungă durată.
- Capilogen și pomada de păr „Flora”, mijloace eficiente împotriva căderii părului și a mătreții, cu rol stimulator pentru creșterea părului.
- Flora Borax, un praf care se adăuga apei de spălat pentru a o face asemănătoare apei de ploaie, care promitea că dezinfectează în profunzime și care era foarte apreciat în toaleta doamnelor.
Alexandru Iteanu a fost membru al Partidului Național Liberal, ales deputat în mai multe legislaturi și numit prefect al județelor Râmnicu Sărat și Trei Scaune. A ocupat și funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, poziție în care a fost fosrte apreciat pentru tact și corectitudine. Contemporanii îl descriau drept un „om care cinstea totdeauna locul ce îl ocupa”, un spirit organizator, cu o inteligență vie și o pasiune neobosită pentru muncă.
La funeraliile sale, care au avut loc la sfârșitul lui octombrie 1928, la Cimitirul Bellu din București, au asistat personalități politice, universitare și profesionale de prim rang: miniștri, generali, profesori, deputați, prefecți, dar și numeroase organizații care i-au adus coroane de flori în semn de recunoștință.
Ziarul Unirea Poporului din noiembrie 1928 nota:
Alexandru Iteanu a fost fiu de om sărac, iar mamă-sa a fost secuiancă din Ardeal. Când a fost de 13 – 14 ani, a trecut Carpații și a trăit prin țară ca vai de capul lui. Cum necum, în sfârșit a ajuns la o farmacie, unde l-au angajat de sluguliță. Băiețandrul frumos și foarte cuminte a ajuns foarte plăcut de toți cei ce lucrau în farmacie. Proprietăreasa, o doamnă văduvă, văzându-i cumințenia, l-a pus să spele sticlele și să ajute în facerea leacurilor. L-a dat apoi la școală și, după ce a văzut cât de cuminte este, l-a însuflețit să isprăvească liceul. După ce Iteanu a făcut examenul de bacalaureat, s-a înscris la universitate, unde așa ispravă minunată a făcut încât a pus în uimire pe profesori. Cu vremea a devenit farmacist și farmacia lui a fost cea mai vestită în București, așa că farmaciștii l-au ales președinte al lor. Iată ce poate ajunge un băiețandru sărac, dar cuminte și cu mare râvnă la învățătură!
Alexandru Iteanu a lăsat în urmă o moștenire solidă, dar trecerea timpului a făcut ca numele său să fie aproape uitat astăzi, deși a fost unul dintre pionierii farmaceuticii românești moderne.
