Safiye Ali a venit pe lume pe 2 februarie 1894, la Istanbul, într-o familie influentă. Tatăl ei, Ali Kırat Paşa, s-a aflat în slujba sultanilor Abdülaziz și Abdülhamid al II-lea, iar bunicul, Hacı Emin Paşa, a fost șeic la Mecca, astfel că Safiye a crescut într-un mediu privilegiat, dar profund conservator.
Tânăra a învățat la American College for Girls (Robert College) din capitala Imperiului Otoman și a decis încă din anii de liceu să urmeze medicina. Problema era că Facultatea de Medicină a Darülfünun (Universitatea din Istanbul) nu primea femei, deși imperiul avea deja de câteva decenii o școală medicală modernă.
Exista în acea epocă o contradicție interesantă: femeile turce, în special cele din mediul urban, începuseră să prefere, din motive de pudoare și religie, să fie consultate de femei, dar sistemul nu le permitea femeilor să devină medici.
Cum porțile universității din Istanbul îi erau închise, tânăra a plecat în 1916 la Universitatea din Würzburg, Germania, cu o bursă susținută de Ministerul Educației Otoman, dar și aici a întâmpinat rezistență. Ministerul Educației din Bavaria a ezitat să-i recunoască diploma de la Robert College, amânându-i examenele. În cele din urmă, în 1921 a primit titlul de medic și s-a specializat ulterior în ginecologie și pediatrie. În Germania, s-a căsătorit cu medicul Ferdinand Krekeler, care a trecut mai târziu la mahomedanism luându-și numele Ferdi Ali.
În 1923, anul proclamării republicii, Safiye Ali a revenit la Istanbul, a obținut licența de practică și și-a deschis un cabinet în zona Cağaloğlu din cartierul Fatih, devenind prima femeie medic din Turcia. Totuși, femeile înstărite nu aveau încredere într-o femeie medic, deoarece, pentru ele, prestigiul profesional fiind asociat medicului bărbat, iar cele sărace veneau la consultații, dar refuzau să plătească tariful întreg, pe ideea că „nu se cuvine” să dai aceiași bani unei femei.
Safiye Ali a refuzat să accepte rolul de „medic de mâna a doua” și a declarat public că percepe aceeași sumă ca un medic bărbat, cu o singură excepție – cazurile sociale, pe care le va trata gratuit sau cu un onorariu simbolic. Practic, doctorița a formulat explicit o revendicare șocant de modernă pentru acea epocă: „plată egală pentru muncă egală”.
Un articol recent despre istoria femeilor doctor în Turcia rezumă astfel situația: chiar și cele bine pregătite femei medic, precum Safiye Ali, au fost marginalizate, competența lor a fost pusă sub semnul întrebării, au fost nevoite să demonstreze permanent că sunt „mai bune” decât bărbații pentru a fi tratate ca egale.
Safiye nu s-a mulțumit doar să consulte pacienți și a devenit prima femeie care a predat medicină în Turcia, ținând cursuri de ginecologie și obstetrică la prima școală medicală de fete, organizată în cadrul American College. Un alt capitol important al vieții ei este legat de „Süt Damlası”, un program inspirat de Crucea Roșie franceză și orientat spre sănătatea mamei și a copilului, în cadrul căruia a militat pentru alăptare, pentru alimentația sănătoasă a copiilor și pentru consulturi regulate în primii ani de viață. De asemenea, a ajutat și la înființarea unui centru pediatric, „Hilal-i Ahmer Ladies Center Little Children Practice”, prima policlinică pentru copii din Turcia.
În paralel, s-a implicat în mișcarea feministă, a activat în Kadınlar Halk Fırkası (Partidul Popular al Femeilor) și apoi în Uniunea Femeilor Turce.
Cel mai grăitor episod despre percepția față de femeile doctor a fost criza provocată de demisia ei de la Süt Damlası. Când a decis să plece, pacientele au organizeat proteste în fața sediului societății și în fața casei medicului care urma să o înlocuiască, cerând întoarcerea ei. Acuzată că ar fi instigat ea însăși pentru organizarea acestor proteste, Safiye a răspuns ferm: „problema a fost creată de medicii bărbați care nu pot tolera succesul femeilor”, dar a refuzat să-și retragă demisia, tocmai pentru că nu voia ca gestul ei să fie interpretat ca o capitulare în fața presiunilor masculine.
Diagnosticată cu cancer, Safiye Ali s-a stabilit în Germania, la Dortmund, unde a continuat să practice medicina până aproape de sfârșitul vieții. S-a stins în 1952, la vârsta de 58 de ani, departe de țara natală.
Povestea ei este cea a unei femei care a forțat limitele societății: a fost nevoită să plece în străinătate ca să studieze, s-a întors acasă, dar s-a confruntat cu stereotipurile epocii, însă nu a încetat nicio clipă să lupte pentru a impune dreptul femeilor de a fi educate, respectate și tratate ca profesioniști deplini într-o profesie dominată de bărbați. În ciuda rezistenței, a prejudecăților și a barierelor instituționale, Safiye Ali a reușit să deschidă drumul pentru generațiile de femei medic care aveau să-i urmeze.
