Maria Cuțarida, prima femeie medic din România

Singurul document care semnalează existența primei femei medic în România datează de la începutul secolului al XVIII-lea şi se referă la Doamna Ghica, sora prinţului Nicolae Mavrocordat, care făcea însă parte din acei medici care, după cum spunea Nicolae Iorga într-o conferinţă ţinută la Societatea studenţilor in medicină, în 1919, “veneau să lecuiască pe domni, fiindcă medicina a plecat de la domni, a trecut pe la boieri, fără a fi ajuns încă la ţărani…”
De altfel, în următoarea sută de ani nu se mai găseşte nicio menţiune referitoare la existenţa vreunei femei medic. Despre acest lucru se poate vorbi de-abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în 1856, după înfiinţarea Şcolii naţionale de medicină ce a fost transformată 15 ani mai târziu în Facultatea de medicină.
Iniţial, printre elevii şcolii nu a fost admisă nicio femeie. Mult mai târziu, în 1880, a fost consemnată prezenţa primei studente, domnișoara Olga Secară, care, îmbolnăvindu-se, şi-a întrerupt însă studiile și le-a finalizat după câțiva ani. Revista “Dochia” din 1896 consemnează că doctorița Secară nu a fost primită la concursul pentru ocuparea postului de profesor la clinica infantilă de la Universitatea din Bucureşti din acel an pe motiv că, dacă ar fi câştigat concursul, fiind femeie, nu ar fi avut dreptul să participe la votul pentru alegerea senatorului universitar.

Prima româncă ce a obţinut însă titlul de medic a fost Maria Cuţarida, o tânără născută la Călăraşi în anul 1856 care, după ce şi-a luat bacalaureatul la vârsta de 22 de ani, s-a înscris inițial la cursurile Facultăţii de medicină din Zurich, unde se afla în timpul Războiului de Independență din 1877.

Din puţinii bani pe care îi primea din ţară, de la tatăl ei, a trimis 100 lei “în folosul ilustrei noastre armate”, împreună cu o scrisoare în care scria plină de însufleţire: “Totdeauna am fost mândră de a fi româncă, însă de la glorioasele evenimente ale României mi s-a îndoit mândria şi-mi place să sper că şi eu, la venirea mea în ţară, ca medic, voi face onoare iubitei mele patrii”.
Din motive necunoscute, în 1879 a decis să-şi continue studiile la Montpellier, în Franța, într-o epocă în care doar 17 femei studiau medicina. Din cînd în cînd, ziarele din România şi chiar din Franţa semnalau succesele ei excepţionale la învăţătură (“Românul”, “Telegraful”, “Femeia română”, “Le Messager du Midi”, “Le Petit Méridional”).

În 1881, pentru că fondurile familiei se epuizaseră, Maria Cuțarida a fost nevoită să solicite o bursă statului român, pe care Camera legiuitoare i-a acordat-o după dezbateri aprinse, rezoluţia de aprobare trebuind să fie pusă de mai multe ori la vot. Anul următor, când Vasile Alecsandri a vizitat sudul Franţei, Maria Cuţarida a fost cea care l-a salutat în numele studenţilor români, oferindu-i o cunună de flori şi recitind în cinstea lui o poezie, se pare singura pe care o compusese în viaţa ei. Doctorița și-a luat licenţa la Paris și e interesant că lucrarea sa de diplomă tratează problema, la fel de actuală şi azi, a cancerului uterin.

Revista Familia din iunie 1884 consemna, printre alte știri, performanța tinerei românce:
“Regele şi regina României eşiră in 5 iunie la Sinaia, unde vor petrece vara in castelul Peleş. * Dra Agata Bârsescu, juna artistă a teatrului de curte din Viena, petrece la Mehadia; se speră, că știinţa medicală, cu toată seriositatea ei, va redobândi teatrului pe artista. * Domnişoara Maria Cuțarida, din România, a susţinut în mod distins tesa de doctor în medicină la Facultatea de medicină din Paris; domnişora Cuţarida e prima femeie română, care a obţinut acesta distincţiune. * Dra Carlotta Leria, juna cântătrice română, cântă cu mult succes la Londra la “Royal Italian Opera”, alături cu Paulina Lucca, cu de Reszke, Cotogni, Tremellis. * Tenorul Gabrielescu, de la Teatrul Naţional din Bucuresci, se găsește în acest moment la Atena, unde este angagiat pentru stagiunea de vară la teatrul regesc. * Dl dr. Adam Ţeran a făcut în Budapesta censura de advocat”. (Familia, 1884)

Pe 15 septembrie 1884 ziarul Universul consemna revenirea ei în ţară, după susţinerea doctoratului:
“Se anunţă sosirea în Capitală a d-şoarei Maria Cuţarida, care şi-a depus nu de mult examenele de doctor în medicină cu un succes strălucit înaintea facultăţii din Paris. Duminica trecută, juna doctoreasă a mers la Sinaia pentru a face omagiu Maiestăţii Sale Reginei teza în baza căreia a obţinut diploma. Aflăm că d-şoara Cuţarida se va stabili în Bucureşti, pentru a-şi exercita profesiunea ei de medic. Din parte-ne ne facem o plăcere şi o datorie de a salută în domnişoara Maria Cuţarida pe cea dintâi femeie română cu titlul de doctor şi-i urăm cea mai deplină isbândă în greaua şi frumoasa carieră ce a îmbrăţişat”.
În toamna anului 1884, tânăra a obţinut echivalarea diplomei şi libera practică, dar, prezentându-se în două rânduri la concursul de medic primar ginecolog de la Maternitatea Spitalului Filantropia, a fost respinsă în mod nejustificat, pe baza prejudecăţilor epocii, deşi pregătise o lucrare remarcabilă despre hemoragiile uterine în primele faze ale gravidităţii.

A lucrat totuşi un timp la Spitalul Filantropia ca medic secundar ginecolog, apoi ca “medic de întreprindere” la Fabrica de tutun şi chibrituri din Bucureşti, asigurînd asistenţa medicală a celor peste 2.000 de lucrătoare, propunând administrației organizarea unei creşe (care, după plecarea ei, a devenit prima creşă de fabrică din România). Maria Cuțarida a iniţiat societatea “Leagănul” pentru îngrijirea copiilor mici, dar s-a retras din organizație când preşedinta comitetului de conducere a impus refuzarea accesului în instituție al copiilor nelegitimi şi al celor de altă naţionalitate decât cea română.

Ulterior, Maria Cuţarida a înfiinţat societatea “Materna” unde erau îngrijiţi copiii nevoiaşi, asigurându-se că nu apare nicio discriminare. În plus, a devenit vicepreşedinta societăţii “Cultura şi ajutorul femeii”, care a desfăşurat o activitate culturală şi de educaţie sanitară intensă în rândurile femeilor şi a iniţiat totodată organizarea de cămine de zi pentru copiii muncitoarelor cu ziua şi ai slujnicelor.
La Congresul operelor feministe desfăşurat la Paris în anul 1900, prima româncă-medic a susţinut comunicarea “Munca femeii în România”, iar la Congresul asistenţei publice din 1910 de la Copenhaga şi-a prezentat teoria cu privire la dezvoltarea creşelor.

În timpul Primului Război Mondial, doctorița, deși grav bolnavă a lucrat zi de zi în spitalele de campanie, reușind, datorită vastei ei experiențe, să mobilizeze tinerii medici și asistentele medicale.
Maria Cuțarida a murit la un an după încheierea războiului, în 1919, la vârsta de 62 de ani, după ce ultimii ani ai vieţii îi fuseseră întunecaţi de moartea soţului, Nicolae Crătunescu, profesor la facultatea de drept din București, şi a unuia dintre copiii săi.
Primele nouă absolvente ale Facultăţii de Medicină din Bucureşti au fost Hermina Walch (1890), Olga Tulbure şi Cornelia Chernbach (1893), Ecaterina Arbore (1896), Elena Proca (1897), Lucreţia Sion-Moscuna (1898), Virginia Alexandrescu (1899), Roza König şi Elena Manicatide (1900).
Cea dintâi femeie cu diplomă de medic obţinută în ţară a fost, în 1890, Hermina Walch-Kaminski, eminentă reprezentantă a medicinei sociale, iar prima femeie profesor universitar de medicină a fost Elena Densuşianu-Puşcariu (Iaşi, 1920), cu o contribuţie de necontestat în domeniul oftalmologiei. Cornelia Moga a fost primul medic radiolog din România (şi printre primele pe plan mondial), care a murit în urma iradierii cu raze X, iar Maria Trancu-Rainer a fost prima femeie chirurg din țară.

Surse:

Cuvântul nou (1884), Familia (1885), Femeia (1965)