Insulele Virgine – St. Thomas, St. John și St. Croix – trei insule din Antile, situate lângă Porto Rico, la nord de Guadelupa, sunt cele pe care a debarcat, în 1493, Cristofor Columb, în cea de-a doua sa călătorie peste Ocean. Spaniolii s-au stabilit aici începând cu 1555, iar din 1625 au sosit coloniștii englezi și francezi, care s-au așezat mai ales pe insula Saint Croix. A urmat o perioadă complicată, marcată de dispute succesive între Spania, Franța, Marea Britanie și Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, fiecare încercând să-și impună controlul asupra arhipelagului. În secolul al XVII-lea, insulele au intrat sub stăpânirea danezilor, care le-au deținut până în 1917, când Statele Unite le-au cumpărat la prețul de 25 de milioane de dolari.
Compania Daneză a Indiilor de Vest s-a stabilit pe insula St. Thomas în 1672 și pe St. John în 1694, iar în 1733, a cumpărat insula St. Croix de la Franța. Din 1754, insulele au devenit colonii regale daneze, sub denumirea de Indiile de Vest Daneze.
La început, moneda utilizată a fost rigsdalerul vest-indian danez, înlocuit în 1849 de daler. Teritoriile s-au dovedit ideale pentru plantațiile de zahăr, iar trestia, cultivată prin munca sclavilor africani, a susținut economia locală în secolele al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Pe lângă zahăr, se mai cultivau aici bumbac și planta de indigo.
În 1733, insula St. John a fost scena uneia dintre primele revolte majore ale sclavilor din Lumea Nouă, când etnicii Akan–Akwamu, care fuseseră aduși de pe Coasta de Aur (actuala Ghana), au preluat controlul timp de șase luni. Răscoala a fost înăbușită de danezi cu ajutorul trupelor franceze din Martinica. Pentru a evita să fie prinși, zece dintre conducătorii revoltei s-au sinucis.
După ce a avut loc o nouă revoltă a sclavilor de pe Insula St. Croix, guvernatorul Peter von Scholten a abolit sclavia la 3 iulie 1848, dată celebrată și astăzi ca Ziua Emancipării. În anii următori au fost însă introduse legi stricte în privința muncii, care au dus, în 1878, la o revoltă violentă a muncitorilor din Insula St. Croix.
Declinul plantațiilor, devenite tot mai puțin rentabile, i-a determinat pe mulți coloniști danezi să-și abandoneze proprietățile, ceea ce a dus la prăbușirea dramatică economiei.
Istoria vânzării Indiilor de Vest daneze către Statele Unite seamănă cu un roman captivant de aventuri politice. În timpul Războiului de Secesiune al Americii, Insulele Virgine au servit drept cartier general corsarilor aliați cu sudiștii. După victoria nordiștilor, guvernul de la Washington a decis să pună mâna pe aceste teritorii, iar Danemarca, pe atunci abia ieșită dintr-un război complicat cu Prusia lui Otto von Bismarck (Al Doilea Război Germano-Danez, 1864), ar fi fost gata să abandoneze această îndepărtată colonie care nu mai era profitabilă.
În 1867, cele două state au căzut de acord asupra vânzării la prețul de 5 milioane de dolari, doar pentru Insulele St. Thomas și St. John, urmând să se facă un referendum, apoi să se voteze ratificarea tratatului de vânzare de către ambele parlamente. Totul era în perfectă ordine când, la Washington, a izbucnit un conflict între președintele Andrew Johnson și Congres, iar parlamentarii au refuzat să ratifice tratatul, pentru a-i face în ciudă președintelui.
După 35 de ani, în 1902, proiectul de cumpărare a devenit din nou actual. În urma războiului cu Spania, Statele Unite cuceriseră Porto Rico, insulă cu imense bogății, dar foarte greu de apărat din punct de vedere militar. Din acest motiv, experții marinei americane au început să insiste pentru cumpărarea Insulelor Virgine, care aveau porturi excelente și promontorii stâncoase ce se puteau transforma într-un adevărat „Gibraltar” al Mării Caraibilor. Guvernul american a reluat negocierile de cumpărare, tot la prețul de 5 milioane de dolari și a fost semnat chiar un acord. De data aceasta, însă, parlamentul danez a refuzat ratificarea.
În timpul Primului Război Mondial, problema Insulelor Virgine a căpătat un caracter foarte interesant. Americanii terminaseră Canalul Panama și, din această cauză, erau acum extrem de dornici să stăpânească o fortăreață maritimă în Marea Caraibilor, mai ales pentru că germanii desfășurau o intensă activitate antiamericană în Mexic și America Centrală.
Temându-se de o eventuală lovitură navală a nemților, pe care îi credeau capabili să ocupe micile insule daneze, și de faptul că în Insulele Virgine activau numeroși agenți ai marii companii germane de navigație Hamburg America Line (HAPAG), autoritățile americane au decis să obțină insulele cu orice preț.
În vreme de război, totul era extrem de scump, inclusiv insulele, mai ales cele cu mare valoare strategică. De aceea, ambasadorul american la Copenhaga, Maurice Egan, a avertizat guvernul Statelor Unite că se așteaptă să i se ceară un preț de 50 de milioane de dolari. Mai modești, danezii nu pretinseră însă decât 25 de milioane, adică 600 de milioane de dolari astăzi.
Încântat de acest neașteptat chilipir, diplomatul ar fi răspuns: „Țara mea este încă și mai generoasă. Plătim. Numai afacerea să se facă repede!”
Guvernele s-au pus de acord pentru a treia oară. Dar în clipa aceea a apărut o opoziție neașteptată: sufragetele daneze au început să protesteze vehement împotriva cedării Insulelor Virgine. „Atâta vreme cât Statele Unite refuză să acorde femeilor dreptul de vot”, strigau doamnele din Danemarca, „nu putem îngădui ca insulele să fie vândute!”
Ambasadorul american a găsit rapid o soluție: a convocat o mare întrunire a sufragetelor la Copenhaga și s-a declarat partizan al votului feminin. În aceste condiții, rezistența a dispărut și, după un dublu plebiscit, în Danemarca și în Insulele Virgine, steagul american a fost înălțat pe insulele St. Thomas, St. John și St. Croix.
Tratatul privind Indiile de Vest Daneze a fost semnat pe 4 august 1916, iar în decembrie același an a avut loc un referendum în Danemarca, în care alegătorii au aprobat vânzarea. Acordul a fost finalizat oficial pe 17 ianuarie 1917, când Statele Unite și Danemarca au schimbat documentele de ratificare, iar insulele au trecut definitiv sub suveranitate americană.
Pe 31 martie 1917, Statele Unite ale Americii au preluat posesia insulelor, teritoriul fiind redenumit Insulele Virgine ale Statelor Unite. În fiecare an, această dată este marcată prin sărbătoarea numită Transfer Day, care celebrează momentul istoric. Primul guvernator american al arhipelagului a fost contraamiralul James H. Oliver. Ulterior, în martie 1931, Herber Hoover l-a numit în funcția de guvernator civil pe Paul Martin Pearson.
Între anii 1927 și 1932, a fost acordată cetățenia americană unei mari părți a populației insulelor, iar în 1934, moneda daneză vest-indiană a fost înlocuită cu dolarul, insulele fiind ulterior integrate în zona vamală a Statelor Unite.
Americanii și-au ținut cuvântul dat femeilor din Copenhaga. Începând din anul 1936, toți locuitorii Insulelor Virgine – femei și bărbați care știau să scrie și să citească în limba engleză – s-au bucurat de sufragiul universal și de autonomie.
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, turismul a început să se dezvolte rapid, devenind treptat principalul atu al insulelor. În 1956, a fost creat Virgin Islands National Park pe insula St. John, iar după 1959, ca urmare a embargoului care a limitat călătoriile americanilor în Cuba, Insulele Virgine americane s-au transformat într-o destinație turistică de prim rang în Caraibe.
