În timpul Primului Război Mondial, în perioada neutralității României, Traian Vuia, aflat la Paris, încerca, prin epistolele pe care le trimitea acasă, să transmită un mesaj ferm politicienilor pentru a porni lupta de întregire națională. Scrisoarea pe care o reproducem mai jos îi este adresată eminentului sociolog Dumitru Drăghicescu (care după încheierea războiului a fost delegat al României Mari la Societatea Națiunilor, la conferința Româno-Rusă de la Viena din 1925 și, apoi, ministru plenipotențiar în Mexic. Drăgicescu este autorul, printre altele, al volumului “Din psihologia poporului român”).
„Dacă citești ziare pariziene, poți vedea că se ocupă zilnic de noi, relatează zilnic atrocitățile maghiarilor contra transilvănenilor. Toată lumea e mișcată, numai voi rămâneți nemișcați. Take Ionescu a scris multe articole relativ la intrarea în scenă a României. Care sunt cauzele întârzierii?
E regretabil ca în România să se poată afla încă politicieni – numai în batjocură i-am putea numi bărbați de stat – austrofili. Vă temeți de bulgari? Nu puteți impune voința voastră noului rege, condus mai mult de sentimentele lui germane decât de interesele românismului? Veți tolera ca să se reproducă situația creată prin neutralitatea imbecilă din Primul Război Balcanic? Atunci când Serbia și Grecia au putut urma instinctul lor de viață, voi n-ați putut urma decât îndemnările răuvoitoare ale Austriei.
La congresul din Londra ați avut un aer „penaud” și ați cerșit o bucată din solul Bulgariei, atitudine ridicolă, tristă și imorală, care a servit iarăși interesele Austriei perfide, ca să mențină din nou motivele de dușmănie între voi și bulgari, ați căzut în cursă. Atunci când patru milioane de români orfani cheamă mama lor dulce cu brațele legate de o mașteră, voi vă zbateți în ridicol, pentru a obține câțiva kilometri pătrați și câteva mii de bulgari, pe cari îi smulgeți din brațele mamei lor dulce. Este oare această o atitudine demnă de un popor cu destine mari?
Să nu uitați că, prin neutralitatea voastră în Primul Războiu Balcanic, v-ați însărcinat conștiința cu un păcat de moarte. Dacă România lua parte la Primul Războiu Balcanic, Războiul Al Doilea Balcanic, urzit prin Austria, nu izbucnea. Atitudinea voastră a arătat lumii că vă lipsesc bărbați cu vederi largi sau prevăzători.
Deși România nu avea încă un interes imediat în lichidarea Imperiului Otoman, ea și-ar fi putut lua o ipotecă în vederea lichidării celuilalt imperiu bolnav, unde ea avea mari interese. În loc de aceasta, în loc de a obliga pe bulgari, îi înstrăinați și îi faceți dușmani.
Azi situația voastră e grea. După ce v-a îndemnat lung timp ca să luați parte în războiul actual, presa aliaților începe să constate că vorbește surzilor. Ce figură veți face la marele congres european? Veți întinde din nou o mână cerșetoare ca la Londra? Așteptați ceasul din urmă? Ce soartă ar aștepta pe români după învingerea Serbiei prin maghiari? Nu v-au declarat-o îndestul maghiarii? Au nevoie de a învinge pe sârbi ca exemplul acestora să servească de spaimă celorlalte popoare din Balcani.
Azi, lumea întreagă vă însoțește cu o simpatie neașteptată. Mă tem că cei cărora le e încredințată soarta românilor nu sunt la înălțime sau că românul nu e brav, că e fatalist sau leneș, caută numai glorie ieftină. Nepricepând inerția voastră, lumea crede că așteptați primăvara. Oare soldatul român să nu fie atât de voinic ca sârbul?
E admisibil ca într-o intrare în război unde se joacă destinele poporului să fie chestie de sezon și nu o problemă dictată de necesitatea momentului?
Dacă vă trageți din această situație teferi, va fi numai opera Providenței și nu meritul nostru. Am citit cu mare satisfacție manifestul savanților români la acela al germanilor. Maghiarii s-au pus de partea germanilor, contrariul m-ar fi surprins. Istoria, în adevăr, arată că hunii și maghiarii sunt unul și același popor.
Curios semn: un fecior al Kaiserului se cheamă Atila (Eitel); afecția lui pentru hunici, deci, e veche, de aci și afecția lui extraordinară pentru maghiari.”
Scrisoarea are și un post scriptum despre noile cercetări aviatice ale lui Traian Vuia și despre situația românilor transilvăneni în Franța:
„N-am putut relua lucrările relative la ciclopter din mai multe cauze. Eu, ca supus ungur, deși român transilvănean, mă aflu într-o situație bizară în urma decretelor aduse contra supușilor austro-ungari. Ce blestem pe capul nostru, să aparținem celei mai afurisite țări! Așteptăm cu dor ca să ne adoptați!”
*** Scrisoarea adresată de Traian Vuia profesorului Dumitru Drăghicescu (4 mai 1875 – 14 septembrie 1945) este datată 5 ianuarie 1915.
