Ileana Cotrubaș a cântat pe cele mai importante scene ale lumii, a avut parteneri legendari și a lucrat cu dirijori și regizori de prim rang, dar a hotărât să se retragă în 1990, când se afla în plină glorie. „Cred că am știut să mă opresc la momentul potrivit, exact când trebuia, pentru a evita compromisurile”, avea să spună mai târziu.
În 1999, numele Ilenei Cotrubaș a revenit în atenția publicului internațional. Editura vieneză Holzhausen a publicat în limba germană volumul ei autobiografic, Opernwahrheiten (Adevărurile operei), iar casa de discuri Sony a reeditat, în colecția Classical, un cunoscut album cu arii celebre de operă în interpretarea sopranei.
„În realitate, cariera mea a fost mult mai lungă decât se crede!”, mărturisea într-un interviu acordat publicației Opera International.
Născută pe 9 iunie 1939 la Galați, la numai 14 ani Ileana Cotrubaș cânta deja pe scena Operei din București, ca membră a corului de copii. Își amintea cu emoție primele spectacole: Carmen, Boris Godunov, Tosca.
Adevăratul debut avea să vină în 1964, când a interpretat rolul Yniold din Pelléas et Mélisande de Claude Debussy. Pentru tânăra soprană, momentul a fost cu atât mai important cu cât în sală se afla Nadia Boulanger, una dintre marile personalități ale muzicii europene.
“Eu provin dintr-o familie foarte săracă şi foarte simplă. Părinţii mei n-au avut nicio educaţie, tatăl meu a făcut 4 clase primare. Dar am avut întotdeauna norocul să am un cerc de prieteni de la care am ştiut că trebuie să învăţ ceva, că am de „furat” ceva. Am fost întotdeauna conştientă şi faţă de profesorii care m-au format aici, în România, conştientă de nevoia mea de a primi, de a absorbi ca un burete tot ceea ce oameni cultivaţi puteau să-mi ofere, îmi spuneam: „Asta-mi trebuie, lucrul acesta îl pot dezvolta mai departe“.
Mai întâi a studiat la Școala de muzică, apoi cu profesoara de canto Eugenia Elinescu, care a introdus-o treptat în tainele tehnicii vocale și ale stilului bel canto.
Am învățat să fac vocalize, să cânt roluri ușoare precum Barbarina din Nunta lui Figaro…
A urmat Conservatorul la clasa lui Constantin Stroescu, un tenor cu experiență internațională, despre care își amintea: „Stroescu era o mare personalitate, un om foarte cultivat, cu care am studiat întreg repertoriul francez, acesta ocupând apoi un loc important în cariera mea. De fapt, tot ceea ce am învățat în România mi-a servit în continuare și nu pot spune că munca mea ulterioară cu cei mai mari dirijori mi-ar fi adus ceva nou.”
Debutul internațional a venit în 1969, la Festivalul de la Glyndebourne, tot în Pelléas et Mélisande, de această dată în rolul Mélisande, sub conducerea dirijorului John Pritchard și în regia lui Pierre Médecin.
Un an mai târziu, în 1970, Ileana Cotrubaș a debutat la Covent Garden din Londra, în rolul Tatiana din Evgheni Oneghin, iar în 1971 avea să urce pe scena Operei din Viena, fiind interpreta Violettei din La Traviata, alături de tenorul Nicolai Gedda, sub bagheta lui Josef Krips.
În anii care au urmat, cariera sa internațională avea să se desfășoare pe marile scene ale Europei și ale Statelor Unite. A cântat la Scala din Milano, la Covent Garden, la Viena, la München și la Glyndebourne și a colaborat cu artiști care au devenit repere ale istoriei operei.
Dintre toți marii dirijori cu care a lucrat, Carlos Kleiber a ocupat un loc aparte. Pentru Ileana Cotrubaș, colaborarea cu el nu a fost doar o experiență profesională, ci una care i-a modificat propriile limite artistice:
A lucra cu el era o fericire incredibilă: de fiecare dată aveam sentimentul că mă depășesc, într-atât eram de inspirată de muzicalitatea și de personalitatea sa. Niciodată nu am întâlnit un asemenea perfecționist. Era singurul șef de orchestră – și totuși eu am lucrat cu cei mai buni – care respira odată cu muzica.
A colaborat, de asemenea, cu Herbert von Karajan, cu Carlo Maria Giulini, Karl Böhm, Riccardo Muti, Georges Prêtre, John Pritchard, James Levine, Claudio Abbado, Colin Davis, Lorin Maazel și Zubin Mehta, dar niciunul nu a avut asupra ei efectul lui Kleiber.
Când a fost întrebată care dintre rolurile sale i-a fost cel mai drag, Violetta sau Mimi, nu a putut să aleagă:
Mi-au plăcut toate rolurile și m-am dăruit fiecăruia dintre ele… Le-am iubit pe Tatiana, Antonia, Mélisande, Pamina, Susanna și Mimi…
În spatele carierei sale strălucite nu s-a aflat doar talentul, ci și o disciplină severă, inclusiv în alegerea spectacolelor. Ileana Cotrubaș își amintea că nu semna niciodată un contract fără să afle cine urma să fie dirijorul, regizorul și partenerii de scenă.
„Nu regret nimic, nici scena, nici succesele, și trăiesc foarte fericită, vocea o mai am și cânt pentru mine… Aș putea chiar să mai dau câte un recital cu melodii pentru prieteni”, mărturisea în 1999.
După retragerea de pe scenă, soprana a rămas aproape de lumea muzicii și a acceptat să lucreze cu un număr restrâns de elevi. Era foarte exigentă și nu ezita să recunoască acest lucru.
Ileana Cotrubaș s-a stins din viață pe 20 august 2026, la vârsta de 87 de ani, a anunțat Opera Națională din București.
foto: discogs.com
