Timp de aproape o jumătate de secol, pe peretele circular al marii săli a Ateneului Român a rămas un spațiu gol, rezervat unei lucrări pe care nimeni nu se încumeta să o realizeze. Se vorbea despre aducerea unui artist străin, despre dificultățile tehnice și despre costurile uriașe ale proiectului. În cele din urmă, cel care avea să transforme zidul într-o impresionantă desfășurare a istoriei naționale a fost pictorul român Costin Petrescu, moștenitorul unei îndelungate tradiții de zugravi de biserici. Artistul care proiectase coroana reginei Maria și mantiile purtate de suveranii României la încoronarea din 1922 avea să dedice patru ani celei mai ambițioase lucrări din cariera sa: Marea Frescă a Neamului de la Ateneul Român.
Costin Petrescu s-a născut pe 10 mai 1871, într-o familie originară din Pitești, în care meșteșugul picturii monumentale se transmitea de mai multe generații. Străbunicul matern, Petre Ghițulescu, fusese zugrav de biserici la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, iar pe linie paternă tradiția era reprezentată de pictori precum Petre Zugravul, cunoscut și sub numele de Petre din Pitești, și Ilie Petrescu, tatăl viitorului artist.
Din această moștenire avea să se nască pasiunea lui Costin Petrescu pentru frescă, tehnica picturii pe tencuială proaspătă, care cerea o pregătire minuțioasă, siguranța desenului și o execuție rapidă.
În 1888, familia s-a stabilit la București, unde tânărul a urmat Școala de Belle-Arte, studiind cu G. D. Mirea, și participând la cursurile de arhitectură conduse de George Sterian. Și-a completat ulterior pregătirea artistică la Viena, München și Paris, intrând în contact cu marile curente ale epocii.
Deși s-a remarcat și ca portretist, Costin Petrescu și-a consacrat cea mai mare parte a vieții artistice picturii monumentale. În 1902, s-a numărat printre organizatorii societății „Tinerimea artistică”, alături de artiști preocupați de înnoirea artei românești. A fost, timp de 32 de ani, profesor de pictură monumentală la Școala de Belle-Arte din București, formând generații de tineri artiști.
Înainte de a începe lucrările la Ateneu, Costin Petrescu participase deja la realizarea unor misiuni de importanță simbolică pentru România. În 1922, cu prilejul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba Iulia, pictorului i-au fost încredințate proiecte legate de însemnele și costumele ceremoniale ale suveranilor.
Costin Petrescu a realizat desenul după care a fost confecționată coroana reginei Maria, o piesă spectaculoasă, inspirată din tradiția bizantină și din reprezentările vechilor doamne ale Țării Românești. Coroana, lucrată în aur și împodobită cu pietre prețioase, se deosebea de bijuteriile dinastice occidentale prin forma și prin simbolurile alese. Tot el a proiectat mantiile de încoronare purtate de Ferdinand și Maria, concepute pentru a exprima solemnitatea momentului și legătura noii monarhii a României întregite cu tradițiile istorice ale țării.
La 15 octombrie 1922, în cadrul ceremoniilor de la Alba Iulia, cei doi suverani au purtat veșmintele realizate după desenele artistului, iar regina Maria a apărut cu impunătoarea coroană de aur care avea să devină una dintre imaginile emblematice ale monarhiei. În același an, Costin Petrescu a executat și lucrări de pictură murală la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, consolidându-și reputația de artist al marilor proiecte naționale.
Într-o epocă în care pictura murală era realizată adesea pe pânze fixate ulterior pe pereți sau prin alte procedee decorative, Costin Petrescu a insistat asupra valorii frescei tradiționale. Pentru el, această tehnică nu reprezenta doar o modalitate de lucru, ci și o legătură directă cu generațiile de zugravi care împodobiseră bisericile românești.
Într-un interviu acordat în 1933, pictorul explica: „Pictura românească se confundă cu meșteșugul zugravilor noștri de biserici. Cum acel meșteșug are rădăcini vechi, foarte vechi, tocmai în Bizanț și la muntele Athos, a fost cultivat veacuri de-a rândul de meșteri anonimi care-și notau numai numele lor de botez: Ilie, Florea, Voicu, Petre.”
Artistul considera că acești meșteri păstraseră, vreme de secole, cunoștințe tehnice pe care pictura occidentală le folosise tot mai rar. Preocupările sale au atras atenția specialiștilor francezi. În 1925, a fost invitat la Lyon pentru a susține cursuri și demonstrații practice de pictură în frescă, la care au participat reprezentanți ai mai multor școli de artă din sudul Franței.
„Am avut satisfacția de a vedea înființându-se chiar la Lyon un curs de frescă românească, pe care îl socotesc ca un prinos de admirație ce l-am putut aduce memoriei anonimilor zugravi ai bisericilor noastre strămoșești”, mărturisea artistul.
În 1931, la Paris, a publicat tratatul „L’Art de la fresque”, dedicat tehnicii picturii murale. Prestigiul său este ilustrat și de o scrisoare din 6 ianuarie 1936, în care istoricul de artă Henri Focillon îl numea „restauratorul artei frescei”.
Când Ateneul Român și-a deschis porțile, în 1888, în sala principală fusese prevăzut un spațiu circular destinat unei ample decorații murale. Pe friza lungă de 75 de metri a fost așezată o inscripție care anunța: „Loc rezervat pentru marea frescă”.
Anii au trecut, iar proiectul a rămas nerealizat. În 1901, pictorul Ștefan Popescu propusese o decorație executată pe pânză, argumentând că realizarea unei fresce propriu-zise, direct pe tencuială, ar fi impus închiderea sălii pentru o perioadă foarte lungă.
Propunerea nu a fost acceptată, iar spațiul a continuat să aștepte artistul capabil să își asume o asemenea lucrare. Costin Petrescu avea să se gândească la acest proiect timp de trei decenii.
„Era mai mult o ambiție, țintă supremă a vieții mele. De 30 de ani port în mine planul acestei lucrări pe care am schițat-o și am studiat-o aproape fără întrerupere”, mărturisea pictorul.
Problema esențială nu era numai dimensiunea peretelui, ci și alegerea episoadelor care urmau să reprezinte istoria românilor.
„Pe un spațiu lung de 75 m trebuia să concentrez istoria zbuciumată a țării mele. Cum aș fi putut s-o fac dacă aș fi reprezentat mersul ascensiv al fiecărei epoci? Nu mi-ar fi ajuns pentru asta nici Calea Victoriei întreagă.”
Soluția a fost selectarea momentelor considerate definitorii pentru evoluția istorică a românilor și reunirea lor într-o compoziție continuă.
„Am hotărât, deci, să aleg culmile acestei istorii și să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la împăratul Traian, să simbolizeze ca un poem povestea glorioasă a neamului meu.”
Proiectul a primit aprobarea conducerii Ateneului, iar Nicolae Iorga a acordat avizul istoric, fără a solicita modificări. În septembrie 1933, Costin Petrescu a început lucrările, ajutat de Gheorghe Bobuleanu, un colaborator originar din Prahova. Pictorul avea atunci peste 60 de ani.
Fresca se desfășoară pe o lungime de aproximativ 75 de metri și ocupă o suprafață de circa 210 metri pătrați. Compoziția cuprinde 25 de scene și peste o sută de personaje, reunite într-o amplă reprezentare a istoriei românilor.
Primele cadre evocă intrarea romanilor în Dacia și începuturile formării poporului român, urmează scene dedicate marilor voievozi și domnitori, printre care Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Dimitrie Cantemir. Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, Unirea Principatelor din 1859, Războiul de Independență și Marea Unire din 1918 ocupă, la rândul lor, locuri importante în desfășurarea compoziției.
Costin Petrescu nu a urmărit să realizeze o succesiune de tablouri izolate, ci o narațiune vizuală continuă, în care personajele, arhitectura și elementele simbolice să fie legate unele de altele. Pictorul a acordat o atenție deosebită fizionomiilor și gesturilor personajelor, desenului și ritmului compozițional, pentru ca întreaga friză să poată fi urmărită ca un ansamblu unitar. Lucrul în frescă impunea o disciplină severă. Pigmenții trebuiau aplicați pe tencuiala încă umedă, ceea ce limita timpul disponibil pentru fiecare porțiune și făcea dificile corecturile ulterioare. Înainte de execuția propriu-zisă, artistul pregătise ani întregi schițe, studii și desene.
Momentul începerii lucrării i-a rămas întipărit în memorie: „Îmi amintesc clipa în care am dat cu ciocanul în prima literă care începea dictonul: «Loc rezervat pentru Marea Frescă a Neamului». Am trăit atunci cea mai puternică emoție din viața mea și aș fi vrut să se deschidă pământul, atât de mult mă impresiona spațiul gol pe care trebuia să-l umplu cu viață.”
Fresca a fost terminată în primăvara anului 1937 și inaugurată oficial la 26 mai 1938. După aproape cincizeci de ani de așteptare, spațiul rezervat încă de la construirea Ateneului își găsise, în sfârșit, rostul.
Succesul lucrării de la București a fost urmat de o nouă comandă importantă. La solicitarea Universității din Cluj, Costin Petrescu a realizat fresca „Istoria culturală a Ardealului”, destinată Colegiului Academic.
Lucrarea, cu o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, era alcătuită din trei panouri care evocau contribuțiile unor cărturari, oameni ai Bisericii, scriitori și personalități politice la dezvoltarea culturii românești din Transilvania. Printre personajele reprezentate se numărau diaconul Coresi, Gheorghe Șincai, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Simion Bărnuțiu și Vasile Goldiș. Într-unul dintre panouri apărea și Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Fresca a fost recepționată oficial la 9 septembrie 1939, de o comisie din care făceau parte istorici și universitari de prestigiu, printre care Ioan Lupaș, Constantin Daicoviciu și Coriolan Petreanu.
Soarta acestei lucrări avea să fie însă cu totul diferită de cea a frescei de la Ateneu. La sfârșitul anului 1940, în contextul schimbărilor politice și teritoriale provocate de cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria, pictura a fost acoperită cu un strat de tencuială și astfel opera a dispărut din văzul publicului după numai un an. Timp de decenii, fresca „Istoria culturală a Ardealului” a rămas ascunsă sub stratul de tencuială aplicat în 1940, după Dictatul de la Viena.
Costin Petrescu a continuat să fie asociat cu marile realizări ale picturii monumentale românești, deși numele său a rămas mai puțin cunoscut publicului larg decât cele ale unor contemporani dedicați picturii de șevalet.
Pe lângă frescele de la București și Cluj, a realizat lucrări murale pentru biserica din Roznov, Catedrala Încoronării din Alba Iulia, biserica Mihai Vodă din București și biserica Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.
A lăsat, de asemenea, în urmă și numeroase portrete, desene și proiecte decorative, precum și o contribuție importantă la transmiterea tehnicii frescei către generațiile următoare.
Pictorul a încetat din viață pe 1 octombrie 1954, la vârsta de 83 de ani.
Marea Frescă a Neamului a traversat, la rândul ei, o perioadă dificilă. Avariată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lucrarea a fost restaurată în anii următori, intervenția încheiată în 1964 fiind realizată sub îngrijirea fiului artistului, Radu Costin Petrescu.
Astăzi, cei care intră în sala mare a Ateneului Român pot admira friza monumentală care înconjoară spațiul de deasupra lojelor. Pentru mulți spectatori, ea reprezintă fundalul familiar al concertelor și al marilor evenimente culturale găzduite de clădire, puțini fiind cei care cunosc istoria celor aproape cincizeci de ani în care peretele a rămas gol și a artistului care și-a dedicat o parte însemnată a vieții pregătirii lucrării.
Surse:
Revista Muzeelor și Monumentelor, 1977
Acta Musei Napocensis, 1985-1986
Revista Argeș, 1988
imagoramaniae.ro
