AcasăEroii RomânieiA cucerit universitățile din America și a contribuit la crearea unui spațiu românesc la Pittsburgh. Cine a fost Christina Galitzi-Brătescu

A cucerit universitățile din America și a contribuit la crearea unui spațiu românesc la Pittsburgh. Cine a fost Christina Galitzi-Brătescu

Galitzi
DS TW

În septembrie 1927, o româncă aflată la studii în Statele Unite a ajuns la Universitatea din Pittsburgh. Acolo a aflat că se pregătea la „Catedrala Cunoașterii” (Cathedral of Learning), impresionantul zgârie-nori în stil neogotic al universității, amenajarea unor săli dedicate culturilor naționale ale comunităților de imigranți și a pus o întrebare simplă: cum erau reprezentați românii în această instituție academică? Întrebarea avea să declanșeze un proiect care a devenit realitate după mulți ani. Christina Galitzi-Brătescu a fost o femeie cu un destin neobișnuit: voluntară a Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, absolventă a Universtității Sorbona, bursieră Rockefeller și doctorand în științe sociale la Columbia University.

Fiica unui negustor grec, educată la Constantinopol

Christina Galitzi s-a născut în România, în 1889, și a fost fiica negustorului grec Iani Avghi Galitzi. Între 1908 și 1916, a urmat Liceul Francez din Constantinopol, unde a primit o educație care avea să îi deschidă mai târziu porțile universităților europene și americane.

În anii Primului Război Mondial, când numeroase femei din România s-au implicat în îngrijirea răniților, a devenit infirmieră voluntară a Crucii Roșii. A lucrat în spitale din Constanța, Făurei și Bacău, dar și la Odessa. În 1917, s-a ocupat inclusiv de bolnavi de tifos exantematic, într-o perioadă în care epidemia făcea ravagii.

Pentru devotamentul său, a fost decorată cu „Crucea Regina Maria”, clasa a II-a, dar experiența războiului avea să îi influențeze profund orientarea profesională. În loc să aleagă o carieră convențională, Christina s-a îndreptat spre un domeniu aflat încă la început: asistența socială modernă.

De la spitalele de război la Sorbona

În 1920, statul român a trimis-o la Paris, la Bureau Central de Bienfaisance, instituție implicată în organizarea activităților de asistență socială. În paralel, a urmat cursuri la Universitatea Sorbona și a participat la reuniuni internaționale, fiind interesată de felul în care instituțiile occidentale încercau să combată sărăcia, să protejeze copiii și să îmbunătățească viața muncitorilor.

În 1922, Christina Galitzi a primit o bursă Willard Straight, prin intermediul Crucii Roșii Americane, și a plecat la New York.

Galitzi

Aici a studiat la New York School of Social Work, una dintre instituțiile importante în pregătirea specialiștilor americani în asistență socială, care a fost integrată ulterior în Columbia School of Social Work. Doi ani mai târziu a obținut diploma și un titlu de master în domeniul legislației sociale.

În timpul studiilor, Christina Galitzi a cercetat condițiile de viață ale familiilor de imigranți din New York. Potrivit propriei autobiografii, a efectuat anchete sociale în sute de familii, studiind inclusiv munca desfășurată de copii și de femei. Era începutul unei preocupări care avea să îi definească activitatea științifică.

O femeie care voia să schimbe asistența socială din România

Revenită în țară în 1924, Christina Galitzi a devenit secretară generală a Asociației Creștine a Femeilor din România, organizație cunoscută internațional sub inițialele YWCA.

Tânăra a contribuit la organizarea filialelor din Iași, Chișinău, Cluj și Cernăuți, precum și la pregătirea personalului pentru activități sociale, a participat la structurarea unor proiecte privind învățământul de asistență socială și a colaborat cu mediile sociologice din jurul profesorului Dimitrie Gusti.

În 1926, a primit o bursă Rockefeller și a plecat din nou în Statele Unite pentru a-și continua studiile la Columbia University. Acel an a fost unul deosebit pentru relațiile româno-americane. Regina Maria a întreprins celebra sa călătorie în Statele Unite, unde a fost întâmpinată cu un interes extraordinar, iar Christina Galitzi s-a numărat printre membrii comitetului care a pregătit primirea suveranei la New York.

De asemenea, a participat la organizarea unor manifestări menite să facă România mai cunoscută publicului american, a contribuit la expoziții de cusături și artă populară românească și s-a implicat în pregătirea unor evenimente legate de prezența compozitorului George Enescu în Statele Unite.

Autobiografia ei menționează inclusiv colaborarea la pregătirea unei interpretări coregrafice a Rapsodiei Române de către compania de balet a Marthei Graham.

Galitzi

Întrebarea din Pittsburgh care a făcut istorie

În septembrie 1927, Christina Galitzi a trecut prin Pittsburgh, după ce își petrecuse vara la Universitatea din Chicago. Acolo a aflat despre proiectul Cathedral of Learning, o clădire monumentală destinată universității din oraș. În interior urmau să fie amenajate săli care să reprezinte cultura și tradițiile diferitelor comunități naționale stabilite în regiune. Christina s-a interesat imediat de participarea românilor la proiect. La acea vreme, la universitate studiau numai doi tineri români. A fost organizată o întâlnire cu aceștia, iar discuția a pus bazele unui comitet dedicat realizării Sălii Românești. Treptat, inițiativei i s-au alăturat membri ai comunității româno-americane, organizații culturale și de întrajutorare, precum și reprezentanți ai statului român.

Proiectul avea să întâmpine însă dificultăți greu de imaginat. Inițiativa creării Sălii Românești de la Universitatea din Pittsburgh a trecut printr-un moment dramatic la 14 noiembrie 1930, când banca în care fuseseră depuse fondurile colectate de comunitatea românească a intrat în procedură de executare și lichidare, în urma unor nereguli descoperite în conturile casierului. Banii strânși cu atâta trudă păreau pierduți, iar comitetul însărcinat cu amenajarea sălii s-a trezit în imposibilitatea de a continua lucrările. Salvarea a venit din partea conducerii Universității din Pittsburgh, care, impresionată de perseverența și devotamentul românilor, a hotărât să garanteze acoperirea eventualelor pierderi din depozitul inițial.

La 22 martie 1931, a fost recomandată adoptarea proiectului arhitectural al Sălii Românești și a fost desemnat un comitet special pentru continuarea demersurilor. Însă dificultățile nu se încheiaseră: Marea Criză Economică, însoțită de șomajul care afecta puternic comunitățile românești din valea râului Mahoning, a paralizat continuarea campaniei de strângere a fondurilor și a întârziat realizarea proiectului.

Ulterior a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, iar legăturile cu România au devenit tot mai dificile. Cu toate acestea, inițiativa nu a fost abandonată. Pe 16 mai 1943, la șaisprezece ani de la vizita Christinei Galitzi, Sala Românească din Cathedral of Learning a fost inaugurată oficial. Era o izbândă a comunității românești din Pittsburgh și, în același timp, împlinirea unei idei la nașterea căreia contribuise decisiv tânăra cercetătoare din România.

Concepută ca o evocare a arhitecturii mănăstirilor ortodoxe românești și proiectată la București de arhitectul Nicolae Ghica-Budești, încăperea impresionează prin bogăția detaliilor și simbolurilor: portalul din piatră sculptată, inspirat de intrările mănăstirilor, are inscripționate câteva versuri ale lui Vasile Alecsandri:

Românul e întocmai
Precum stâncile mărețe
Care-n valurile mării
Furtunate și semețe
Neclintite-n veci rămân. („Anul 1855”)

Pardoseala este realizată din marmură roz de Rușchița, iar mobilierul din stejar a fost sculptat în România de meșteri țărani, care au folosit simple bricege. Pupitrul profesorului este inspirat de cele folosite pentru lectura cărților de cult în bisericile ortodoxe, iar tabla este încadrată de panouri sculptate asemenea iconostaselor, împodobite cu icoane vechi. Una dintre cele mai prețioase piese este mozaicul bizantin realizat de artista Nora Steriadi, care îl înfățișează pe domnitorul Constantin Brâncoveanu și care fusese expus inițial în Pavilionul României la Expoziția Universală de la New York din 1939.

Pe plăcuța explicativă scrie: „Constantin Vodă Brâncoveanu și familia lui au îndurat martiriu pentru ca credința în Dumnezeu și națiune să înflorească în veci în inimile Românilor”.

Ferestrele arcuite, grilajele din fier forjat executate în România și draperiile din mătase întregesc atmosfera unui interior în care tradiția religioasă și arta populară românească se întâlnesc armonios. Sala face parte din ansamblul Nationality Rooms, inițiat în anii 1920 de socioloaga americană Ruth Crawford Mitchell, cu scopul de a lega universitatea de moștenirea culturală a familiilor de imigranți care contribuiseră la dezvoltarea industrială a orașului.

Proiectul la a cărui inițiere contribuise Christina Galitzi-Brătescu în 1927 a devenit, șaisprezece ani mai târziu, un monument al identității românești în America, rolul ei fiind menționat explicit pe site-ul Universtității din Pittsburg.

Doctoratul de la Columbia: povestea românilor plecați peste Ocean

În 1929, Christina Galitzi și-a încheiat studiile doctorale la Columbia University. Teza ei, publicată în același an, poartă titlul A Study of Assimilation Among the Roumanians in the United States și este una dintre primele cercetări ample consacrate procesului de integrare a imigranților români în societatea americană.

Christina a studiat comunitățile formate din oameni plecați din Transilvania, Banat, Bucovina și din alte regiuni locuite de români care ajunseseră să lucreze în fabricile și minele Americii. Cercetătoarea a analizat veniturile, locuințele, obiceiurile, viața de familie, școlarizarea copiilor și rolul bisericilor și asociațiilor românești, studiind îndeaproape familii din diferite orașe americane.

Un avantaj important era faptul că vorbea limba oamenilor pe care îi intervieva, îi putea asculta fără intermediari și înțelegea astfel mai bine dificultățile adaptării lor la o societate complet diferită de cea de acasă.

În prefața lucrării, datată 1 martie 1929, a mulțumit Institutului Rockefeller pentru sprijinul acordat și profesorilor de la Columbia care o îndrumaseră. Cartea a fost recenzată în 1930 în American Journal of Sociology, una dintre revistele academice importante ale Statelor Unite, iar vestea a ajuns și în România. În iunie 1929, ziarul America anunța că două românce, Christina Galitzi și Daniela Antonescu, obținuseră diplome universitare la Columbia, prezentând realizarea lor drept un motiv de mândrie pentru compatrioți.

Femeile din România, prezentate studentelor americane

Cu câteva luni înainte de obținerea doctoratului, Christina susținuse o conferință la Skidmore College, din Saratoga Springs, New York, vorbind despre situația economică, socială și politică a femeilor din România. Pentru a ilustra viața femeilor de la țară, a apărut îmbrăcată într-un costum popular național. Patru zile mai târziu, ziarul studențesc Skidmore News a publicat o relatare a conferinței.

Christina le explicase studentelor americane cât de diferită era viața unei țărănci de aceea a unei femei din clasa mijlocie sau din aristocrație, vorbise despre munca grea din gospodăriile rurale, despre educație, despre tradiții și despre eforturile organizațiilor feminine de a obține drepturi politice.

Profesoară în California și Mexic

După obținerea doctoratului, Christina Galitzi a continuat să lucreze în domeniul cercetării și al asistenței sociale. În anii 1930–1931, a ocupat o funcție de conducere în sistemul de ocrotire socială din România și a predat la instituții de pregătire a asistenților sociali, apoi s-a întors pentru un timp în Statele Unite, devenind profesoară la Scripps College, din Claremont, California.

Potrivit autobiografiei pe care a întocmit-o în 1945, în perioada petrecută în America a susținut sute de conferințe publice despre România, având ca teme problemele sociale, educația, literatura și cultura, a participat la activități universitare în Mexic și și-a extins interesul spre America Latină.

În vara anului 1937, Regina Maria a decis să o angajeze pe Christina Galitzi ca secretară particulară. Suverana era impresionată nu numai de educația ei, ci și de felul în care tânăra intelectuală înțelegea problemele lumii contemporane. Într-o caracterizare consemnată în documentele istorice, Regina Maria vorbea despre farmecul personal al Christinei, manierele desăvârșite și cultura ei excepțională. În acei ani suverana era bolnavă, iar corespondența, legăturile cu familia și numeroasele chestiuni administrative necesitau discreție și atenție. Scrisorile păstrate în arhivele istorice arată că Christina a participat la gestionarea unor probleme delicate.

Anul 1945: o carieră pusă sub semnul întrebării

După cel de-Al Doilea Război Mondial, schimbările politice din România au afectat cariera Christinei Galitzi-Brătescu. În iulie 1945, a adresat autorităților de la București un memoriu prin care cerea reconsiderarea deciziei de a fi epurată din administrația publică. Documentul, reprodus de istoricul Tudor Vișan-Miu din arhivele CNSAS, arată că cercetătoarea considera că fusese îndepărtată fără nicio justificare temeinică și cerea o analiză care să îi restabilească reputația profesională. Cu acel prilej a evocat cei 28 de ani de activitate în serviciul public și în domeniul asistenței sociale, afirmând că se ținuse departe de implicarea politică și că activitatea sa fusese dedicată ajutorării celor vulnerabili, educației și apropierii dintre România și Statele Unite.

Galitzi

În același document amintea și drama personală provocată de război: soțul ei, colonelul Constantin Brătescu, ajunsese prizonier după luptele de la Stalingrad. Ofițer de carieră, fost șef al Secției Propagandă din Marele Stat Major și ofițer de legătură pe lângă Misiunea Militară Germană, Brătescu primise în 1942 comanda Diviziei 1 Cavalerie, trimisă pe Frontul de Est. În noiembrie, ofensiva sovietică de la Stalingrad a provocat prăbușirea frontului românesc, iar pe 30 ianuarie 1943, bărbatul a căzut prizonier. Trei zile mai târziu era interogat de ofițerii sovietici, documentul întocmit atunci păstrându-se în arhivele militare rusești.

Pentru Christina au urmat mulți ani de incertitudine. În aprilie 1946, când George Enescu și soția sa, Maruca Cantacuzino, au vizitat Moscova, au intervenit pe lângă autoritățile sovietice pentru a afla dacă generalii Constantin Brătescu și Nicolae Mazarini mai erau în viață. Demersul fusese făcut la rugămintea soțiilor celor doi prizonieri. Constantin Brătescu avea să revină în România abia în iulie 1948, după mai bine de cinci ani de captivitate.

Galitzi

Christina Galitzi-Brătescu s-a stins din viață în septembrie 1968, potrivit unui anunț de deces publicat în presa românească a epocii.

Privită în ansamblu, viața ei pare aproape neverosimil de bogată. A fost infirmieră voluntară în timpul Primului Război Mondial, a studiat la Sorbona și Columbia University, a cercetat viața imigranților români din America, a predat în universități americane, a contribuit la organizarea asistenței sociale din România și a devenit secretara particulară a Reginei Maria.

În plus, a participat la promovarea culturii românești în Statele Unite și a avut un rol important în inițierea proiectului Sălii Românești de la Universitatea din Pittsburgh. Astăzi, vizitatorii Cathedral of Learning pot descoperi un spațiu dedicat istoriei și culturii naționale, dat puțini știu că la originea proiectului s-a aflat această femeie care și-a petrecut o mare parte din viață încercând să facă România cunoscută peste hotare.

Surse:

Columbia University Press, A Study of Assimilation Among the Roumanians in the United States, 1929
Skidmore News, Lecture Given by Christine Galitzi, 13 februarie 1929 (digitalcoll.skidmore.edu)
American Journal of Sociology, recenzie semnată de Everett V. Stonequist, 1 iulie 1930
Cathedral of Learning, University of Pittsburgh (https://www.nationalityrooms.pitt.edu/events/legacy)

The Romanian Classroom in the Cathedral of Learning, Ruth Crawford Mitchell, University of Pittsburgh Press, 1944

DS TW
Postarea anterioară
Articolul următor
Niciun comentariu

Lasă un comentariu