Agatha și George Bacovia, povestea iubirii și a sacrificiului

George Andone Vasiliu s-a născut pe 4 septembrie 1881 (17 septembrie pe stil nou) la Bacău, părinții săi fiind comerciantul Dimitrie și Zoe Vasiliu. Copilul a fost înscris în 1889 la un pension în Bacău, apoi la Școala Primară Domnească numărul 1. În 1899, în timpul liceului, a obținut premiul I pe țară la concursul Tinerimii române pentru “desen artistic de pe natură” și în același an a debutat în revista Literatorul, cu poezia “Și toate”.

În 1900, tânărul Bacovia s-a înscris la Școala Militară din Iași, de unde s-a retras însă în al doilea semestru, apoi a revenit acasă și a urmat la cursul superior al Liceului Ferdinand. În 1903, după absolvirea liceului, a fost admis la Facultatea de Drept din București, frecventând în acea perioadă cenaclul Literatorul al lui Alexandru Macedonski. Un an mai târziu, tânărul s-a retras de la facultate, în 1906 s-a reîntors în orașul natal, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, reîncepând studiile cu anul I. Poetul a obținut în 1911 diploma de licență și a fost admis în baroul din Bacău, dar nu a profesat niciodat[ ca jurist. A lucrat o vreme ca suplinitor în învățământ, în 1913 a devenit ajutor contabil la prefectură, dar s-a îmbolnăvit de o boală de plămâni și a fost nevoit să demisioneze pentru a-și îngriji sănătatea.

În 1914, Bacovia a fost internat la sanatoriul de boli nervoase al doctorului Mărgăritescu din București, iar în 1916, după ce starea sa s-a ameliorat, a devenit copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii, apoi a lucrat ca funcționar în Ministerul Muncii. În 1922 s-a reîntors la Bacău, grav bolnav. A reușit să se întremeze și până în 1928 a ocupat funcția de profesor suplinitor la diverse școli din oraș, a scris mult și a publicat primele volume de versuri.

“Într-o toamnă târzie a anului 1924 s-a oprit la Râmnicu Sărat poetul G. Bacovia. Părea nerăbdător să afle știri cu privire la reapariția volumului “Plumb”, încredințat “Tipografiei poporului” din localitate din inițiativa prietenului și fostului coleg Grigore Tăbăcaru, a concetățeanului N. Cristoveanu, cu concursul material al omului de cultură Matei Elian. Poeziile se aflau în șpalturi, gata pentru ultima corectură. Vestea sosirii, pe neașteptate, a poetului care trecuse pe la tipografie fără să indice o adresă ne-a uimit. L-am căutat prin cele câteva restaurante, dar l-am găsit târziu în grădina publică, pe o bancă, sub un platan devastat de vânturile sfârșitului de toamnă.

Atunci l-am cunoscut. Absent la toate din jur. Înfrigurat, într-un pardesiu negru, plăpând și uscat, cu umerii ieșiți în față, cu mâinile lăsate pe genunchi. Privindu-i ochii de un albastru bizar – singurul albastru în amiaza aceea înnourată – ne-a părut un pustnic rătăcit printre oameni.

La insistențele lui Matei Elian, primi cu greu să fie oaspete în casa din Str. M. Eminescu, unde soția amfitrionului – suflet deschis și primitor – a destrămat norii de tristețe care pătrunseseră odată cu Bacovia. La o cană de vin fiert cu mirodenii orientale și în fața cărților rare, cu autografe de Victor Hugo, Emile Zola, Balzac, Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Anatole France, oaspetele a ieșit din izolarea maladivă. Cercetă rafturile înalte până la tavan, după care se așeză la birou, să cerceteze șpalturile sosite de la editură.

Vinul de Răducești l-a dispus întrucâtva pe poet, care primi să citească, la rugămintea amfitrioanei, câteva poezii din volumul “Scântei galbene”, pregătit pentru tipar. Fără gesturi, fără un ton declamator, fără o grimasă, de o naturalețe și o simplitate dureroase, lectura curgea monoton, în toamna rece care ne bătea cu ramurile negre ale glicinelor la ferestre.

Bacovia, citindu-și versurile, târa înaintea ochilor noștri realitatea crudă și lugubră în care trăiam cu toții, fără ca mulți dintre noi s-o întrezărim ca el”, povestea Octavian Moștescu despre prima întâlnire cu poetul, în volumul său de amintiri, “Vitralii”.

În 1928, ajuns la vârsta de 47 de ani, Bacovia s-a căsătorit cu poeta Agatha Grigorescu, o tânără născută la Mizil, care avea 33 de ani în acel moment și pe care o cunoscuse cu 12 ani în urmă. Agatha, care ajunsese la vârsta de 14 ani în Capitală, lucrase inițial ca funcționară, dar, fiind foarte ambițioaasă. a absolvit Facultatea de litere si filozofie, a studiat mult, a scris, a început un doctorat și și-a publicat lucrările în mai multe volume.

Pe George Bacovia, care era cu 14 ani mai vârstnic, l-a cunoscut pe când avea 21 de ani, în timp ce se plimba pe Calea Victoriei. Devenită soția poetului, Agatha și-a dedicat întreaga viață operei lui, fiindu-i secretară și asistentă și sprijinindu-l cu salariul de profesoară. La un moment dat a renunțat la propria ei carieră și și-a concentrat toate eforturile pentru a-l susține, iar în noiembrie 1930, când scriitorul a fost nevoit să se stabilească din nou în Bacău, pentru că rămăsese fără serviciu, l-a urmat.

În 1931 a venit pe lume unicul lor fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor i-a aprobat poetului o pensie lunară de 1.000 lei. Din 1933, familia Bacovia a revenit în Capitală, unde a rămas până la sfârșitul vieții poetului, perioadă în care a primit în continuare pensia care le-a permis să supraviețuiască.

“Poetul toamnelor ploioase și al desnădejdii resemnate nu se putea naște într-un alt anotimp. Modest, trăind departe de lume o viață surdinizată, de monadă încercuită în propria-i suferință și mângâiată doar de conștiința-i poetică, acest intimist care “aude materia plângând” și simte cum peste tot se întinde “un gol istoric” își are aniversarea tocmai într-o epocă de mare plinătate istorică și de energică prefacere a materiei și a lumii”, scria în septembrie 1942 Petru Comarnescu în Revista Fundațiilor Regale.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, George Bacovia a fost numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului, dar un an mai târziu, în 1946, după ce i-a fost publicat volumul “Stanțe burgheze”, opera sa a fost interzisă, situație care a durat până la mijlocul anilor ’50, când cărțile i-au fost repuse în circulație.

George Bacovia a murit pe 22 mai 1957 în locuința sa din cartierul Giurgiului, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu, iar un an mai târziu soția sa, Agatha, a donat statului locuința familiei pentru a deveni muzeu. Oferta a fost acceptată de-abia în 1966, când s-a deschis oficial “Casa George si Agatha Bacovia”, al cărei custode a fost timp de mulți ani Gabriel, fiul celor doi.

 

foto: Casa Memorială “George Bacovia”